Reporteri printre cozonacii anilor '30

Oana Rusu, 18 Aprilie 2009

Pregătirile pentru sărbătorirea Învierii urmează acelaşi ritual de zeci de ani. Fiecare gospodărie se pregăteşte făcând curat şi gătind bucatele specifice: miel, cozonac, pască. Aprovizionarea cu produse alimentare necesare bucatelor este obligatorie, chiar şi pe timp de criză. Cozonacul nu lipseşte de pe masa nimănui, atât gospodinele, cât şi soldaţii de pe front gustând din acest „dulce“ la sărbătoarea Paştilor. Creştinii merg pentru lumina sfântă din noaptea de Înviere la biserică, în timp ce ziarele relatează cum are loc pelerinajul la Ierusalim.

„Adevărul“ din 14 aprilie din 1928 arată suferinţele negustorilor care stau cu marfa nevândută din cauza crizei: „O ducem? Numai noi ştim cum o ducem. Uite, sunt mulţi în hală, pe cari, de i-ai pune să plătească tot ce au de plătit, ar intra cu toţii... în puşcărie! Anul trecut parexamplu, am vândut cu toţii în Bucureşti, în săptămâna din ajunul Paştelui, 18.000 miei. Du-te acum la fiecare şi întreabă câţi miei a vândut până azi şi cât va mai vinde până în Paşte. Şi când te gândeşti că-i aducem tăiaţi, în lăzi, din Transilvania, vezi iute că nici nu-i putem ţine mult“. Negustorii se plâng că ies în pierdere, că trebuie să plătească nenumărate taxe, în timp ce li se strică şi marfa.

Nici ouăle încondeiate nu sunt prea căutate: „La doi paşi un negustor de «ouă încondeiate» fluieră a pagubă“, asta în timp ce comerţul cu ouă „nu merge deloc din cauza taxei de export. Să vezi: până la 1 Mai taxa de export e de un leu la bucată. Dela 1 Mai taxa va fi doar de 50 de bani. Aşa că toţi cei ce strâng ouă, le păstrează să le exporteze după 1 Mai, iar noi, în ajun de Paşte, plătim deci oul mai scump, fiindcă-i mai rar pe piaţă. Pâormă a mai fost şi timpul ăsta rece din urmă, care a mai ajutat la scumpire (...) Astea-s de Cadrilater. Înainte de Paşte, în vremea asta ele sunt cele mai căutate, că-s mai mari şi mai albe“. Iar în privinţa pieţei cu zarzavaturi: „Cine mai vrei să mai facă miel cu spanac, când chilogramul de spanac costă 80 de lei?“, se întreabă un zarzavagiu chestionat de reporterul care cerceta modul în care merg pieţele.

„În palatul strălucitor ca şi în bordeiul sărmanului, pregătirile sunt aceleaşi“

„Evenimentul Zilei“ din 6 aprilie 1939 arată cum se prepară cozonaci în serie: „30.000 kilograme de cozonaci fabrică Manutanţă Comercială de Sfintele Paşti. În decorul de faianţă şi albul de făină, uzina de aluat îşi pregăteşte stivele castanii ale tradiţionalei îndulciri româneşti. Cozonaci de Paşte aşa cum nu-i pregătesc gospodinele noastre ies, «în serie», din cuptoarele maşinii şi fericesc sute şi sute de soldaţi ce împărtăşesc şi ei bucuria mare a Învierii. Întâi va fi alimentată armata, iar în limita posibilităţilor şi publicul“.

„Zile de febră în toate casele, în această săptămână premergătoare Sfintelor Paşti. În palatul strălucitor ca şi în bordeiul sărmanului, pregătirile sunt aceleaşi, bineînţeles, păstrându-se proporţiile. Friptura de miel ca şi borşul, spanacul şi ouăle roşii, nimic nu este uitat. Dar cozonacii? Fără îndoială că aceasta este problema capitală, punctul de onoare al oricărei gospodine. Întâiu cumpărăturile: să nu uite stafidele sau lămâile, drojdia sau nucile... Ouăle trebuie să fie proaspete, vanilia să miroasă bine (...) Dar cine nu cunoaşte pregătirile din fiecare gospodărie? Care dintre noi nu şi-a petrecut zilele de vacanţă lângă copaia de cozonaci, admirând maiaua blondă şi moale, care înghite cu lăcomie stafidele mici“.

Ziarul oferă şi o reţetă pentru „gospodinele cu o familie numeroasă: Bunele gospodine sunt rugate să însemneze reţeta de mai jos, la cantitatea de 500 de kg. pentru cazul în care ar voi să prepare cozonaci «în serie». Făină: 300 kg. Lapte: 90 litri. Stafide: 19 kg. Ouă: 1800. Lămâi: 70. Portocale: 20. Zahăr: 90 kg. Ulei: 15 litri. Untură: 26 kg. Vanilie: 0,17 kg“.

Din „Evenimentul Zilei“ din 4 aprilie 1939 aflăm că „Momentul în care se va spune «Hristos a înviat» se va anunţa Capitalei cu 101 lovituri de tun“ de pe Dealul Spirei.

„Adevărul“ din 14 aprilie 1928 relatează despre distracţia la scrânciob: „De a doua zi de Paşte se face joc şi scrânciob. Lăutariâs plătiţi de cel cu scrânciobul care strânge banii dela scaun. Tot cel cu scrânciobul are şi băutura, şi aşa beau şi joacă şi cântă şi joacă mai toată ziua. Fetele cu nevestele cele tinere, flăcăii şi însurăţeii în scrânciob şi la horă, femeile celelalte mai la o parte, pe iarbă verde, iar gospodarii mai cu băuturica în crâşmă âşi îndulcesc zilele la o zi sfântă ca asta. Scrânciobul ţine cele două zile ale Paştilor, pe urmă toate sărbătorile şi Duminicile până la Ispas“.

Cum se pregăteau de Paşti românii la 1891

Un articol din ziarul „Adevărul“ din 14 aprilie 1928 acordă un spaţiu vast modului cum este întâmpinată sărbătoarea Paştelui la sfârşitul secolului al XIX-lea. Articolul oferă exemple relatate de către Elena Sevastos „într-o cercetare tipărită acum 37 de ani în «Gazeta Săteanului» (numerele 9 şi 10 din 5 şi 20 iunie 1891)“. Din „Adevărul“ aflăm că „acea «Gazetă a Săteanului» a fost o serios documentată şi o bine scrisă publicaţie lunară, scoasă la Râmnicu-Sărat în Februar 1884 şi care la apariţie avea ca subtitlu «Foaia cunoştinţelor trebuincioase poporului!»“.

Din articol aflăm că „ţăranul, de obiceiu cam aşa îşi petrece săptămâna mare: mai sapă în grădină, femeea mai grijeşte casa. De are omul grâu îmblăteşte, duce la moară de nu poate avea pe ce prinde câteva parale şi cumpăra din târg făina de grâu şi drojdii de bere. Cern făina prin sită deasă. Care-i sărac de tot o trece numai prin cea rară; plămădesc şi după ce dospesc fac pască cu brânză de oi ori de vaci“.

Femeile pregăteau ouăle roşii: „Tot în săptămâna mare se fac ouăle roşii. Călugăriţele fac foarte frumoase ouă muncite, ţărancele numai le închistresc; după ce au căutat ouăle cele mai curate şi le-au şters cu huşte, le cătesc bine şi le scriu cu ceară fie cu pămătuful de chică şi pe roş. Când tot scoţând oul din fiecare boia âl freci cu huşte acela ou se zice muncit. De pui oul în soarea-soarelui muiată cu apă caldă, se face albastru, pe urmă îi pune în flori şi iasă pembe ori trandafiriu frumos, sau albastru deschis numai muet oul şi scos din soarea-soarelui; de vreai să fie mai închis îl laşi mai mult. De vrei să fie oul verde moi soarea-soarelui cu borş de putină. Negru se face cu lemn negru strujit mărunţel şi fiert bine; de pe boiaua cea roşie poţi sâ-l pui în negru că easă mai frumos. Lilla se face tot cu băcan negru, numai âl scoţi repede. Preotesele şi dăscăliţele cu fete mari fac cu ouăle câtă mândreţe toate. Unele femei mai fac aşa nişte turte nedospite, pe deasupra colac în cruce şi înflorită cu hulubaşi. Turta asta o duc la biserică de-o sfinţesc pentru casă“.

Pregătirile din gospodărie sunt însoţite şi de pregătirea spirituală: „Fiecare creştin după ce a trecut de 7 ani se spovăduieşte Luni sau Marţi. În săptămâna mare posteşte toată săptămâna fără unt-de-lemn şi fără oloi. Bătrânii se împărtăşesc încă de Joi; Vinerea nu prea se împărtăşeşte nimene deoarece nu-i Liturghie, căci atunci Hristos era mort. Sâmbăta iar nu prea se împărtăşesc unde casă dela biserică foarte târziu, cu toate acestea tot unii se împărtăşesc şi Sâmbăta.

Cea mai mare parte din lume lasă împărtăşitul pe ziua de Înviere, când preotul ese cu darurile de pe urmă şi cântă «Crez Doamne şi mărturisesc că Tu eşti Hristos adevărat».

În Vinerea Paştilor este de datoria fiecărui creştin să se ducă la aer şi să se petreacă pe sub dânsul“.

„Crucea’n grindă, o numărătoare“

Casa este pregătită pentru a primi lumina de la Înviere: în „Sâmbăta Paştilor fiecare ţăran se spală curat, se bărbiereşte, se îmbracă cu lucruri nouă şi curate, femeea âi pregăteşte într-un tulpan pască, ouă roşii, o bucată de slănină, o bucăţică de sare, o leacă de brânză de vacă, un bulgăraş de unt ori de caş dulce.

De omul are prisacă face din ceară de casă o făclie pentru biserică şi în urmă pentru toată casa, încât când trage clopotul de deşteptare sau toacă de Înviere, toţi bărbaţii aleargă în biserică, cu tulpanul cu pască“.

Tinerii care nu au copii au şi ei treabă: „Flăcăii din sat după ce au ieşit de la boer cu 2-3 zile înainte de Paşti, greblează toate gunoaiele din sat şi din ograda bisericii şi tot le fac grămezi, iar înspre Înviere le dau foc gunoaielor şi mai la toată casa âi foc de gunoi, în amintirea că pe când sâau răstignit Hristos, asemenea focuri ardeau pe afară când se dedea cineva la moarte, şi aceasta poate în amintirea unui obiceiu şi mai sălbatic, ca să-şi ardă duşmanul“.

„Cruceaân grindă, o numărătoare“ este un pasaj din textul redat de ziarul „Adevărul“ din care se vede cum se măsurau timpurile în vremuri demult apuse: „Oamenii iasă dela Înviere cu lumânările aprinse şi vin acasă şi sting lumânarea în grindă afumând-o în semn de cruce, şi aşa la fiecare Paşti ţăranul afumă o cruce în grindă. Obişnuiesc a număra anii câţi au trăit într-o casă pe crucile câte sunt în grindă“.

Reportaj din Ţara Sfântă

De Paşti, cotidianul „Ultima oră“ din 5 mai 1928 publica un reportaj din Ţara Sfântă. Astfel, aflăm că în Ierusalim „locuitorii lui se culcă şi se scoală cu un singur gând «Vom avea noi oare mâine apă?». Căci Ierusalimul nu are provizii de apă. Aceste sute de ani au trăit numai cu apa de ploaie strânsă în cisternele de pe acoperişurile caselor (...) Închipuieşte-ţi Ierusalimul vara! Secetă mare, pompe de apă localizate în secţii congestionate, scene de rugăminţi, plânsete, bătăi când lumea năvăleşte la stăpânire pentru cele două litruri şi un sfert de apă pentru două săptămâni de aprovizionare! Biletele pentru apă obţinute după ore de aşteptare sunt ţinute încleştat de toţi în mâini. (...) Probabil că în nici o ţară civilizată nu se consumă în această criză mai multă apă ca la Ierusalim. Baie însă, nici de pomenit! Chiar la otelul «Allenby», cea mai straşnică caravanserie din oraş, nu e vorba de baie. Tot ce-ţi poate face - dacă insişti prea mult - e să-ţi permită pentru fiecare membru din companie câte o baie pe săptămână. Dar, te simţi un criminal - deşi plăteşti 600-800 lei pentru apă, - căci ştii că fiecare picătură din acest lichid este cerşit de toată suflarea din Ierusalim“.

Deşi aglomerat mai tot timpul, de sărbătoarea Învierii oraşul este asaltat de mii de pelerini: „Ierusalimul (...) e din nou plin cu pilgrini şi turişti în vederea celebrării Paştelui anual. Credincioşii, călătorind cu trenul, automobilul, pe animale şi pe jos printre arborii de portocal şi banane de la Iaffa şi Valea Iordanului, traversând prin câmpiile Sharon, trece pe lângă enormi arbori de cactuşi şi eucaliptus, toţi părând aceeiaşi în sinceritatea lor“.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!