Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Sănătate Remedii naturiste care previn meningita

Remedii naturiste care previn meningita

Data: 11 Septembrie 2007

Pornind de la cauzele şi mecanismul de manifestare, tratamentul naturist al meningitei urmăreşte întărirea sistemului imunitar, fortificarea organisumului şi prevenirea complicaţiilor, mai ales cele de natură nervoasă:

- ceai, care poate fi preparat din următoarele plante medicinale: scoarţa de salcie, flori de soc sau tei, ţintaură, frunze de mesteacăn sau de urzică, trei-fraţi-pătaţi sau păpădie, cimbrişor, levănţică, frunze de afin, fructe de cătină sau măceşe. Este recomandat ca plantele enumerate mai sus să fie folosite în combinaţie, însă toate să fie adăugate în părţi egale. Amestecul se lasă la fiert timp de 10 minute, după care se lasă la infuzat 30 de minute. La o greutate de 60 kg se recomandă să se consume aproximativ 2 l de ceai, câte o cană înainte de masă;

- tinctura de propolis, cu 30 de minute înaintea meselor principale şi după acestea, pe o bucăţică de miez de pâine sau în puţină miere se pun două picături de tinctură. În acest timp nu trebuie să mâncaţi sau să beţi nimic. Sugarilor li se administrează în ceai. Nu este recomandat celor care suferă de afecţiuni cardiace grave, de artrită obliterantă, boli renale sau hepatice;

- polen apicol, se administrează două linguriţe ca atare sau în puţină miere, după mesele principale. Contraindicaţii: hiperfuncţii endocrine, diabet zaharat sau obezitate;

- pulbere de vâsc, un vârf de cuţit de pulbere se adaugă în puţin ceai şi se administrează cu 30 de minute înaintea meselor principale. Contraindicaţii: hipotensiune arterială, hipertiroidie şi la copiii sub 10 ani;

- pulbere de ienupăr, în cazul căreia modul de administrare este identic cu cel al pulberii de vâsc. Contraindicaţii: inflamaţii ale căilor urinare şi copiilor sub 10 ani;

- fulgi de ovăz: se fierb 4 linguri de fulgi în apă sau lapte, după care se îndulceşte cu miere;

- grâu germinat: se administrează la fel ca fulgii de ovăz. Contraindicaţii: hipertensiune arterială;

- usturoi: se înghite un căţel de usturoi cu 30 de minute înainte de principalele mese ale zilei;

- drojdie de bere uscată: se dizolvă o linguriţă de drojdie în apă minerală şi se ia imediat după mesele principale. Pentru sugari se dizolvă numai o jumătate de linguriţă de drojdie în lapte sau ceai îndulcit.

Regim alimentar: sunt interzise grăsimile animale, carnea de porc, viţel, oaie, raţă sau gâscă, zahărul, fasolea şi mazărea uscată, brânză sărată, pâinea albă, murăturile, oţetul, cafeaua şi alcoolul. Timp de o lună este recomandată o cură numai cu grapefruit, varză proaspătă şi ceapa în salate sau ca atare şi sirop din fructe de pădure. (sursa: www.topsanatate.ro)