Reportaj
„Rolul Mefisto m-a apropiat de Dumnezeu“

„Rolul Mefisto m-a apropiat de Dumnezeu“

Daniel Tomescu, 17 Mai 2011

Coca Bloos este o actriţă extraordinară. Are în spate o carieră excepţională şi o poveste uluitoare. Deosebit de severă cu sine însăşi, de o modestie pe care numai marii actori şi-o îngăduie, doamna Bloos este un interlocutor fascinant. Deşi este creştin-ortodoxă de când se ştie, s-a apropiat de Dumnezeu de relativ puţină vreme. Culmea, a ajuns să-l iubească pe Iisus Hristos după ce l-a cunoscut bine, aproape periculos de bine, pe Mefisto.

Începuturile profesionale ale doamnei Coca Bloos nu au avut nimic comun cu teatrul. După ce a absolvit cursurile Facultăţii de Filosofie din Cluj, a intrat în presă, fiind jurnalistă la cotidianul "Tribuna Sibiului". Coca Bloos a profesat gazetăria patru ani, apoi a simţit nevoia irezistibilă a unei schimbări. "Voiam să lucrez într-un teatru. Aş fi acceptat orice slujbă: să fiu femeie de serviciu, să fiu cabinieră, să fiu spălătoreasă, nu conta. Voiam doar să fiu lângă scenă." A lăsat baltă presa şi a plecat la Teatrul de Nord din Satu Mare, unde a fost angajată nu spălătoreasă, ci "actriţă corp-ansamblu". Pentru cine nu ştie, "actorii corp-ansamblu" sunt nişte cetăţeni care iubesc teatrul, dar din diferite motive (lipsă de talent sau lipsă de studii) nu pot să-l practice şi atunci fac figuraţie. Ei sunt, îndeobşte, "oştenii", "poporul", adică personajele colective, figuranţii. Vârful carierei unui "actor corp-ansamblu" este când prinde vreun rol episodic.

Coca Bloos era fericită şi mândră. Îşi văzuse visul cu ochii. Primea un salariu de 800 de lei pe lună, mai mic decât al unei cabiniere (pe când la ziar câştiga 2.500), dar pentru ea asta nu avea nici o importanţă.

Tânăra "actriţă corp-ansamblu" s-a remarcat repede. În 1973, Alexandru Tocilescu a montat la Satu Mare "Războiul vacii", de Roger Avermaete, un spectacol cu care şi-a susţinut examenul "de stat", adică licenţa. Pentru că la ora aceea actorii profesionişti din trupa teatrului puteau fi număraţi pe degete, regizorul a distribuit în roluri "cu vorbe" şi cetăţeni din pomenitul "corp-ansamblu". "Cetăţeana" Coca Bloos a "rupt gura târgului", făcând un rol extraordinar. "Războiul vacii" a avut un mare succes, Alexandru Tocilescu şi-a luat examenul de stat, iar "actriţa corp-ansamblu" Coca Bloos a devenit actriţă profesionistă fiindu-i echivalate disciplinele teoretice pe care le studiase la "…Filosofie" (estetica, istoria filosofiei şi socialismul ştiinţific) cu cele care se predau la IATC "I.L. Caragiale". Examenul practic la disciplina "Actorie" a fost susţinut cu rolul din "Războiul vacii", în faţa unei comisii din care făceau parte regretatul actor şi pedagog de teatru Octavian Cotescu, directorul Direcţiei Teatre din Consiliul Culturii şi alte personalităţi ale vremii.

Capitala, obsesia actorului de provincie

Acesta a fost începutul carierei actoriceşti a doamnei Coca Bloos. Au urmat câţiva ani în care a jucat la Teatrul de Stat din Braşov. Apoi s-a transferat la Piatra Neamţ. Perioada în care a jucat pe scena Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ a fost extraordinară pentru Coca Bloos. Cei mai importanţi regizori români veneau aici cu plăcere, de dragul unei trupe excepţionale, al unei atmosfere unice, al unui spirit entuziast şi efervescent.

În seara zilei de 29 martie 1986, teatrul din Piatra Neamţ a prezentat premiera piesei "Piaţeta", de Carlo Goldoni, în regia lui Silviu Purcărete, un regizor care a influenţat fundamental destinul artistic al actriţei Bloos. "Spectacolul era absolut extraordinar! Era jucat de trupa tânără a teatrului: Maia Morgenstern, Paul Chiribuţă, Oana Albu, Oana Pellea, Bogdan Gheorghiu, distinsul şi extraordinarul actor Traian Pârlog (Dumnezeu să-l odihnească!), Liviu Timuş, Claudiu Istodor, Simona Măicănescu, Maria Teslaru şi subsemnata… "Piaţeta" a făcut furori. Am venit la Bucureşti de opt ori cu acest spectacol, ceea ce spune tot!" Coca Bloos a realizat un rol excepţional (Catte), şi a primit Premiul ATM pentru interpretare. (ATM, adică Asociaţia Oamenilor de Teatru şi Muzică, era pe atunci ceea ce este UNITER astăzi.) "Când mă întorceam la Piatra Neamţ de la Bucureşti şi vedeam din tren luminile aprinse ale blocurilor aflate în apropierea Gării de Nord mă cuprindea o tristeţe imensă. Îmi plângeam de milă că nu locuiam şi eu în Bucureşti, că nu puteam să joc şi eu alături de marii actori din Capitală. Mă căinam, deşi la Piatra Neamţ nu duceam lipsă de nimic. "Doamne - ziceam în gând - vreau să ajung şi eu în Capitală!" "Da?, o fi zis Dumnezeu auzindu-mi dorinţa. Vrei să ajungi în Bucureşti? Daâ la Piatra Neamţ nu-ţi mai place? Biiineee!" Şi-am ajuns în Bucureşti".

Când muşti mâna care îţi dă pâinea

Spectacolul "Piaţeta" făcuse, spuneam, mare vâlvă. Celebra Cătălina Buzoianu, salariată a Teatrului Mic, monta la Bulandra "Uriaşul munţilor". Regizoarea ar fi vrut să o distribuie şi pe Coca Bloos, dar era o mare problemă: actriţa nu avea "buletin" de Bucureşti, deci nu putea să fie angajată în Capitală. Aici a intervenit Dinu Săraru, care la vremea aceea era directorul Teatrului Mic. "O iau eu la "mine"". Pe atunci, Dinu Săraru era o voce puternică în societatea românească şi avea intrare la toate etajele politice. "Domnul Săraru îşi făcuse un ţel din a mă aduce în Bucureşti. El a crezut în mine mai mult decât oricine altcineva. A crezut în puterile mele, în resursele mele actoriceşti, în tot ce aveam eu de spus pe scenă. Nu-mi venea să cred. Omul care făcuse din Teatrul Mic una dintre cele mai importante scene ale ţării - amintiţi-vă de minunatele spectacole "Să îmbrăcăm pe cei goi", "Maestrul şi Margareta", amintiţi-vă de spectatorii care stăteau la coadă de la 3-4 dimineaţa ca să cumpere bilete, amintiţi-vă de toţi marii actori care jucau aici - ei bine, omul acesta, Dinu Săraru a spus: "O iau la teatrul meu!" şi a găsit şi modalitatea de a o face: m-a "detaşat"", povesteşte actriţa.

De fapt, pentru a o transfera pe Coca Bloos, Dinu Săraru a făcut mult mai mult: s-a luptat cu sistemul pentru a o aduce la Teatrul Mic şi a adus-o. "Şi culmea - continuă actriţa - tocmai acestui om, eu, Coca Bloss, i-am făcut o mare porcărie." Cum, când?, am întrebat-o. "În decembrie â89. În devălmăşia, în haosul din decembrie â89, în zilele acelea tulburi, Dinu Săraru a fost "înghesuit", a fost "judecat" de "oamenii muncii" chiar în sala teatrului pe care îl condusese atâţia ani. "Judecătorii" erau câţiva actori şi oamenii din corpul tehnic. Din păcate, printre actorii prezenţi mă aflam şi eu, Coca Bloos. Sigur, Dinu Săraru a avut şi el, ca orice om, păcatele lui. Dar nu se cade să dai cu piatra în omul căzut, mai ales în cel care ţi-a dat pâinea pe care o mănânci. Cum se numeşte ce am făcut eu? Porcărie, aşa se numeşte."

Ce s-a-ntâmplat, de fapt? În nebunia acelor zile, în toată ţara se declanşase o adevărată vânătoare de vrăjitoare. În toate instituţiile s-au făcut liste prin care "oamenii muncii" solicitau, în numele "Revoluţiei", desigur, alungarea conducătorilor, crezând că astfel vor obţine despărţirea de trecut. A fost o prostie, ale cărei consecinţe le simţim şi astăzi. Sute, dacă nu mii de directori extraordinari au fost izgoniţi, pentru că ţara devenise, nu-i aşa?, liberă. Printre ei s-a aflat şi Dinu Săraru. Coca Bloos îşi aminteşte cu un sentiment de mare vinovăţie momentul în care Dinu Săraru a fost alungat din teatru: "Nu pot să uit ochii lui! Ne-a privit pe toţi îndelung, apoi s-a-ntors şi a urcat treptele scenei cu paşi grei. A dat să iasă în culise, dar faldurile cortinei l-au prins ca într-o îmbrăţişare, ca într-o încercare de a-l împiedica să plece. Atunci am înţeles că eu nu ar fi trebuit să mă aflu acolo. De ce îmi pusesem numele pe listă? Acum realizam că numele meu avea mare greutate pe lista aia: abia venisem în teatru, adusă cu nişte eforturi supraomeneşti de Dinu Săraru. Contestatarii directorului ziceau: "Uite, până şi Coca Bloos, pe care a transferat-o, s-a dezis de el!""

Doamna Bloos a purtat în suflet povara acestui păcat timp de aproape 22 de ani. În seara zilei de 18 aprilie 2011 a găsit prilejul să-i ceară iertare binefăcătorului său. Ocazia i-a fost oferită de Gala UNITER, la care a primit Premiul pentru întreaga activitate. În discursul ţinut pe scena Galei, Coca Bloos a mulţumit Senatului UNITER şi juriului pentru distincţie, după care, cu glasul sugrumat de emoţie, i-a cerut scuze public lui Dinu Săraru.

"Întâlnirea" cu Mefisto

Un alt moment important din viaţa doamnei Bloos s-a consumat în primele zile ale anului 2007. Atunci a început să se apropie de Dumnezeu.

Aidoma celor mai mulţi dintre noi, percepţia actriţei Coca Bloos în ceea ce-L priveşte pe Atotputernicul era superficială. Acum regretă, de pildă, faptul că în anii petrecuţi la Piatra Neamţ, nu numai că nu a prea vizitat minunatele mănăstiri din judeţ, dar nici pragul bisericilor din oraş nu l-a prea călcat.

În toamna anului 2006, Silviu Purcărete începuse să monteze la Sibiu "Faust", după Goethe. Spectacolul avea o importanţă aparte, fiind înscris în programul "Sibiu - Capitala Culturală Europeană - 2007". În prima variantă a ditribuţiei, Faust urma să fie jucat de Ştefan Iordache, iar Mefisto de Gheorghe Dinică - Dumnezeu să-i odihnească pe amândoi. Din păcate, Gheorghe Dinică a devenit indisponibil din cauza unor probleme de sănătate. Coca Bloos povesteşte: "Atunci, Silviu - care face parte din viaţa mea artistică şi-l port în minte şi în suflet - m-a rugat să-l joc eu pe Mefisto. M-am apucat de treabă. Pe măsură ce învăţam textul, mi se făcea părul măciucă! Pentru a crea personajul, trebuia să-l "cunosc" şi am început să "culeg informaţii", să citesc ce apăruse la noi despre el. Vai de mine! Ce-a scris Ştefan Augustin Doinaş, care tradusese "Faust"! Ce-a scris Părintele Nicolae Steinhardt în "Jurnalul fericirii"! Ce-a scris Andrei Pleşu! Daâ ce-au scris toţi! Mă îngrozeam pe măsură ce aflam cine este Mefisto! În piesă nu era prezentată numai partea urâtă, partea întunecată a diavolului. Era şi partea aceea plină de farmec, frumoasă. Păi, diavolul nu e îngerul căzut? Mă gândeam cu groază ce mă fac dacă începe să-mi placă personajul ăsta! Pur şi simplu mi-era frică. Nu de rol, să fiu bine înţeleasă, ci de el, de Mefisto. Pentru că tu, actor, trebuie să convieţuieşti cu personajul şi să-l domini. Dacă te domină el, eşti pierdut".

Zbuciumul actriţei era teribil. Noi, spectatorii, şi chiar criticii de teatru, folosim adesea când vorbim despre actori un clişeu: "Cutare interpret a intrat în pielea personajului." Doar cine a făcut teatru ştie cât adevăr este în această propoziţie. Doar cine a făcut teatru ştie ce înseamnă să creezi un personaj, să-l compui din stări sufleteşti, din gesturi, nuanţe, priviri, tăceri. Ajungi să te confunzi cu el! Asta era marea problemă a doamnei Bloos. Aici era pericolul: să se confunde cu personajul, să se contopească în sens actoricesc cu el, cu diavolul.

Orice actor este bântuit de personajul pe care trebuie să-l creeze. Somnul actriţei Coca Bloos era bântuit de imaginea "comercială", tradiţională a diavolului: mare, negru, fioros, cu coarne şi copite. Somnul nu mai putea fi numit somn, Mefisto venind noapte de noapte pe perna şi în mintea actriţei. Repetiţiile s-au întrerupt pe 19 decembrie, urmând a fi reluate în primele zile ale lunii ianuarie 2007.

Ajunsă acasă, la Bucureşti, Coca Bloos l-a căutat pe duhovnicul său, preotul Silviu Tudose de la Biserica "Sfântul Ilie" - Gorgani, şi i-a spus prin ce zbucium sufletesc trecea. "Părintele mi-a zis: "Doamnă, dacă sunteţi obligată să jucaţi, jucaţi!". "Nu mă obligă nimeni, părinte!". "Spectacolul nu se montează la teatrul la care sunteţi angajată?". "Nu, părinte". "Doamnă, atunci este alegerea dvs!"". A doua zi, doamna Bloos a pus mâna pe telefon şi a anunţat Teatrul din Sibiu că nu mai poate juca în "Faust".

Chemarea mănăstirii

După periculoasa întâlnire cu Mefisto, Coca Bloos a luat hotărârea să facă "un pas înapoi". Şi nu este deloc o decizie formală. O mare, covârşitoare importanţă a avut discuţia purtată la Mănăstirea Pângăraţi cu stareţul acestui aşezământ, protosinghelul Teofil Lefter: "M-am dus la sfinţia sa şi i-am spus: "Părinte, vreau să mă las, să plec din teatru!", şi i-am povestit tot ce am pe suflet. M-a întrebat de ce am ales meseria asta, de actriţă. "Ca să aduc veselie, părinte, pentru ca oamenii să râdă!" Părintele mi-a replicat: "Doamnă Cornelia (Cornelia este numele de botez al doamnei Bloos - n.n.), poate am râs prea mult şi poate că a venit vremea să mai şi plângem!". Mi-a mai zis că e bine că plâng şi că bine ar fi să mă rog, şi să merg în pelerinaj şi pe la alte mănăstiri. L-am ascultat pe părintele Teofil şi am fost la Agapia, la Văratec… Am fost şi la Mănăstirea Pasărea, lângă Bucureşti. Aici, la Pasărea aş vrea să mă "aşez", să trăiesc printre măicuţe. Vreau să spun că m-am apropiat foarte mult de ele şi dorinţa mea ar fi să rămân acolo, dar ştiu eu dacă s-o putea?""...

Din icoanele aşezate pe rafturile bibliotecii, Maica Domnului, Mântuitorul şi câţiva sfinţi ne privesc cu blândeţe şi seninătate. Parcă ar vrea să spună că da, dorinţa actriţei Coca Bloos ar putea fi îndeplinită.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!