România are 350.000 de copii singuri acasă

▲ Aproximativ 350.000 de copii români sunt afectaţi de plecarea părinţilor în străinătate, potrivit unui studiu al UNICEF, numărul acestora fiind de aproape cinci ori mai mare decât cel înregistrat de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului ▲

Potrivit studiului naţional, comandat de UNICEF şi Organizaţia Alternative Sociale din Iaşi, şi realizat în perioada aprilie-octombrie 2007, aproximativ 350.000 de copii din România se confruntă cu problemele apărute în urma plecării părinţilor la muncă în străinătate, mai mult de o treime dintre ei fiind afectaţi de migraţia ambilor părinţi. Cea mai recentă monitorizare a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului (ANPDC), din 30 iunie 2007, arată că 82.464 de copii au cel puţin un părinte în această situaţie. Dintre aceştia, 26.406 au ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate, iar 8.904 au părintele unic susţinător în afara ţării. Potrivit studiului UNICEF, jumătate dintre copiii cu ambii părinţi plecaţi în străinătate au sub 10 ani, peste 50% dintre aceştia având între doi şi şase ani.

De asemenea, din cercetarea comandată de cele două organizaţii rezultă că 78% dintre copiii care au doar tatăl plecat au locuit cu mama cea mai mare parte a timpului în ultimele şase luni înainte de anchetă, iar 50% dintre copiii cu mama plecată au rămas să locuiască cu taţii lor, în timp ce aproximativ un sfert rămân în grija bunicilor. „În cazul în care ambii părinţi sunt plecaţi în străinătate, 79% dintre aceşti copii au rămas în cadrul familiei extinse: 74% au rămas în grija bunicilor, iar 5% în grija unchilor şi mătuşilor. Trei la sută dintre copiii cu ambii părinţi plecaţi (aproximativ 3.500 de copii) au rămas în grija unui frate sau soră mai mare“, se mai arată în studiu.

Moldova are cei mai mulţi copii singuri acasă

În ceea ce priveşte distribuţia pe regiuni a acestor cazuri, aproape o treime din total, adică 100.000 de copii, sunt din Moldova, aproximativ 55.000 din Muntenia şi câte 50.000 din Transilvania şi Oltenia. „Estimările pe regiune şi mediu de reşedinţă nu sunt disponibile, însă trebuie menţionat că mai mult de jumătate din copiii afectaţi de fenomen trăiesc în mediul rural, unde în plus incidenţa migraţiei ambilor părinţi este mai mare decât în mediul urban (care de regulă e caracterizat de migraţia tatălui). Mai mult, estimările arată că regiunea Transilvania nu este afectată de migraţia ambilor părinţi“, potrivit reprezentanţii celor două organizaţii nonguvernamentale.

Minorii lăsaţi acasă de ambii părinţi migranţi (sau de părintele unic) sunt de obicei în grija familiei extinse, mai ales a bunicilor. Cel mai important factor pro în decizia de a migra îl constituie motivele economice, iar cel mai important factor contra, separarea de familie şi de copii, acest aspect fiind reprezentativ doar pentru o cincime din părinţi. Mai mult, 45% dintre părinţi declară că nu au avut nici un argument contra deciziei de a pleca. „Majoritatea părinţilor migranţi au sub 40 de ani, atât mame, cât şi taţi, 78% respectiv 63%“, se mai arată în raport.

În ceea ce priveşte nivelul de educaţie al migranţilor, mamele au în general un nivel mai scăzut decât taţii. Atfel, 36% dintre mame au nivel de educaţie primară şi secundară, în comparaţie cu taţii ( 23% ). Marea majoritate a celor care pleacă în străinătate au nivelul de educaţie în categoria studii medii (58% mame şi 64% taţi). În ce priveşte părinţii cu studii superioare, care pleacă în străinătate, 13% sunt taţi şi 7% sunt mame.

Cercetarea mai indică faptul că doar 7% dintre parinţi informează autorităţile despre intenţia lor de a pleca în străinătate, şi de obicei nici nu-şi pregătesc în vreun fel copiii înainte de a pleca.

Totodată, s-a constatat că aproape o cincime (18%) dintre cazurile în care mama migrează sunt afectate de o deteriorare a relaţilor între părinţi, iar dintre aceştia 43% ajung chiar la divorţ. În aceste condiţii, specialiştii nu exclud ipoteza, potrivit căreia situaţia minorilor cu părinţi migranţi să fie similară cu cea a copiilor cu părinţi divorţaţi sau părinţi extrem de ocupaţi.

Deşi cea mai importantă motivaţie a părinţilor de a pleca în străinătate este aceea de a îmbunătăţi statusul material şi economic al familiei, acest lucru nu reuşeşte întotdeauna, iar procentajele arată că în jur de o treime dintre migranţi susţin că nu şi-au îmbunătăţit statusul economic şi nici standardul de viaţă. În ceea ce priveşte dreptul copilului la sănătate, rezultatele studiului nu au evidenţiat diferenţe între copiii din familii cu părinţi migranţi şi ceilalţi.

Plecarea părinţilor poate avea un impact pozitiv asupra educaţiei

Referitor la influenţele asupra dreptului copilului la educaţie, s-a constatat că absenţa părinţilor are doar un impact scăzut (mai puţin de 10% din cazuri), în ceea ce priveşte performanţa şcolară. „În cazul în care părinţii conştientizează importanţa educaţiei şi, mai mult, investesc suplimentar în aceasta (cursuri private, suport educaţional) - acesta reprezintă un impact pozitiv al fenomenului. Pe de altă parte, se adaugă un fenomen relativ recent - o parte dintre copiii cu părinţi migranţi abandonează şcoala în România pentru a se înscrie într-o şcoală în străinătate, în ţara unde lucrează părinţii lor. În plus, unele dintre interviuri au arătat că anumiţi copii, în special adolescenţii, abandonează şcoala, mai ales din cauză că au găsit diverse locuri de muncă sau diverse munci remunerate. Datele din anchetă arată că 2% din totalul copiilor cu cel puţin un părinte migrant au renunţat să mai meargă la şcoală“, potrivit studiului.

În ceea ce priveşte vizita în ţară a părinţilor, se constată că cei mai mulţi au venit cel mult o dată în ultimul an. În 32% dintre cazurile cu ambii părinţi plecaţi, aceştia nu au făcut nici o vizită în ultimul an. „În lipsa unor vizite mai frecvente, păstrarea legăturii dintre părinţii plecaţi şi copiii rămaşi acasă se face în cele mai multe cazuri prin două modalităţi: prin intermediul telefonului şi prin trimiterea de bani sau bunuri acasă. Aproape 80% dintre părinţi vorbesc la telefon cel puţin o dată pe săptămână cu copiii rămaşi acasă şi le trimit lunar acestora bani sau diverse bunuri“, se mai arată în studiu.