Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Rolul presei în formarea sau deformarea societăţii

Rolul presei în formarea sau deformarea societăţii

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Pr. Prof. Dr. Jan Nicolae - 21 Ianuarie 2012

Nu ştiu dacă se poate spune cu deplină îndreptăţire despre presă că ar avea un rol primar formativ, ci mai degrabă ea este o oglindă a societăţii sau o lentilă care să ajute mai bine la scrutarea unei anume realităţi societale. În tot cazul, rolul său formativ, atâta cât este, nu trebuie neglijat. Dintr-o recentă lucrare a Ioanei Pârvulescu intitulată Lumea ca ziar aflăm că nu numai pentru Conu' Leonida şi pentru ceilalţi eroi caragialieni, ci pentru majoritatea oamenilor de la sfârşitul celui de-al XIX-lea veac "ce scrie la gazetă devine mai adevărat decât adevărul". Sensibilitatea acelei epoci a fost modelată aproape excusiv de presa scrisă, de gazete şi reviste, aşa cum astăzi, în societatea comunicării generalizate, digitalizate, globalizate, pecetea formativă cotidiană este pusă peste sufletele oamenilor de televiziuni, internet, de virtualul multimediatic. Genul de comunicare "faţă către faţă" devine şi el tot mai mult străveziu în caruselul reţelelor universale de socializare intermediate de computere şi monitoare. Mediul de comunicare a ajuns să fie mai important decât conţinutul ori substanţa comunicării. Derealizarea lumii reale prin multiplele şi diversele medieri mediatice ale informaţiilor şi evenimentelor oferite pe post de hrană rituală cotidiană ne face să credem că trecem tot mai mult de la bazarul pestriţ al Lumii ca ziar spre cenuşiul amar al Lumii ca spectru al spectrelor.

 

Atunci când ne referim la presă avem de obicei în vedere ediţiile printate ori postate ale ziarelor şi revistelor, dar şi jurnalele de ştiri şi dezbaterile arzătoare din domeniul audio-vizualului. Pentru a schiţa reperele a ceea ce Radu Preda numea într-o recentă lectură social-teologică "o minima moralia mediatică" avem nevoie de câţiva paşi înapoi, de o scurtă detaşare de presa actuală, pentru a ne raporta cinstit şi cuminte la momentul mediatic 1989. Ştim bine că în ultimii ani ai deceniului comunist '80, înfometarea sistematică atinsese cote dramatice nu numai la nivelul biologic al supravieţuirii, ci şi la cel al informării, minciuna ideologică cancerizase presa, singurele canale de respiraţie mediatică liberă fiind pe atunci posturile de radio occidentale care emiteau emisiuni în limba română. Îmi amintesc cu câtă emoţie erau citite primele ediţii ale ziarelor apărute în primele zile de după căderea regimului comunist şi cu câtă febrilitate erau urmărite la tv evenimentele şi personajele implicate în viaţa publică imediat după 22 decembrie 1989. Brusc, după stingerea entuziasmului revoluţionar şi politizarea exacerbată a vieţii publice, au apărut sloganuri de genul "Aţi minţit poporul cu televizorul!", "Presa e de vină", acuze de mercenariat şi impostură la adresa ziariştilor, prezumţia de fals şi manipulare în raport cu presa în general. Televizorul revoluţionar şi incandescent s-a metamorfozat în "tembelizorul" tern postrevoluţionar, iar presa liberă, în "perversa" vândută intereselor te-miri-cui. În anii '90, pentru românul respectabil, cititul ziarelor dimineaţa şi vizionarea top-show-urilor seara erau ca utrenia şi vecernia pentru călugări. Editorialiştii şi moderatorii erau eroii zilei, directori ai conştiinţei naţionale. Primele şocuri sociale au apărut atunci când s-a pierdut încrederea în viitor şi într-un sens comun, după mineriade. Temperatura s-a răcit brusc, iar glaciaţiunea s-a mai moderat. Am dorit să accentuez relaţia între opinia publică şi încrederea socială care au legătură şi cu presa focusată pe prezentarea evenimentelor publice.

 

 

Există, aşadar, momente şi perioade în care presa joacă un rol uriaş în formarea unui trend social, fiind învestită uneori cu rolul de agora, spaţiu de dezbatere, decantare şi prezentare a consensului. Atunci când acest credit se erodează, presa se retrage în diverse nişe, se volatilizează digital ori încearcă să supravieţuiască sedusă de ispita tabloidizării, a voyerismului gen paparazzi şi a cancanului nesimţit şi lipsit de orice respect pentru intimitatea şi demnitatea persoanei umane.

 

 

Rămâne valabil şi pentru presă ca mediu lumesc în care se manifestă patimi, pasiuni şi unoeri viclenii, adică pentru cei ce o realizează, dar şi pentru cei care o consumă, îndemnul Sfântului Ioan Evanghelistul: "Nu iubiţi lumea, nici cele ce sunt în lume. Dacă cineva iubeşte lumea, iubirea Tatălui nu este întru el; pentru că tot ce este în lume, adică pofta trupului şi pofta ochilor şi trufia vieţii nu sunt de la Tatăl, ci sunt din lume. Şi lumea trece şi pofta ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac" (1 Ioan 2, 15-17). Or, ca acest îndemn apostolic să rodească şi pe tărâm mediatic în sensul acelei "minima moralia" ori a cultivării unei "comunicări pentru comuniune" avem nevoie nu numai de o mass-media bisericească profesionalizată, ci şi de oameni de presă laică integri, filtre morale ale societăţii, oneşti, buni vorbitori şi scriitori de limbă română şi deopotrivă versaţi în limbajele specifice diverselor domenii, intelectuali care să posede inteligenţa credinţei şi arta dialogului şi a moderaţiei respectuoase. Altfel, presa şi media, în general, nu vor scăpa de prezumţia nihilistă că sunt ferestre şi canale ale invaziei nonvalorilor.

 

 

Henry Anatole Grunwald avertiza că jurnalismul nu va fi niciodată silenţios, aceasta fiind cea mai mare virtute, dar şi cea mai mare slăbiciune a sa. Cu alte cuvinte, presa nu prea are legătură cu isihasmul, deşi au fost şi ziarişti precum Sandu Tudor care au ales isihia în locul vacarmului lumii şi al presei. Cu toate acestea, nu ne vom dezvăţa uşor de presă fiindcă sunt sădite în noi grija şi solidaritatea cu întreaga umanitate şi cu întreg universul. Altfel de ce mai întreba Maria Egipteanca pe părintele Zosima, după decenii de pustie, ce mai e prin lume?

 

 

În concluzie, să citim noi bine şi aplicat la viaţa noastră, a fiecăruia, pe Hristos, ziarul nostru eshatologic, iar presa vremii cu un acerb discernământ, cu conştiinţa pe care un filozof român o inocula discipolilor săi spunându-le că ziarele sunt doar nişte umile "efemerinde". Dar ca să le putem consuma chiar aşa, trebuie să ne încredinţăm că cel care găteşte aceste merinde nu ne otrăveşte sistematic viaţa. Rămâne valabilă global vorba Simonei de Beauvoire: "Cu presa, cu voiajele, cu televizorul, în curând cu mondoviziunea, trăim planetar. Greşeala este să consideri planeta drept univers". Cea mai importantă ştire zilnică, trecută cu vederea de toţii gazetarii, ar fi aceea că Domnul a făcut să răsară soarele peste cei buni şi peste cei răi. Restul e doar publicitate.