Diaspora
Românii din Graz vor să-şi ridice biserică

Românii din Graz vor să-şi ridice biserică

Emanuel Pavel Tăvală, 13 August 2011

În afară de parohiile istorice de la Viena şi Salzburg, în Austria au fost înfiinţate către sfârşitul secolului al XX-lea şi alte parohii, precum cele de la Feldkirch, Klagenfurt, Knittenfeld, Graz sau Linz. Ceea ce caracterizează începuturile parohiei româneşti din Graz este că ele au fost iniţiate de un grup de studenţi care îşi efectuau studiile la Universitatea Karl Franzens din Graz.

Studenţii, în frunte cu drd. Irimie Marga, au cerut Patriarhiei Române înfiinţarea unei parohii pentru românii ortodocşi din zona oraşului Graz. Parohia a fost înfiinţată în anul 1994, iar din anul 1997 a dobândit statutul de parohie şi din partea autorităţilor civile, deservind românii ortodocşi din landurile austriece Steiermark (Styria) şi Kärnten.

Parohia Ortodoxă Română din Graz se află sub jurisdicţia Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Germania, Europa Centrală şi de Nord şi funcţionează în cadrul Vicariatului Ortodox Român de la Viena, condus de pr. dr. Nicolae Dura. Majoritatea românilor care trăiesc în prezent în landurile Steiermark şi Kärnten s-au stabilit în Austria după anul 1989, mai precis între anii 1990 şi 1992. În perioada 1994-1996 serviciile au fost oficiate o dată pe lună de părintele Gheorghe Hristea în Biserica "Sfântul Antonie" din Graz.

În anul 1997, pentru parohia de la Graz a fost numit părintele Liviu Vîlcea, originar din Săliştea Sibiului şi absolvent al Facultăţii de Teologie "Andrei Şaguna" din Sibiu, care a efectuat şi o serie de stagii de pregătire teologică la universităţi din Austria. Din 1997 aşadar, odată cu numirea unui preot paroh doar pentru Parohia "Sf. Nicolae" din Graz, serviciile religioase sunt săvârşite de părintele Liviu Vîlcea, în fiecare duminică şi sărbătoare, în Biserica "Sfânta Treime", situată chiar în centrul oraşului de pe malurile râului Mur.

Odată cu săvârşirea cu regularitate a slujbelor şi cu găsirea acestui lăcaş de închinare uşor accesibil tuturor celor doritori şi râvnitori, numărul credincioşilor aparţinători Parohiei Graz a crescut de la un an la altul, ajungând ca în prezent peste 500 de familii să-şi afle călăuzirea duhovnicească aici.

Biserică pusă la dispoziţie de maicile franciscane

În prezent, având în vedere munca susţinută a părintelui paroh, au fost deschise două centre de slujire în Styria şi la Neudau şi Gleisdorf, fără ca aceste slujbe să afecteze programul deja cunoscut de la biserica din Graz. Trebuie spus că în grija pastorală a preotului Liviu Vîlcea s-au aflat şi credincioşii aflaţi în oraşele Knittenfeld şi Klagenfurt, până când aici au fost înfiinţate parohii de sine stătătoare cu preoţi parohi fiecare (în 2005 la Knittenfeld, păstorită de pr. Cristian Greuceanu şi în 2008 la Klagenfurt, păstorită de pr. Visarion Viorel Ipati).

Am menţionat deja plasarea foarte bună a lăcaşului de închinare folosit de ortodocşii români, în centrul oraşului Graz, fostă capitală culturală europeană, Biserica "Sfânta Treime" fiind pusă la dispoziţia comunităţii româneşti de către ordinul maicilor franciscane. Această stare de fapt i-a mulţumit pe membrii comunităţii mai ales în perioada de început şi de constituire a parohiei, dar aceasta se doreşte a fi modificată. Astfel, după cum ne declară părintele paroh Liviu Vîlcea, orice biserică zidită este un lăcaş sfânt, "o poartă a Cerului" (Gen. 28, 17) şi o Casă a Domnului, care deşi se făureşte cu jertfe materiale, este în primul rând o operă a credinţei. O astfel de lucrare a credinţei se doreşte a fi înfăptuită şi la Graz, cu ajutorul lui Dumnezeu, aşa cum au reuşit să realizeze fraţii lor ortodocşi români din Viena. Dorinţa firească a membrilor comunităţii şi a păstorului lor sufletesc este aceea de a avea o biserică proprie, fie ea cât de modestă. Desigur, această dorinţă depăşeşte în prezent posibilităţile parohiei de la Graz, dar o vorbă înţeleaptă spune că şi cea mai lungă călătorie începe cu primul pas. Acest adevăr este valabil şi pentru ortodocşii români din sud-estul Austriei. Conştienţi de importanţa acestui prim pas, credincioşii nu au stat prea mult pe gânduri şi încă de la Adunarea parohială din toamna anului 2005 s-a hotărât să fie începute pregătirile pentru zidirea ori cumpărarea unei biserici la Graz. Un grup de credincioşi cu dragoste pentru Biserică a pus atunci bazele unui fond pentru acest scop. De administrarea lui se ocupă în prezent Comitetul parohial, deschis oricărei propuneri sau oricărei persoane ce doreşte să se implice activ în împlinirea dezideratului comun, fiind conştienţi că este important orice ajutor, iar orice iniţiativă este bine-venită.

Activităţi cu tinerii

Parohia românească, prin preotul paroh, se ocupă şi de organizarea şi predarea orelor de religie ortodoxă pentru copiii români ce frecventează şcolile publice din Styria şi care şi-au manifestat dorinţa de a participa la aceste ore, recunoscute legal de către Ministerul Educaţiei din Austria. Ca dovadă a activităţii susţinute şi cu tinerii parohiei, la Graz funcţionează un centru activ al Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi din Germania (ATORG), omologul NEPSIS din Mitropolia Europei Occidentale şi Meridionale. ATORG Graz organizează în prima duminică a fiecărei luni, sub îndrumarea preotului paroh, cercul biblic în cadrul căruia sub abordate şi comentate diverse capitole şi versete din Sfânta Scriptură, fiind urmărită aplicabilitatea preceptelor biblice în viaţa de zi cu zi a tinerilor participanţi, şi nu numai. Şi pentru că, aşa cum spun şi membrii ATORG Graz, ei sunt un grup de tineri în minte, suflet şi credinţă, nu se cramponează întotdeauna de desfăşurarea activităţilor lor în cadrul Bisericii "Sfânta Treime", ci organizează şi numeroase drumeţii şi ieşiri în cadrul cărora să fie îmbinate utilul şi plăcutul.

Având în vedere că vorbim despre o parohie românească din Austria, acolo unde contactele cu reprezentanţii celorlalte culte este inerent, nici parohia din Graz nu face excepţie, mai ales că oraşul a fost gazda celei de a doua Adunări Ecumenice Europene, iar locaţia nu a fost aleasă întâmplător, ci tocmai datorită spiritului ecumenic ce domneşte în relaţiile dintre cultele prezente în oraş şi istoria eclesială a zonei. În contextul străduinţei generale de refacere a unităţii lumii creştine, Parohia "Sf. Nicolae" din Graz activează încă din anul 1999 în cadrul Forumului Ecumenic Creştin al Bisericilor din Styria şi participă la diferitele activităţi organizate de acest forum.

Convinşi că Sfântul Ierarh Nicolae îi va călăuzi pe credincioşii parohiei aşa cum a făcut-o şi până acum, credincioşii de la Graz îşi pun toată nădejdea în ajutorul providenţial al sfântului făcător de minuni în împlinirea dezideratului lor de a avea propriul lăcaş de închinare, urmând astfel românilor ortodocşi de la Viena şi Salzburg ce au reuşit să împlinească acest vis al multor generaţii de români stabiliţi în Austria şi în oraşele ei.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!