Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Rugăciunea nu costă nimic şi costă totul

Rugăciunea nu costă nimic şi costă totul

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Ioan Valentin Istrati - 11 Martie 2013

Asistăm neputincioşi în ultimul secol la transformarea cosmosului în piaţă. Co­municaţiile au strâns în­trea­ga planetă într-un sat virtual, unde spaţiul a fost comprimat şi slujeşte timpului mâncător de oameni. Vorbeşti prin net cu America, la zeci de mii de kilo­me­tri, aşa cum ai vorbi cu bu­ni­ca de pe prispă sau de pe cuptor. Piaţa globală include o devenire a realităţii în care totul este redus la valoarea sa comercială. Prin aceasta, economiile statelor sunt ramuri ale unui proces global complex, în care totul este cuprins în venituri şi cheltuieli. Încetul cu încetul, trocul dispare din vieţile oamenilor. Totul are valoare în bani, iar banii sunt simple hârtii sau bucăţi de plastic cărora corporaţiile superstatale le dau valoarea pe care o vor ele.

În acest proces se pierd vieţi, popoare întregi ajung să moară de foame, sunt sărăcite insti­tu­ţi­o­nalizat, războiul global este unul financiar. Universul este un iarmaroc imens, unde totul se vinde sau se cumpără, spre plăcerea derizorie a unor pă­puşari.

Să luăm câteva exemple. Is­to­ria a cunoscut dintotdeauna o tendinţă păcătoasă, căzută, de a vinde valorile fundamentale ome­neşti. Intelighenţia era ţi­nu­tă pe la curţile marilor nobili cu plată, pentru a da impresia de va­loare. Marii Mecena din toate timpurile au cumpărat creiere şi le-au vândut apoi. Ţările dezvoltate astăzi atrag şi cumpără creierele, materia cenuşie fiind unul dintre cele mai importante zăcăminte ale umanităţii. Însă în ultimul secol, mai mult decât toate celelalte la un loc, mintea omenească a fost plătită gras să distrugă umanitatea, să inventeze instrumente ale morţii care pot eradica viaţa de pe pământ, să creeze diabolic viruşi care ucid popoare sau continente în­tregi, să mixeze substanţe chi­mi­ce pentru a omorî, nu pentru a aduce viaţă.

Trupul a fost dintotdeauna tentat să se vândă pentru plă­ce­re, pe niscaiva parale. Existenţa lupanarelor, stabilimentelor şi locaşurilor orgiastice păcătoase este o permanenţă în istoria de după cădere. Însă ea era rezervată unei minorităţi păcătoase, stigmatizate, şi se ascundea în locuri insalubre, pline de miasmele bolilor şi ale morţii. Astăzi bordelurile moderne sunt la distanţă de un clic de copiii noştri. Trupul nu devine marfă pentru un om, ci pentru milioane de vi­z­u­alizări pe internet. Că­să­to­rii­le sunt contractate de cele mai multe ori pentru bani sau profit. Moda este o expresie directă a urgiei acaparatoare a plăcerilor trupului, care trebuie mereu să consume bani şi să ofere plăcere pă­cătoasă.

După ce s-a proclamat cu torţe şi tam-tam desfiinţarea scla­viei în Occident, astăzi ca­pi­ta­lismul cumpără oameni fără nici o perdea. Să ne gândim doar la jucătorii de fotbal, care au devenit o marfă scumpă, la cei care se vând pe ei înşişi şi viitorul lor pen­tru un contract gras. Omul de azi îşi vinde timpul pentru bani şi plăcere. Nu numai trecutul şi prezentul, ci mai ales vii­to­rul, pentru un teanc de bucăţi de plastic cu chipuri ambigue. Îm­pru­mutul la bancă este simptomatic în acest sens. I se dă omului o sumă mare de bani, pe care acesta o toacă în câteva zile pe un produs, după ce în prealabil a fost manipulat că are nevoie im­pe­rioasă de acel produs. Apoi i se amanetează viitorul, omul vân­zându-şi viaţa, puterea de mun­că, clipele, anii viitori şi chiar viaţa copiilor lui pentru un lu­cru iluzoriu. Multiplicarea ha­lucinantă a caselor de amanet în ţara noastră este simptomatică.

Chiar şi iubirea a fost scoasă pe bursă, sentimentul intrării noastre în Dumnezeu fiind atent preţuit, comparat şi tranzacţionat pe piaţa de capital. Oamenii de azi nu mai iubesc în mod gratuit şi infinit, ca o dăruire supremă a fiinţei, ci totul are un preţ, care să adape pofta nesătulă a omului consumator de materie.

Mai nou, şi religiozitatea tinde să fie valorificată. Oa­me­nii întreabă nonşalant la Bi­se­rică: Cât costă un pomelnic?, adică: Cât costă rugăciunea pre­otului? Ei bine, orice om poate ajuta Biserica, plină de cheltuieli şi având preoţi care trebuie să se hrănească, pe ei şi pe familiile lor, însă rugăciunea nu costă. Nu costă nimic şi costă totul. E nepreţuită. Po­go­rârea harului lui Dumnezeu peste umanitatea bolnavă, vindecarea bolilor, puterea de lumină a sfinţirii, Trupul şi Sângele lui Dumnezeu nu cos­tă nimic, pentru că sunt mai im­portante decât întregul uni­vers. Nu poţi plăti viaţa nici cu toată averea acestei lumi. „Ce-i va folosi omului dacă va câştiga lumea întreagă, dacă îşi pierde sufletul său? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?”

Mentalitatea de tarabă a fiin­ţei este până la urmă opera de mare discreţie a marelui comerciant al acestei lumi, negustorul de moarte versus plăcere, întrupat în Hermes, prezent în Mer­cur, care şi-a risipit miliardele de ochi pe bucăţile de plastic sau de hârtie, pentru ca oamenii să creadă mai mult în bani decât în Dumnezeu. Şi se pare că în ma­re măsură a reuşit.