Theologica
Rolul nașilor la Botez

Rolul nașilor la Botez

Încă de la începuturile creştinismului, copiii au fost botezaţi de mici în Biserică. Deoarece pruncii nu pot vorbi la Botez, naşii mărturisesc credinţa în numele lor. De aceea cinstea de a fi naş la botez e mare, iar pe cale de consecinţă, şi răspunderea lor înaintea lui Dumnezeu este şi mai mare, în calitatea lor de părinţi duhovniceşti ai finului sau finei lor. Pot fi naşi numai creştinii ortodocşi, pentru că Botezul se face în Biserica Ortodoxă, îndrumând prin mărturisirea credinţei pe finul sau fina lor în cunoaşterea Ortodoxiei.

Naşii trebuie să cunoască şi să iubească credința ortodoxă şi să aibă viaţă conformă cu morala creştină. Aflați la botez, naşii se leapădă, în numele pruncului, de stăpânirea celui rău și apoi, întor­cându-se cu faţa spre Răsărit, de unde vine lumina lui Hristos, făgăduiesc că cel care se botează „se uneşte cu Hristos” şi va trăi îm­preună cu El, în dreapta cre­din­­ță. De aceea, nașul rostește măr­turisirea de credință ortodoxă - Crezul, în numele pruncului. Se cuvine ca înainte de a purta pe braţe un prunc înaintea lui Hristos spre a fi botezat, nașii, care îşi asumă această bucurie şi responsabilitate, să se pregătească prin Spovedanie, pentru a fi împăcaţi cu Dumnezeu înainte de a primi pe braţe pruncul plin de strălucire cerească ieşit din apa Sfântului Botez.

Naşii trebuie să ştie Crezul, pe care îl vor rosti în timpul slujbei. Pe măsură ce copilul creşte, naşii sunt datori, împreună cu părinţii, să-l deprindă să-şi facă cruce, să-l înveţe rugăciunile Bisericii şi să-i dea mereu sfaturi şi îndrumări bune: cum să-şi cinstească părinţii, cum să se poarte creştineşte, cum să împlinească poruncile dumnezeieşti și cum să iubească Biserica. Din ziua Botezului, nașii și părinții se vor îngriji ca pruncul să se împăr­tășească cu Sfântul Trup și Sânge al lui Hristos cât mai des.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!