Historica
Roman Ciorogariu, spiritus rector al Școlii Naționale la Arad

Roman Ciorogariu, spiritus rector al Școlii Naționale la Arad

Anul Centenarului Marii Uniri constituie și un fericit prilej pentru memoria noastră bisericească și națională de a ne aminti de marii făuritori ai unității de credință și de neam din trecutul nostru. Personalitatea complexă și energică a Episcopului Roman Ciorogariu cuprinde diferite ipostaze: apărător al unității de neam, promotor al spiritului  „tribunist", publicist, novator în practica pedagogic-didactică, animator cultural, orator iscusit și propovăduitor luminat al Evangheliei, inițiatorul unor acțiuni menite să aducă comunitățile ortodoxe românești din Arad și din Bihor în prim-planul vieții spirituale și confesionale a vremii.

Exponentul unei filosofii a învățării care să potențeze activismul pedagogic, interactivitatea, toate manifestate în actul de predare și în activitatea socială a școlii, Roman Ciorogariu și-a fundamentat con­cepția pedagogică pe două modele de instituții școlare. Primul model își găsește sorgintea în patrimoniul pedagogic al primilor profesori de la Preparandia, prima școală pedagogică românească înființată la Arad, în anul 1812, care au atribuit școlii o funcție națională în efortul de emancipare a poporului român. Școala s-a deschis, așa cum consemnează părintele Roman Ciorogariu, purtând numele „Școală regească preparandială gr. neunită a națiunei române". Menirea ei era de a conștientiza poporul privind drepturile sale și posibilitatea obținerii acestora, susținând numirea unui episcop român la Arad, limba română în Biserică și înlocuirea grafiei slavono-chirilică cu cea latină. În anul 1869, Preparandia își schimbă caracterul regesc într-unul confesional, iar prin intrarea în cadrele regulamentului bisericesc și sub jurisdicția consistorială a intrat în grija episcopiei, fiind finanțată de către aceasta din urmă.

Un pedagog modern

Părintele Roman Ciorogariu a dezvoltat creator acest model preparandist, dinamizând funcția și menirea unității de credință și de neam a școlii, în sensul implicării acesteia atât în vestirea Cuvântului și efortului de culturalizare, cât și în cel de pregătire a poporului pentru a-și obține sau apăra drepturile.

Cel de-al doilea model la care s-a raportat Roman Ciorogariu a fost oferit de pedagogia modernă a epocii, îndeosebi cea germană, cu care a luat contact în perioada studiilor. Realist și practic, acesta s-a străduit să adapteze noutățile pedagogic-didactice și psihologice la reali­tățile învățământului românesc, care reclamau o iminentă modernizare a procesului for­mativ-instructiv-educativ, concomitent cu accentuarea laturii practice a acestuia și crearea unei relații axiologice dintre școală și viață. Părintele Roman Ciorogariu a introdus „în circulația de idei pedagogice" conceptul de școală productivă, în sensul unei instituții ce îmbină eficiența în planul achizițiilor intelectuale cu pregătirea practică, atât pentru societate, cât și pentru viață, a tinerilor. Școala trebuia să-i învețe pe elevi filosofia vieții, esenția­lizată prin implicarea în activitate și solidaritate, precum și prin asumarea moralității. Roman Ciorogariu aprecia că școala era pentru români cea mai puternică și activă instituție, fiind convins că un ideal național înalt se realizează printr-un ideal educațional măreț, în care Biserica are un rol major. Dascălul Ciorogariu se încadra în gândirea progresistă a timpului, împărtă­șită și de corpul didactic, conform căreia școala și economia națională sunt premise ale îmbunătățirii stării materiale și civilizatorii a poporului.

Părintele Roman Ciorogariu a considerat autonomia acti­vității pedagogice ca premisă a oricărui act educativ. El recu­noștea dreptul statului de a coordona activitatea școlară, dar critica abuzul de control și transformarea acestuia într-un dirijism sau „control polițial" ideologic. Părintele Roman a cerut în 1900 să fie anume instituit un post de inspector școlar care să-i îndrume pe învă­țători în îndeplinirea obliga­țiilor profesionale, prevenind orice fel de abuz din partea autorităților timpului. Reglementările din domeniul învă­ță­mântului confesional s-au situat uneori în contra­dicție cu opinia dascălului Ciorogariu despre modernizarea acestui sistem, luând atitudine și susținându-și opiniile referitoare la necesitatea cooperării educatorului cu învă­țăcelul său ca premisă a unui act educa­țional activ, la formarea moti­vațiilor, stimularea creati­vității și autonomia conceptuală sau metodologică a dascălului în conceperea demersului didactic.

Biserica și Școala românească, factori de unitate națională

Modernizarea și eficiența învă­țământului confesional erau apreciate de profesorul Ciorogariu ca indispensabile în compe­tiția inegală cu învățământul de stat, în limba maghiară, promovat incisiv de autorități, cu încălcarea prevederilor Legii din 1868 privind dreptul de a se instrui în limba maternă. Legea naţionalităţilor, adoptată de guvernul maghiar, prevedea că „toţi cetăţenii Ungariei, în virtutea principiilor fundamentale ale Constituţiei, formează, din punct de vedere politic, o singură naţiune, naţiunea maghiară, una şi indivizibilă, căreia îi aparţine în deplină egalitate în drepturi, oricare cetăţean al patriei, indiferent de naţionalitatea sa. Întrucât limba maghiară este limba de stat a Ungariei, garantând unitatea politică a naţiunii, de acum înainte maghiara va rămâne singura limbă pentru deliberări şi discuţii în Parlament. Limba guvernului şi de acum înainte a tuturor organelor administrative este limba maghiară. La universităţi, singura limbă de predare este limba maghiară". De asemenea, legea precizează că limba oficială a tuturor tribunalelor este exclusiv limba maghiară, cu excepţia tribunalelor comunale, unde locuitorii pot să recurgă la limba maternă. Constatările unor analize în plan școlar erau alarmante, impunând colaborarea tuturor factorilor, de la instituțiile bise­ricești la intelectuali, aso­ciații, familie, dincolo de barierele confesionale. Școala, alături de Biserică, a contribuit la solidarizarea românilor în jurul valorilor națio­nale, a componentelor specifice de identitate. Biserica și Școala românească s-au constituit astfel, pentru societatea civilă, în factori de agregare ai unității de cre­dință și de neam.

Ataşamentul faţă de Școală şi de unitatea naţională, calităţile organizatorice şi, nu în ultimul rând, prestigiul de care se bucura i-au adus lui Roman Ciorogariu funcţia de director al Institutului Pedagogic-Teologic, în 1901, într-o perioadă marcată de accentuarea politicii de deznaţionalizare, orice acţiune a sa fiind constant urmărită şi sancţionată de autorităţi. În această calitate, dascălul Ciorogariu propunea uniformizarea planurilor de învățământ pentru institutele pedagogico-teologice din întreaga mitropolie. Este vorba despre institutele teologice de la Arad, Caransebeș și Sibiu. Așadar, promova și milita pentru o organizare unitară a școlilor ortodoxe din Mitropolia Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Mara­mureșului.

Institutul Pedagogic-Teologic de la Arad a fost coordonat de personalități marcante ale vremii, între care, timp de 16 ani (1901-1917), și de părintele Roman Ciorogariu.

În noua calitate și-a fixat o serie de priorități menite să concure la realizarea obiectivului de bază al instituției, acela de „spațiu familial model" pentru viitorii preoți și învățători, locul în care urma să se formeze necesitatea și perspectiva de ansamblu asupra culturii române. Aici, s-au îmbinat fericit tradiția națională și culturală cu principiile educației moderne. Optimizarea unei „educații aplicative", considerată principalul factor de pregătire practică a viitorilor preoți și învățători, participarea părinților la examene a mărit coeziunea școlii cu familia și a crescut importanța științei de carte. Autoritățile n-au rămas impasibile față de aceste demersuri.

Nu a acceptat agresivitatea legilor maghiare, ci a luptat pentru drepturile românilor

În timp ce „Tribuna poporului" era etichetată drept „cea mai sângeroasă foaie daco-română", intelectualii români erau acuzați că intenționează să mute centrul activității politice de la Sibiu la Arad, în total dispreț față de opinia oficialilor guvernamentali. Roman Ciorogariu a devenit ținta unor atacuri în presă, la care s-au adăugat anchete ale autorităților specializate la Preparandie, ce au examinat „spiritul redacţiei «Tribunei poporului»" care domneşte în Preparandie.

Urmare a denunţurilor făcute, ministrul cultelor Wlàssics Gyula a decis să trimită un comisar ministerial pentru a examina starea Institutului. Scriitorul maghiar Jancsò Bènedèk, trimis de către Ministerul Cultelor, a verificat activitatea din institut şi a asistat la examene. Concluziile sale, de un realism onorant, au fost laudative referitor la calitatea activităţii didactice. În acelaşi sens se exprima şi ministrul cultelor Wlàssics prin rescriptul (adresa) nr. 66.774 adresat Consistoriului Arad, în care se arăta mulţumit de rezultatele şi calitatea examenelor de la finele anului şcolar 1901/1902, din Institutul Pedagogic-Teologic. Obiectivitatea anchetei, francheţea aprecierilor au constituit pentru părintele profesor Roman Ciorogariu argumente în abordarea nuanţată a relaţiilor cu autorităţile, excluzând generalizările şi valorizând aspectele pozitive ce ofereau suport pentru o convieţuire paşnică într-un context politic complex.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!