Repere şi idei
Ritmul alert şi chingile modei

Ritmul alert şi chingile modei

Justin Dumitru, 24 Septembrie 2018

Viața ca ritm alert a făcut subiectul a numeroase cărți de teologie, filosofie, sociologie, scenarii de film și piese de teatru, încât am fi tentați să spunem că tema e clasată și oarecum a depășit granițele de studiu, transformându-se, din perspectiva prezentului, în materialul de zi cu zi al fiecăruia dintre noi. În acest caz, ce mai putem adăuga, de vreme ce omul pare să trăiască din plin drama adaptării (în acest moment) și bucuria unor reușite episodice (peste câteva clipe), ca după să-și încerce revalidarea poziției din nou? Așa a fost dintotdeauna, spun unii, iar alții nu se sfiesc să enunțe scenarii tot mai îngrijorătoare despre sfârșitul lumii, răsturnarea principiilor (a căilor de început) și dispariția unui anumit mod de a percepe viața și de a pătrunde în miezul ei, revendicându-i sensul.

Una dintre cauzele acestui ritm alert care îl doboară pe om, nu de puține ori, e „cultul” modei și al inovațiilor. Adică preocuparea excesivă și nesocotită după tot ce e nou și proaspăt în materie de modă și inovații tehnologice. Atât moda, cât și tehnologia au cu totul alte valențe și direcții, nu despre asta vom vorbi acum, ci despre ritmul alert pe care omul ajunge să-l dezvolte ca urmare a necunoștinței, iluziei și falselor premise că tot ceea ce societatea și piața economică livrează drept „cald” și „proaspăt” va încălzi și va împrospăta negreșit, conferind privilegiul ca omul, prin simpla aliniere sau achiziționare a unui produs, să atragă simpatia semenilor, să-și obțină prestigiul ca unul demn de respect pentru că sacrifică acelui „la modă” atenția și, fără să-și dea seama, identitatea lui.

Omul pare tot mai prins în chingile modei, ale inovațiilor; simte, sub presiunea viitorului, că o simplă privire la pașii din urma lui îl pot desincroniza, reducându-l la rolul pasiv de spectator, diametral opus prestanței sale de actor supus himerismului mundan. De aici începe să-l cuprindă panica și zădărnicia, indiferent care e jocul lumii, el vrea să joace, iar dacă nu e suficient de „la zi” cu vârful noutăților, cu conținutul pestriț al vieții sociale, se simte devastat, anacronic, exclus din circulația ideilor curente, demonetizat. Mai cu seamă, nefiind pe acel vârf, are impresia că e privat de panorama știrilor, invențiilor, trendurilor, informa­țiilor de impact. „Trebuie” să urce acel munte, doar acolo consideră că poate căpăta vizibilitate, pe acel munte cu vârful în pământ, unde viața e în mâna stăpânitorului întunericului acestui veac (Efeseni 6, 12 ), el îi mână pe oameni să caute fenomenalitatea: evenimentul care să răstoarne sensurile lumii interioare prin intermediul lumii exterioare, și stupoarea: calomnia, bârfa și stigmatizarea lucrurilor încă neatinse, naturale și pline de viață în chip minunat.

Vedem cum azi îl desființează pe ieri sub efectul iluziei că progresul e doar în orizontul lumii acesteia și că poți fi prietenul evoluției doar dacă urmărești neobosit ceremonia actualului, rebotezându-te la fiecare ediție, adică clipă de clipă. Mai transparent sau nu, asta cere cultul modei și al inovațiilor, că trebuie să treci rapid de la „vechiul tu” la „noul tu”, rebotezându-te în numele unor mișcări sociopolitice. Nu e timp de discuții, ori ești gata să stai cu ochii pe ceas, ori treci sub semnul exilatului social, din pricina mentalității retrograde și a dorinței de a discerne, totuși, natura acestor gradații. De asemenea, continuitatea „progresului” nu se mai exprimă ca o trecere delicată, suplă și acomodantă, ci sub ingerințele de exploziv, asalt de lumini stridente, sunete la extradecibeli, pentru a nu mai lăsa loc altei reacții decât celei de aspră uimire, impact vizual și sonor care să disloce „moleșeala” liniștii și așezării lucide.

Moda, în fond, este imperceptibilă în fiecare act și se demodează la prima rostire, după cum susținea și filosoful Giorgio Agamben, așa se întâmplă și cu inovațiile în materie de tehnologie. Orice aparat își reneagă predecesorul, iar celebrarea lui la scară panumană îi transmite omului ideea că trebuie să-l posede, că îl poate reintroduce, de la statutul de proprietar al precedentului și demodatului model de aparatură, la statutul de membru în „cercul vieții la zi”.

Aceasta e urmarea contactului fenomenalității atât cu cei care îl așteaptă ca pe un „medicament” contra fricii de repaus temporar, când liniștea le spune adevărul, cât și cu cei care și-au dobândit echilibrul grație unei salutare distanțări prin mijloace „desuete”, dar sănătoase și autentice (gr. αυθεντικός) în scurgerea veacurilor: lectura, trăirea duhovnicească, prietenii consacrate de viața în Hristos, timp pentru admirația și realizarea unor acțiuni de întrajutorare, călătorii fizice și afective la locurile și în paginile de istorie și cultură ale marilor civilizații, persona­lități și momente cruciale pentru soarta omenirii, adică amintindu-ne că trecutul și viitorul vorbesc unul despre altul, iar moda și tehnologia actuală reprezintă sinteza amprentelor trecutului în viitor și răspunsul minților noastre la aspirațiile lui. Rămâne să vedem dacă și în ce condiții vom reuși.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!