Editorial
Rugăciunea, act de credinţă

Rugăciunea, act de credinţă

Rugăciunea este convorbirea sufletească a omului cu Dumnezeu. Înaintea Bunului Dumnezeu, rugăciunea este o taină, ea este maică şi împărăteasă peste toate faptele bune. De ce este o taină? Fiindcă reprezintă modul de comuniune al omului cu Dumnezeu. Modul nostru de a comunica cu Dumnezeu este rugăciunea. De aceea, dacă vrem să vorbim cu Dumnezeu, rugăciunea trebuie să fie o stare permanentă a minţii şi a inimii noastre. Rugăciunea neîncetată şi mulţumirea faţă de Dumnezeu pentru toate câte ni se dăruiesc fac parte din firescul vieţii. Dacă omul nu mulţumeşte lui Dumnezeu pentru fiecare lucru, nu poate nici să se roage, nici să trăiască viaţa duhovnicească. Rugăciunea este ridicarea minţii şi a voii noastre către Dumnezeu. În timpul rugăciunii ne închinăm, însemnându-ne cu semnul sfintei cruci, făcând metanii, stăm în genunchi, spre a spori evlavia noastră lăuntrică. Mai ales în timpul postului trebuie intensificată rugăciunea pentru că postirea noastră este incompletă fără rugăciune. Cea mai sigură, dar și cea mai potrivită cale în urcușul spre desăvârșire al creștinului este rugăciunea, deoarece este maică a virtuților. Postul şi rugăciunea sunt armele cu care creştinul luptă pentru dobândirea libertăţii duhovniceşti. Postul Mare este vremea rugăciunii şi a pocăinţei. Prin rugăciune, omul se pregăteşte pentru întâlnirea cu Mântuitorul Iisus Hristos prin Sfintele Taine şi tot prin rugăciune o şi întreţine, printr-o stare de smerenie și de pocăință. Aceasta, pentru că prin înseși cuvintele rugăciunii cerem mila lui Dumnezeu și iertarea păcatelor și ne recunoaștem starea de păcătoșenie.

După mărturisirile Sfinților Părinți, rugăciunea bineplăcută înaintea lui Dumnezeu este cea împlinită de creștin cu toată ființa sa. Pentru aceasta e nevoie ca el să aibă mintea, inima și credința puternică, ca să-L preamărească, să-I mulțumească și să-I ceară tot ceea ce El consideră că-i este de folos. Şi acestea pentru că rugăciunea este convorbirea omului cu Dumnezeu și cea mai sigură cale de desăvârșire a oricărui creștin. Rugăciunea trebuie să fie scurtă, simplă și constantă. Ea poate fi și o atitudine lăuntrică, o îndreptare a sufletului către Dumnezeu în deplină tăcere. Rugăciunea stă în a-ţi împreuna cugetul cu evlavie, cu străpungerea inimii, cu mărturisirea păcatelor şi cu suspine nevăzute şi cu o dispoziţie nepătimaşă câştigată prin deprindere şi care răpeşte mintea prin dragoste desăvârşită spre înălţimea spirituală. Ea este, prin excelenţă, un act de credinţă în Dumnezeu.

Mai ales acum, în timpul postului, ne gândim şi practicăm cu mai multă intensitate rugăciunea, pentru că fără ea postirea noastră este lipsită de conţinut. Miezul postirii noastre este rugăciunea, care ne aduce la comuniunea cu Dumnezeu şi astfel postul şi rugăciunea ne fac să trăim bucuria duhovnicească a Raiului. Omul care a gustat bucuria lăuntrică a rugăciunii va dori să fie neîncetat împreună cu Domnul, ca să poată sta de vorbă cu El. Să ne rugăm cu psalmistul în timpul postului cântând: „Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta...” ( Psalmul 140, 2).


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!