Biserică şi societate
Relaţia cu Dumnezeu

Relaţia cu Dumnezeu

Psih Dana Alecu, 28 August 2012

societatea noastră independenţa oamenilor este extrem de valorizată. Se pune mare accent pe asigurarea prin mijloace proprii a unei independenţe materiale, a unei ascensiuni în carieră şi a unui succes în plan social. Progresul pe plan material şi profesional este considerat ca dovadă clară şi aproape exclusivă a reuşitei în viaţă, persoanele care ating astfel de realizări fiind apreciate drept "oameni care ştiu ce vor de la viaţă", "care ştiu să îşi asigure fericirea".

Deşi multele contraexemple arată clar că nici independenţa financiară, nici ascensiunea profesională nu asigură fericirea, acestea continuă să fie considerate ca atuuri principale ale succesului în viaţă. Teama de a depinde de cineva, de a nu fi prins pe picior greşit, de a nu fi rănit şi dezamăgit justifică în cea mai mare parte această atitudine. A avea încredere în cineva este o atitudine asumată care implică fără îndoială şi riscuri. În prezent, când fiecare se confruntă cu nevoi afective, sociale şi materiale atât de diferite, care intră uneori în contradicţie cu cele ale semenilor, este aproape imposibil să nu intrăm în conflict, în concurenţă unii cu alţii.

O viaţă după ziduri

Dacă scopul principal cu care intrăm în relaţii este satisfacerea propriilor nevoi, indiferent de consecinţe, de costul pe care acest fapt îl implică pentru ceilalţi, neîncrederea poate fi justificată.

De cele mai multe ori însă, neîncrederea în oameni, teama de a depinde de cineva provin din experienţe resimţite ca dureroase. Poate fi vorba spre exemplu de părinţi care au avut o atitudine dominatoare, de control şi nu au acordat importanţă nevoii de libertate şi autonomie resimţite de copil odată cu creşterea în vârstă. Această primă experienţă în care a depins de cineva poate fi resimţită atât de neplăcut, de constrângător, încât poate lua decizia timpurie de a nu mai depinde "niciodată de nimeni".

O persoană care a avut astfel de experienţă se poate feri prin toate mijloacele de a se ataşa de altcineva, de a intra în relaţii care presupun interdependenţă. Îşi va canaliza toate eforturile pentru a-şi asigura mijloacele necesare existenţei şi îşi va nega, reprima orice nevoie afectivă. Teama aceasta de a se vulnerabiliza, de a se arăta în relaţiile cu ceilalţi aşa cum este cu adevărat, adică şi cu puncte tari, şi cu sensibilităţi, este posibil să îl ferească pe viitor de mari suferinţe.

Cu toate acestea, relaţiile sale se vor situa la un nivel superficial, chiar dacă la prima vedere poate părea o persoană deschisă şi comunicativă. Încetul cu încetul se va înconjura de ziduri protectoare simbolice, care îl vor închide în lumea sa şi îl vor împiedica să îşi trăiască viaţa cu adevărat, să rezoneze la bucurie şi la iubire.

Atitudinea de tip autosuficient la care ne-am referit îşi poate pune amprenta şi asupra relaţiei sale cu Dumnezeu. Omul poate ajunge să creadă că îşi controlează singur propriul destin, că îşi gestionează, programează stările de mulţumire, a căror cauză principală este el însuşi şi se fereşte de stări de disconfort şi de tensiuni majore. În lipsa unor relaţii de încredere, interdependente cu semenii, ajunge să devină centrul propriului univers, propriul său dumnezeu. Chiar şi în condiţiile în care crede în existenţa lui Dumnezeu şi se roagă lui, lipsa de încredere din relaţiile interpersonale se transferă şi asupra relaţiei cu Dumnezeu, care poate fi perceput la periferia existenţei, în rol de observator.

În momentul în care persoana renunţă atât de greu la senzaţia de control asupra propriei vieţi, pe care şi-o construieşte cu multă grijă, va avea mari dificultăţi în a spune "facă-se voia Ta" şi a se lăsa într-adevăr în voia lui Dumnezeu. Ideea de control este însă o simplă iluzie, care se poate spulbera la cel mai mic eveniment neprevăzut. Desigur, fiecare îşi face planuri şi îşi orientează acţiunile spre atingerea acestora, dar definitivarea, împlinirea lor nu depinde în totalitate de noi, indiferent de eforturile făcute. Dumnezeu este singurul care poate binecuvânta şi sprijini îndeplinirea proiectelor noastre de viaţă, dacă acestea ne sunt de folos.

"Căutaţi mai întâi împărăţia"

Suntem tentaţi de multe ori să ne angajăm parcă într-o luptă pentru supravieţuire, ce presupune câştigarea banilor pentru hrană, haine, precum şi alte nevoi de ordin material. În această cursă ajungem să uităm de multe ori de noi, de cei dragi şi de Dumnezeu şi să ne transformăm în "roboţi" care îşi consumă toată energia pentru a-şi asigura supravieţuirea. Uităm însă că Dumnezeu ne iubeşte, veghează asupra noastră şi ne poate asigura cele necesare traiului şi mai mult decât atât. "Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi toate celelalte se vor adăuga vouă" (Mt. 6, 33).

De asemenea, putem fi din ce în ce mai mult asaltaţi de sentimentul de insecuritate, într-o lume pe care o percepem din ce în ce mai plină de ameninţări. Grija de a ne garanta siguranţa fizică şi economică poate deveni principala noastră preocupare, umbrindu-ne celelalte priorităţi. Încrezându-ne în Dumnezeu care veghează asupra noastră zi de zi putem dobândi o stare de linişte, de pace şi putem scăpa de permanenta stare de încordare şi de vigilenţă care ne însoţeşte chiar şi după ce am luat măsuri concrete de asigurare.

Putem realiza astfel că în relaţia cu Dumnezeu suntem dependenţi, dar că această dependenţă este una, dacă nu chiar singura sănătoasă, şi ne oferă o bază solidă în relaţiile cu ceilalţi. Dumnezeu ne ştie problemele şi ne ajută în fiecare clipă, chiar dacă în mod nevăzut, ne fereşte de pericole şi de ispite cărora le-am putea cădea pradă şi se îngrijeşte de nevoile noastre de zi cu zi. De ce să nu avem încredere în El?


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!