Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Theologica Rugăciune pentru pacea ţării

Rugăciune pentru pacea ţării

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Theologica
Un articol de: Diac. conf. dr. Alexandru Mihăilă - 22 Iunie 2011

Într-o scrisoare trimisă deportaţilor din Babilon, profetul Ieremia îi îndeamnă să-şi ridice case şi să-şi sădească grădini, să se căsătorească şi să se înmulţească, dar şi să caute binele ţării unde se află şi să se roage pentru ea. Pentru prima dată este fundamentată teologic diaspora.

În 597 î.Hr., babilonienii deportează un prim val masiv de iudei în frunte cu regele Ioiachim, numit de Ieremia şi de Istoria Cronistă Iehonia (cf. Ieremia 27:20; 28:4; 29:2; 1 Paralipomena 3:16-17). Ca o scurtă paranteză, din păcate Septuaginta îi transliterează numele Ioakim, la fel ca şi cel al tatălui acestuia, care apare în textul ebraic Ioiachim, iar Biblia sinodală face în multe cazuri confuzie între cei doi regi. De reţinut că, dacă se vorbeşte de exil, trebuie să fie cu siguranţă Iehonia, tatăl său murind în Ierusalim (4 Regi 24:6; ideea din 2 Paralipomena 36:6 ar reflecta doar o punere în lanţuri).

Exilul babilonian

Exilul din 597, dar mai ales cel din 586 î.Hr., a însemnat realmente un dezastru naţional. În primul rând, era pierdut pământul, lotul deţinut de familii ca moştenire. Prin aceasta se schimba dramatic statutul celor deportaţi, care deveneau astfel lipsiţi de mijloacele obişnuite de întreţinere. În exil, iudeii deveneau străini faţă de populaţiile autohtone şi captivi faţă de autoritatea babiloniană. Evenimentele din 586 î.Hr. au dus apoi la detronarea definitivă a dinastiei lui David, deşi în profeţiile lui Natan acesteia i se promitea o stăpânire veşnică în Ierusalim (cf. 2 Regi 7:12-14). În fine, profanarea şi distrugerea Templului lui Solomon constituiau un semn al lepădării de către Dumnezeu a regatului.

Textul din Ieremia 29:8-9 atestă faptul că unii profeţi şi ghicitori dintre cei deportaţi anunţau o şedere vremelnică în exil, tendinţă sprijinită chiar şi de aşteptările poporului manifestate în vise interpretate profetic. Ieremia le consideră pe toate acestea amăgiri, iar despre profeţii respectivi spune în numele lui Dumnezeu: "Vă proorocesc minciună şi Eu nu i-am trimis" (v. 9).

Ieremia anunţă dimpotrivă o perioadă mai lungă de exil: "Pentru că Domnul zice: Când vi se vor împlini în Babilon şaptezeci de ani, atunci vă voi cerceta…" (Ieremia 29:10).

Cei şaptezeci de ani sunt anunţaţi prima dată în Ieremia 25:11-12: "Toată ţara aceasta va fi pustiită şi jefuită; popoarele acestea vor sluji regelui Babilonului şaptezeci de ani. / Iar când se vor împlini şaptezeci de ani, voi pedepsi pe regele Babilonului şi pe poporul acela, zice Domnul, pentru necredinţa lor, şi ţara Caldeilor o voi pedepsi şi o voi face pustie pentru totdeauna". După cum se poate observa, cei şaptezeci de ani constituiau în cap. 25 perioada de pedeapsă a popoarelor prin supunerea faţă de babilonieni, la sfârşitul căreia babilonienii înşişi vor fi pedepsiţi. Ei devin astfel doar o unealtă în mâna lui Dumnezeu, Care conduce întreaga istorie.

Cei şaptezeci de ani nu funcţionează ca timp al pedepsei numai pentru Iuda, ci pentru toate popoarele vecine. Este o purificare dureroasă, pe care la final o va cunoaşte chiar poporul stăpânitor.

Evident că şaptezeci reprezintă un număr simbolic. De fapt, şederea iudeilor în exil a cuprins cam 48 de ani. Şapte este o cifră a întregului, poate sub influenţa numărului celor şapte planete sau şapte Pleiade, iar calendarul se baza pe unităţi de şeptimi, săptămânile. Şaptezeci devine astfel un număr rotund, un întreg fără fisură, aşa cum se întâlneşte gradarea în textul din Facere 4:24: "Dacă pentru Cain va fi răzbunarea de şapte ori, apoi pentru Lameh de şaptezeci de ori câte şapte!".

Cu siguranţă numărul trebuie pus în legătură cu cei patruzeci de ani ai călătoriei prin pustie. Şi patru reprezintă întregul, probabil la originea sa aflându-se "cele patru laturi ale pământului" (Isaia 11:12; Iezechiel 7:2) sau "cele patru vânturi din cele patru margini ale cerului" (Ieremia 49:36; cf. Zaharia 2:10; Daniel 8:8; 11:4).

Cei patruzeci de ani ai Sinaiului, care de asemenea au fost o perioadă de pedeapsă, au adus moartea generaţiei cârtitoare, care se mai gândea încă la Egipt, şi înlocuirea ei cu o alta, născută în libertate. Ieremia construieşte o perioadă mai mare, incluzând în calcul nu două, ci aproape trei generaţii: cea a deportaţilor, a celor care se vor naşte, vor trăi şi vor muri în exil, şi a treia generaţie, a celor născuţi în exil, dar care se vor întoarce.

Fundamentarea diasporei

De aceea, ca şi în cazul călătoriei în pustia Sinaiului, exilul în Babilon nu rămâne doar o perioadă de pedeapsă, ci dimpotrivă una de primenire a poporului. Profetul Ieremia reinterpretează exilul ca pe o provocare către ceva pozitiv: "Atunci vă voi cerceta şi voi împlini cuvântul Meu cel bun pentru voi, ca să vă întoarceţi la locul acesta. / Pentru că numai Eu ştiu gândul ce-l am pentru voi, zice Domnul, gând bun, nu rău, ca să vă dau viitorul şi nădejdea" (Ieremia 29:10-11).

De aceea diaspora capătă o coerenţă teologică. Cei deportaţi nu mai trebuie să se simtă străini, ci, dimpotrivă, să se acomodeze realităţilor exilului: "Zidiţi casă şi trăiţi; / Faceţi grădini şi mâncaţi roadele lor! / Luaţi femei şi naşteţi fii şi fiice! Fiilor voştri luaţi-le soţii, iar pe fiicele voastre măritaţi-le, ca să nască fii şi fiice, şi să nu vă împuţinaţi acolo, ci înmulţiţi-vă!" (vv. 4-6). Zidirea caselor se face cel puţin pentru două generaţii, iar sădirea grădinilor presupune, pe lângă stabilirea permanentă într-un loc, uzufructul sau chiar posesia pământului. Deportaţii sunt deci îndemnaţi să "cucerească" la scară mică pământul Babilonului!

Trito-Isaia, în perioada postexilică, va îndemna şi el acelaşi lucru, doar că de data aceasta pentru întoarcerea în ţară (Isaia 65:21). Mai mult, îndemnul "nu vă împuţinaţi acolo, ci înmulţiţi-vă!" trimite la situaţia din Egipt, când, deşi în sclavie, numărul poporului a crescut (cf. Ieşire 1:7; Deuteronom 26:5) şi, în ultimă instanţă, chiar la binecuvântarea divină de la creaţie: "Creşteţi şi vă înmulţiţi" (de fapt, mai corect "Fiţi roditori şi înmulţiţi-vă" - Facere 1:28) (cf. Jack R. Lundbom, Jeremiah 21-36, Yale University Press, New Haven / London, 2008, reprint din 2004, AB 21B, p. 351).

S-a sugerat chiar că referirea la casă, grădină şi căsătorie aminteşte de exceptarea de la serviciul militar din Deuteronom 20:5-10, astfel încât cel care devenise proaspăt proprietar al unei case, cel care sădise de curând o vie sau îşi luase femeie era scutit să meargă la luptă şi i se permitea să se bucure de noile achiziţii. Ieremia ar îndemna indirect prin aceasta ca exilaţii să nu se gândească la fapte militare şi să se revolte (William L. Holladay, Jeremiah 2: A Commentary on the Book of the Prophet Jeremiah, Chapters 26-52, Fortress Press, Philadelphia, 1989, Hermeneia, p. 141).

Mai mult, profetul îndeamnă ca exilaţii să se roage pentru duşmanii lor care i-au exilat şi pentru "pacea" (ebr. şalom) Babilonului: "Căutaţi binele ("pacea") ţării în care v-am dus robi şi rugaţi-vă Domnului pentru ea, că de propăşirea ei atârnă şi fericirea voastră!" (29:7).

Binele ţării inamice

Iudeii au fost aşezaţi alături de alte grupuri etnice exilate în special în jurul cetăţii Nippur, pentru a reclădi regiunea distrusă de războaiele dintre Asiria şi Babilon (cf. Gerald L. Keown / Pamela J. Scalise / Thomas G. Smothers, Jeremiah 26-52, Word Books Publisher, Dallas, 1995, WBC 27, p. 71). Căutarea păcii şi prosperităţii Babilonului însemna deci aşezarea în acea zonă şi reconstrucţia ei.

Desigur că mulţi regretau că nu pot contribui la reconstrucţia propriei ţări, totuşi Ieremia îi îndeamnă pe conaţionali să se roage lui Iahve pentru duşmani. În plus, îndemnul la rugăciune presupune ca în exil comunitatea să-şi organizeze o oarecare formă de cult (W.L. Holladay, Jeremiah 2, p. 141) depăşind concepţia după care cultul adus lui Iahve nu se putea desfăşura decât în templul din Ierusalim.

Îndemnul lui Ieremia este cu atât mai surprinzător, cu cât include nu numai rugăciunea pentru ţară şi pentru conducători (cf. Romani 13:1-7), ci ajunge chiar la rugăciunea unui prizonier pentru duşmanul cel care i-a pustiit ţara, i-a distrus templul şi i-a deportat poporul.

Profetul va avea aceeaşi abordare optimistă şi după 586 î.Hr. pentru cei rămaşi în ţară. Aşa cum a arătat Rainer Albertz, Ieremia spera ca iudeii rămaşi acasă, majoritatea de condiţie modestă, să folosească oportunitatea împroprietăririi cu terenuri de către babilonieni şi să reconstruiască ţara devastată, rămânând fideli noilor stăpânitori (cf. Israel in Exile: The History and Literature of the Sixth Century B.C.E., trad. D. Gren, SBL, Atlanta, 2003, pp. 4-7).