Revelaţia ca un drum spre Emaus

Încercând a extinde tainicul drum spre Emaus din seara Învierii, pe care Mântuitorul nostru Iisus Hristos Cel Înviat a mers şi i-a însoţit real, dar necunoscut, pe sfinţii Săi ucenici şi apostoli Luca şi Cleopa, călăuzindu-i prin Scripturi şi aprinzându-le inima pentru a-i pregăti prin vorbiri şi tâlcuiri pentru marea Arătare şi Revelaţie de la Cina din Emaus, la dimensiunile teologice şi mistice dintre Alfa Facerii şi Omega Apocalipsei, ca pietre de hotar ale Revelaţiei dumnezeieşti supranatu­rale, nu putem decât să contemplăm cu uimire duhovnicească şi cu bu­curie negrăită cele şaizeci de stadii ale acestei Revelaţii dumnezeieşti, începând de la Ierusalimul Edenului până în Emausul Parusiei Domnului.

Drumul spre Emaus al Revelaţiei nu coboară niciodată de la Ierusalim spre Ierihon, ci urcă neîncetat cu corabia lui Noe pe Ararat; cu Avraam şi cu Isaac pe Moria; cu Moise pe Sinai; cu Sfântul Ilie pe Carmel şi la Horeb şi cu Mântuitorul Iisus Hristos pe Muntele Fericirilor, pe Tabor, Golgota şi Muntele Măslinilor. Drumul spre Emaus al Revelaţiei îşi asumă şi recapitulează în sine drumul lui Avraam din Urul Caldeii în Haran şi Canaan; drumul lui Iacob în Mesopotamia, drumul lui Iosif în Egipt, drumul lui Moise în Madian, drumurile evreilor prin pustiul Sinai, drumul iudeilor spre malurile râurilor Babilonului, drumul lui Iona spre Ninive şi prin Ninive, drumul lui Ezdra şi Neemia la întoarcerea din robie, drumul magilor de la răsărit, drumurile Mântuitorului prin Iudeea, Samaria şi Galileea, paşii Săi printre semănături, drumul Crucii din Vinerea Patimilor şi alergările la mormânt din Dimineaţa Învierii, precum şi drumul Damascului Sfântului Apostol Pavel şi toate drumurile călătoriilor sale misionare, pe uscat şi pe apă, pentru ca toate acestea să poposească şi să se odihnească în revelaţia Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan din insula Patmos. Drumul spre Emaus al Revelaţiei este străjuit de stejarul din Mamvri al lui Avraam şi de dudul lui Zaheu din Ierihon; de finicii de la Elim şi de măslinii din Grădina Ghetsimani, de stejarul de la Ofra al lui Ghedeon şi de copacii dumbrăvilor lui David de pe vârful cărora s-a auzit foşnetul paşilor Domnului. Drumul spre Emaus al Revelaţiei este însemnat şi hotărnicit de piatra scării cerului de la Betel, de piatra lui Samuel de la Eben-Ezer, de piatra dată la o parte de pe mormântul lui Lazăr şi de piatra de la mormântul Mântuitorului. Drumul spre Emaus al Revelaţiei este adumbrit de norul de pe Sinai, Tabor şi Muntele Măslinilor şi luminat de curcubeul legământului, de rugul aprins şi de stâlpul cel de foc şi transfigurat de limbile de foc ale Rusaliilor. Drumul spre Emaus al Revelaţiei este străbătut de carul heruvimilor de la Chebar, de carul de foc al Sfântului Ilie de dincolo de Iordan şi de carul famenului reginei Candachia a Etiopiei din Faptele Apostolilor.

Revelația vine în urma lacrimilor de pocăință

Drumul spre Emaus al Revelaţiei trece printre semănăturile creaţiei şi tainele inspiraţiei biblice. Drumul spre Emaus al Revelaţiei este scăldat de lumina „Soarelui Dreptăţii” şi arătat de Steaua Naşterii Domnului şi de către porumbelul Duhului Sfânt de la Iordan. Drumul spre Ema­us al Revelaţiei este scăldat de asemenea de apa râului vieţii „limpede cum e cristalul”, care izvorăşte din tronul lui Dumnezeu şi al Mielului; adăpat din apa care izvorăşte din stânca de la Rafidim şi din apa cea vie a cuvântului şi harului lui Dumnezeu de la fântâna lui Iacob, devenită a samarinencei. Drumul spre Emaus al Revelaţiei este stropit de lacrimile pocăinţei lui David, ale ninivitenilor, ale femeii păcătoase şi ale lui Petru de după lepădare. Drumul spre Emaus al Revelaţiei trece prin cortul sfânt şi prin templul sfânt; prin cuptorul aprins şi prin groapa cu lei din Babilon; prin coliba prorocului Iona de la răsărit de Ninive şi cele trei colibe de pe Tabor; pe lângă grămada de gunoi a lui Iov şi pe lângă cel căzut între tâlhari; prin Nazaret, Betleem şi Betania; prin Areopagul din Atena; prin insula Malta şi insula Patmos. Drumul spre Emaus al Revelaţiei este cântat de harfele atârnate în sălcii şi apărat de cei doi heruvimi cu sabie de foc vâlvâitoare şi toţi cei care merg pe acest drum sunt străjuiţi şi ocrotiţi de îngerii cu care de foc descoperiţi ucenicului Sfântului Elisei în cetatea Dotan.
Pe drumul spre Emaus al Revelaţiei se întrupează, se botează, propovăduieşte şi săvârşeşte minuni Fiul lui Dumnezeu şi Mântuitorul lumii, Domnul nostru Iisus Hristos. Drumul spre Emaus al Revelaţiei este precum drumul Intrării în Ierusalim a Mântuitorului, în Duminica Floriilor. Pe acest drum spre Emaus al Revelaţiei şi-au aşternut hainele pe cale şi protopărinţii, şi strămoşii, şi patriarhii, şi drepţii, şi regii, şi prorocii, şi Sfinţii Apostoli, şi Sfinţii Evanghelişti. Pe acest drum spre Emaus al Revelaţiei sunt aşternute haina lui Iosif cea stropită cu sânge de către fraţii săi, mantia Sfântului Ilie lăsată lui Elisei, cămaşa cea necusută de mână a Mântuitorului şi felonul Sfântului Apostol Pavel, lăsat în Troada la Carp. Pe acest drum spre Emaus al Revelaţiei îi vedem mergând pe vameşul smerit după ieşirea din templu; pe fecioarele înţelepte cu candelele aprinse şi mulţimea cea fără de număr a celor mântuiţi, îmbrăcaţi în veşminte albe şi cu ramuri de finic în mâini.
Pe drumul spre Emaus al Revelaţiei, Moise îşi scrie cărţile, Iosua opreşte soarele şi luna pe cer, David îşi cântă Psalmii, Solomon îşi alcătuieşte Pildele şi serafimii din vedenia Sfântului Proroc Isaia îşi cântă Trisaghionul biblic. Pe drumul spre Emaus al Revelaţiei, prorocul Daniel contemplă pe „Cel Vechi de Zile” şezând pe tron; Iona se roagă din pântecele chitului, iar prorocul Avacum se suie în turnul cel de veghe al contemplaţiei şi teologhisirii. Pe drumul spre Emaus al Revelaţiei, Petru, Iacob şi Ioan contemplă lumina cea necreată a Schimbării la Faţă de pe muntele Taborului; Sfântul Apostol Toma rosteşte cuvintele: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”; Sfântul Arhidiacon Ştefan contemplă pe Hristos Cel Înviat şezând de-a dreapta Tatălui, iar Sfântul Apostol Pavel se întâlneşte cu Mântuitorul Hristos pe drumul Damascului, fiind răpit apoi la al treilea cer. Pe drumul spre Emaus al Revelaţiei ne întâmpină îngerii Patriarhului Iacob la Mahanaim; ne călăuzeşte stâlpul de foc din pustie; ne trezeşte îngerul de la Beer-Şeba cu urciorul cu apă al Sfântului Ilie, iar David ne iese în cale cu pâinile punerii înainte de la cortul sfânt, înmulţite de Mântuitorul şi împărţite de două ori mulţimilor în pustie.

Dumnezeu Se descoperă prin credință și rugăciune

Drumul spre Emaus al Revelaţiei pare însă a fi exprimat şi concentrat cel mai bine în umblarea lui Enoh cu Dumnezeu, vreme de două sute de ani, mai înainte de a fi răpit la cer, la vârsta de trei sute şaizeci şi cinci de ani. Drumul spre Emaus al lui Enoh, străbunicul lui Noe, a durat două sute de ani şi necunoscute pentru totdeauna ne vor rămâne cele şaizeci de stadii duhovniceşti, tainice şi mistice ale acestui drum, unic în istoria Revelaţiei biblice, icoană şi pildă pentru viaţa creştină. De aceea, drumul spre Emaus al Revelaţiei se exprimă în viaţa şi istoria Bisericii şi se strămută, se împlineşte şi se actualizează în viaţa fiecărui creştin în parte, prin credinţă şi rugăciune, Spovedanie şi Împărtăşanie, frecventarea Bisericii şi participarea la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, prin iubire şi smerenie, prin citirea Sfintelor Scripturi şi a Sfinţilor Părinţi şi prin fapte bune şi milostenie.
De aceea, rugăciunea unică a ucenicilor de la Emaus: „Doamne, rămâi cu noi, căci este spre seară şi ziua aproape a trecut!”, ar fi putut fi rostită mai întâi de către dreptul Abel în timpul jertfei sale bineprimite; de către toţi patriarhii la un loc şi de către fiecare în parte, prin Iacob, în noaptea luptei sale cu îngerul; de către Moise la Marea Roşie şi adeseori în pustiu; de către David în prigoniri şi războaie; de către cei trei tineri înainte de a fi aruncaţi în cuptor, de prorocul Daniel pe marginea gropii leilor şi de prorocul Iona mai înainte de a fi aruncat în mare; de către Sfântul Ioan Botezătorul mai înainte de tăierea capului, de către cei trei Sfinţi Apostoli pe Tabor şi de către Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan cu capul plecat pe pieptul Mântuitorului la Cina cea de Taină; de către Maica Domnului şi sfintele femei mironosiţe plângând sub crucea Golgotei şi de către Sfântul Arhidiacon Ştefan mai înainte de uciderea cu pietre; de către Sfântul Apostol Iacob mai înainte de a fi ucis cu sabia; de către Sfântul Apostol Pavel şi Sila mai înainte de a fi aruncaţi în temniţa din Filipi; de către Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel mai înainte de martiriul prin răstignirea cu capul în jos şi tăierea capului şi mai ales de către sfinţii ucenici ai Mântuitorului la despărţirea de Domnul, pe Muntele Măslinilor, în Joia Înăl­ţării Sale la cer; intrând să rămână cu ei prin limbile de foc ale Duhului Sfânt de la Rusalii; şi cu noi - „în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin”. „Doamne, rămâi cu noi...” nu vor mai trebui să zică doar oile cele de-a dreapta dreptului Judecător!
Drumul spre Emaus al Revelaţiei dumnezeieşti, început deodată cu facerea lumii şi a omului, se încununează prin revelaţia Apocalipsei din insula Patmos şi se răsfrânge în istoria Bisericii şi a lumii până la sfârşitul veacurilor, când acest drum spre Emaus al Revelaţiei va fi răpit în cele din urmă în norul Parusiei Domnului, precum Sfântul Proroc Ilie în carul cel de foc al Duhului Sfânt, ca şi toţi cei care vor fi mers neabătut şi vor merge statornic pe acest drum sau cale a mântuirii!