Diaspora
Români uniţi prin credinţă la Alcalá de Henares

Români uniţi prin credinţă la Alcalá de Henares

Cosmina Nicoară, 16 Mai 2012

În urmă cu 13 ani şi-a făcut loc în centrul Spaniei, într-un orăşel istoric, o comunitate de români ortodocşi, uniţi la început prin credinţă, iar treptat în toate ale vieţii. Atunci au decis să îşi formeze o parohie, să aibă un păstor al lor, un lăcaş unde să participe împreună la sfintele slujbe, totul pentru a-şi păstra credinţa lor ortodoxă. Se întâmpla în 17 februarie 2001, cu binecuvântarea Mitropolitului Iosif al Europei Occidentale şi Meridionale, pentru ca doi ani mai târziu să ajungă în mijlocul lor părintele Adrian Pintea, care îi păstoreşte până astăzi.

Aparent, viaţa românilor din diaspora stă sub semnul prosperităţii, al împlinirii, al tuturor posibilităţilor; în realitate însă, pentru ei nimic nu este deplin, nici o bucurie nu este desăvârşită, adesea nu au nici certitudinea apartenenţei la un anumit loc, la o anumită ţară, la o anumită familie. În aceste condiţii, biserica devine cea mai sigură familie a lor, iar pentru unii, singura familie.

Încă de la începuturile parohiei, prin sprijinul Episcopiei catolice, parohia a primit o biserică aparţinând unui ordin călugăresc de maici din sudul Franţei, care avea în vechime o intensă activitate socială cu oamenii străzii, cu cei nevoiaşi, fiind aici şi un cămin unde aceştia erau adăpostiţi. În timp s-a transformat într-un colegiu de maici, dar anul acesta s-au retras toate vieţuitoarele, clădirea fiind preluată de un ordin călugăresc din Madrid.

Început trainic

Puţini, câţi au fost la început, românii şi-au amenajat biserica în stil ortodox, începând să participe aici la sfintele slujbe. Mulţi aşteptaseră de ani de zile să aibă aproape o biserică şi, după cum ei înşişi o mărturisesc, nu a fost uşor nici măcar să împrăştie vestea înfiinţării acesteia. Daniela Petcu este în Alcalá de 10 ani, iar când a ajuns aici avea doar o casetă cu Sfânta Liturghie înregistrată la Catedrala patriarhală, pe care o asculta în mod repetat, până a aflat că undeva se slujeşte pentru ortodocşi. Acum a ajuns să afirme că biserica este cel mai important factor din viaţa lor, o viaţă pe care o descrie la superlativ: "E o viaţă excelentă pentru că ne-a apropiat de Dumnezeu, de Biserică, şi nu este nimic mai important. Dacă nu venim miercuri şi vineri la biserică, abia aşteptăm să vină duminica".

Părintele Adrian Pintea a sădit în enoriaşi o dragoste de biserică atât de trainică, încât atunci când sunt aici, sunt împliniţi, iar când nu sunt, li se face imediat dor. Îşi amintesc acum, zâmbind, de primele clipe în care au ajuns pe aceste meleaguri, fără să cunoască pe nimeni, nu aveau unde să rămână peste noapte sau la cine să apeleze, chiar dacă aveau o ofertă de muncă variată.

Nu puţine au fost momentele de cumpănă, dar unul dintre cele mai marcante a avut loc în primăvara anului 2004, când şapte români au murit în atentatele din gara acestui oraş. În memoria victimelor, la gara din Alcalá a fost ridicat un monument care aminteşte tuturor trecătorilor de acei oameni nevinovaţi.

Bucurii şi neîmpliniri în diaspora

Străinătatea a despărţit familii, a îndepărtat copii de părinţii lor, dar în multe cazuri i-a apropiat pe oameni de Biserică. Vatutin Vintilă este unul dintre cei care dau mărturie pentru aceasta: "Dacă părinţii nu te învaţă, am fost nevoiţi să învăţăm aici. Nu numai greutăţile, dar dorul de casă este primul motiv care te îndeamnă să vii la biserică". Nu îşi aminteşte ca părintele Adrian să-i fi spus anumite cuvinte care să-l convingă, dar "felul său de a fi", modul în care preotul se apropie de oameni, caracterul său descris de creştini prin expresia "fapte mai mult decât vorbe" sunt câteva dintre aspectele pentru care românii spun acum că "părintele ne uneşte atât de tare", după cum spune Sorin Băluţ, aflat de nouă ani în Spania.

Acum lucrurile s-au schimbat şi s-au abătut alte greutăţi peste românii de aici. Toţi bărbaţii, sau cel puţin marea lor majoritate, munceau în construcţii, domeniu în care acum nu se mai găseşte nimic, unii sunt în şomaj de doi ani, alţii nu mai primesc nici măcar acest ajutor, puţini s-au întors în România, iar dintre aceştia unii au revenit deja, dar toţi uită de aceste probleme atunci când vin la biserică. Părintele Adrian a identificat dificultăţi la nivelul fiecărei categorii de vârstă: "Probleme au cu toţii. Cei tineri nu mai ştiu ce viitor pot avea aici, sunt indecişi dacă să se întoarcă în ţară sau să mai rămână, iar cei mai vârstnici nu prea mai au perspective deoarece, dacă au trecut de 50 de ani, nu îi mai angajează nimeni, lucru valabil şi în ţară, iar nelucrând nu au pensie".

De aici apar multe nelinişti, părinţii se gândesc la suferinţa fiilor lor, iar tinerii nu mai îndrăznesc să îşi întemeieze familii sau să dea naştere pruncilor, de grija resurselor financiare.

Cutezanţa edificării unei biserici ortodoxe

În ciuda vremurilor grele, părintele a dat dovadă o dată în plus de îndrăzneală şi încredere în bunul Dumnezeu şi în enoriaşii săi atunci când a iniţiat proiectul construirii unei biserici ortodoxe româneşti. Să nu uităm că în mijlocul străinilor demersul trebuie catalogat ca unul ambiţios, întrucât cere fonduri imense şi mult sprijin din partea oamenilor. Nu li s-a cerut nimic, însă atunci când vine vorba de biserica lor, o simt ei singuri: trebuie să contribuie. "Nu am simţit nici o ezitare din partea românilor, dar nici nu i-am presat. Cred că atunci când nu ceri, nici nu simţi dacă nu ţi se dă. Totuşi... oamenii dau", afirmă părintele.

Biserica ortodoxă din Alcalá de Henares este în prezent ridicată, urmând să se monteze acoperişul. S-au cheltuit în jur de 850.000 de euro, din care 117.000 au venit de la Guvernul României, prin Episcopia Spaniei şi Portugaliei. Pe lângă biserică, se construieşte o clopotniţă, unde vor funcţiona biroul parohial şi casa de oaspeţi, casa parohială, iar spaţiul de la demisol va fi utilizat pentru activităţi conexe.

Toate acestea se ridică pe un teren concesionat de Primăria Alcalá de Henares, pe o perioadă de 40 de ani, fiind un mod elegant prin care instituţia sprijină convieţuirea românilor din acest oraş cu spaniolii.

Pentru părintele Adrian, efortul ridicării edificiului merită, indiferent dacă numărul românilor va creşte sau va scădea: "A construi o biserică aici, printre străini, e mai plăcut, pentru că se vede realmente forţa credincioşilor şi a unei parohii. În ţară, fiind majoritari, nu ne dăm seama ce determinare avem, nu atât financiară, cât sufletească. Nu contează dacă pleacă românii... atâţi câţi rămân au nevoie de biserică".

Un loc cu semnificaţii istorice

Dincolo de destinaţia propriu-zisă, biserica românilor din Alcalá de Henares are o semnificaţie istorică în Episcopia Spaniei şi Portugaliei, prin locul pe care este ridicată. Chiar acolo a avut loc, în mai 2008, hirotonirea întru arhiereu a chiriarhului lor, a primului Episcop ortodox român al Spaniei şi Portugaliei, Preasfinţia Sa Timotei.

Românii de aici, dar şi cei care vor veni de acum înainte vor vedea o biserică simplă, construită într-un stil practic, adaptat circumstanţelor de aici, dedicată întru totul oamenilor, o biserică ce va purta mereu amprenta evenimentului unic din istoria eparhiei, moment ce a marcat un nou început pentru misiunea pastorală din Spania.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!