Revoluţionarii moldoveni, în pribegie

Prof. Cătălin Turliuc, 29 Martie 2008

Episodul revoluţionar care a avut loc la Iaşi la finele lui martie 1848 nu a fost decât semnalul unor desfăşurări ulterioare mai ample în spaţiul românesc. Reacţia rapidă şi violentă a domnitorului Mihail Sturdza nu a făcut decât să mute scena pe care paşoptiştii moldoveni s-au manifestat în cadrul general al orizontului românesc şi european. Era limpede pentru toate forţele implicate în evenimente, fie ele revoluţionare, fie aparţinând reacţiunii, că odată începută, acţiunea revoluţionară nu mai putea fi reprimată în faşă.

Mulţi dintre participanţii la adunarea de la hotelul Petersburg din Iaşi au luat calea exilului şi s-au refugiat în teritorii unde revoluţia avea un potenţial de exprimare mai mare. Din cei treisprezece tineri boieri arestaţi şi trimişi în surghiun în Imperiul otoman, la ordinul lui Mihail Sturdza, şase au reuşit să evadeze cu sprijinul nemijlocit al soţiei lui Iorgu Ghica şi al Elenei Cuza. Cei şase: Alexandru Ioan Cuza, Alexandru Moruzi, Vasile Canta, Zaharia Moldovanu, Manolache Costache Epureanu şi Lascăr Rosetti au reuşit să se refugieze la consulul englez de la Brăila, în timp ce ceilalţi şapte revoluţionari arestaţi - prinşi de soldaţii munteni - au fost predaţi turcilor la Măcin. Din acest grup făceau parte, printre alţii, şi Ioan Cuza, Grigore Romalo, Dimitrie Miclescu şi Nicu Catargi. În cele din urmă, ei au fost exilaţi la Brussa, în Asia Mică, de unde vor reveni în ţară mai târziu.

Tratative cu guvernul valah pentru plecarea în Germania

Simpatia consulilor străini faţă de revoluţionari era, fireşte, dictată de politica propriilor state, dar şi de relaţiile pe care aceştia le aveau cu protipendada locală. Aşa se face că, din reşedinţa consulului britanic, la 3 aprilie 1848, grupul celor şase se adresează în scris consulului austriac de la Galaţi, I. C. Huber, solicitându-i acestuia sprijin, pentru a putea părăsi, în siguranţă, regiunea, la bordul unui vas cu aburi, austriac. După o primă tentativă eşuată, eşec care poate fi atribuit şi consulului rus de la Bucureşti, Wilhelm de Kotzebue, în cele din urmă, revoluţionarii moldoveni evadaţi vor reuşi să se îmbarce pe vaporul austriac Frantz, de unde nu vor pregeta să mulţumească consulului austriac pentru grija şi înţelegerea arătată. Referindu-se la prima tentativă de îmbarcare pe un vas austriac, un articol din Deutsche Zeitung, atribuit de D. Ivănescu lui Eudoxiu Hurmuzachi relata: „ … De la cancelaria britanică din Brăila, cei şase evadaţi au dus tratative cu guvernul valah pentru plecarea lor în Germania. Acest lucru a fost aprobat, şi domnul Kotzebue a garantat, prin cuvântul său de onoare, pentru sinceritatea aprobării. Dar, imediat după ce, de probă, tânărul Cuza a părăsit, însoţit de consulii austriac şi englez, azilul, a şi fost gonit pe stradă, reuşind să scape doar prin fuga mare pe bordul unei ambarcaţiuni engleze. De acolo, după patru zile, cel rănit destul de grav (este vorba de rana la picior căpătată în confruntarea din casele Mavrocordat din Iaşi, când Alexandru Ioan Cuza s-a opus arestării, n.n.) a fost preluat de vaporul cu aburi austriac, în ciuda strădaniilor din partea valahă de a împiedica aceasta“.

„Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei“

În portul Giurgiu, grupul s-a reunit cu Iancu Alecsandri, Alecu Russo şi Costache Negri şi, împreună, au continuat călătoria pe Dunăre. Ajunşi în Banat, cea mai mare parte a grupului s-a îndreptat spre Lugoj, iar Alexandru Ioan Cuza şi Vasile Cantacuzino au plecat spre Pesta. Aflaţi în exil, revoluţionarii moldoveni n-au pregetat să participe la Marea Adunare Naţională de la Blaj din 3/15 mai 1848, alături de alţi peste 40.000 de români. Însufleţiţi de ceea ce au văzut şi încărcaţi de nobila misiune pe care şi-au asumat-o, grupul de paşoptişti moldoveni a redactat la Braşov un document de maximă importanţă intitulat Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei. În acest document programatic redactat la 12/24 mai 1848 sub forma unui jurământ şi semnat de 14 revoluţionari, se stipula: „1. Desfiinţarea boierescului şi a orice alte dări a locuitorilor săteni către proprietari; 2. Ridicarea beilicurilor, a lucrului şoselelor şi a tuturor împovărărilor fără plată către stăpânire; 3. Împroprietărirea locuitorilor săteni fără nici o răscumpărare din partea lor; 4. Nimicirea tuturor privilegiilor şi, prin urmare, deopotriva purtare a sarcinilor statului de către tot poporul îndeobşte, precum şi deopotriva împărtăşire a lui la toate driturile politice şi ţivile; 5. Întemeierea instituţiilor ţării pe prinţipiile de liberatate, de egalitate şi frăţietate, dezvoltate în toată întinderea lor; 6. Unirea Moldovei şi a Valahiei într-un singur stat neatârnat românesc“.

Protest împotriva lui Mihail Sturdza

Aşa cum se înţeleseseră la Blaj şi la Braşov, revoluţionarii moldoveni s-au îndreptat spre Cernăuţi, unde s-a mutat nucleul de conducere al revoluţiei din Moldova. În capitala Bucovinei se desfăşurase deja, la 8/20 mai 1848, o adunare populară, din iniţiativa Comitetului de acţiune, sub preşedinţia lui Eudoxiu Hurmuzachi, care iniţiase deja un program care avea să fie dezvoltat în iunie 1848, sub forma Petiţiei ţării. Comitetul revoluţionar moldovean - din conducerea căruia făceau parte, printre alţii, Costache Negri, Alexandru Ioan Cuza, Zaharia Moldoveanu, Mihail Kogălniceanu şi Vasile Alecsandri - a întreţinut vii legături cu Comitetul revoluţionar de la Iaşi, în care activau încă personaje, precum Grigore Cuza şi viitorul domnitor Grigore Alexandru Ghica, dar şi cu alţi revoluţionari români şi străini. Vasile Alecsandri va redacta acum o broşură celebră intitulată „Protestaţie în numele Moldovei, al omenirii şi al lui Dumnezeu!“, din care redăm următorul fragment: „Fraţilor români din toată România! Vă chem să fiţi martori la nelegiuirile guvernului prinţului Moldovei Mihail Sturdza, carele de paisprezece ani s-a arătat, prin toate faptele sale, duşmanul cel mai aprig al naţiei noastre! Veniţi cu toţi să protestăm în faţa lumii, împotriva sistemului varvar şi corumpător, ce a întrebuinţat până acum acest domnitor pornit de patimi, spre a ţine Moldova în lanţuri şi în întunecime! Veniţi cu toţii să protestăm în numele patriei, al omenirii şi al lui Dumnezeu, împotriva tiraniei machiavelice a acestui om care nu respectă nici patrie, nici omenire, nici Dumnezeu! De 14 ani, Mihail Sturdza, stăpânit de nesaţiul iubirii de argint, se slujeşte de măsurile cele mai arbitrare şi de chipurile cele mai neruşinate pentru a-şi îndestula patima răpirii; dar, spre nenorocirea ţării, acea patimă este neîndestulată, căci ea nu are hotare. … De 14 ani, Mihail Sturdza răstălmăceşte şi calcă cuprinsul Reglementului Organic în interesul său particular. El vinde rangurile boiereşti; vinde posturile statului de la cele mai mici până la cele mai înalte; vinde scaunele clerului; vinde hotărârile judecătoreşti; vinde măsurile administrative; vinde cinstea; vinde cugetul oamenilor; vinde drepturile patriei noastre! … De când s-a suit pe tron, Mihail Sturdza a luat Moldova în arendă, şi aşa de straşnic a stors-o în mâinile sale părinteşti, că din venitul de 12.000 de galbeni ce avea la anul 1834, el a izbutit a avea în ziua de astăzi, 1848, un venit de mai mult de 200.000 de galbeni…“.

„Să protestăm în numele omenirii batjocorite“

În continuarea textului, redactat pe 20 de pagini, de cel care semna: „Vasili Alecsandri, mădular al comitetului ales de obştie pentru redactarea cererilor sale“ erau reluate cele 35 de puncte ale Petiţiei de la Iaşi. Finalul documentului este o adevărată diatribă formulată cu mare însufleţire: „Veniţi să unim cu toţii glasurile noastre şi să protestăm cu toţii împotriva lui Mihail Sturdza! Să protestăm în numele fraţilor noştri cari au fost şi sunt încă pedepsiţi prin închisori şi exiluri, fără de a fi fost judecaţi! În numele patriei noastre, ce este în agonie! În numele omenirii batjocorite! În numele lui Dumnezeu care ne priveşte! Veniţi să unim cu toţii glasurile noastre şi să le înălţăm la ceruri, pentru ca să se coboare, în patria noastră, sfânta dreptate, ce judecă pe cei răi şi îi supune la pedepse înfricoşate, spre a-i face pilde de îngrozire omenirii în toate veacurile!“.

În numărul următor, vom prezenta activitatea revoluţionarilor moldoveni din toamna anului 1848, precum şi programul Dorinţele partidei naţionale în Moldova.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!