Rugăciunea - remediu pentru bolnavii de la Şipote

ştefan Mărculeţ, 14 August 2007

▲ conducerea Spitalului Clinic de Psihiatrie „Socola“ din Iaşi a înfiinţat, la Şipote, primul post de preot misionar şi, implicit, primul lăcaş de cult de aici ▲ paraclisul de la Şipote va fi locul unde bolnavii vor primi asistenţă religioasă ▲ „rugăciunea şi slujbele religioase oferă bolnavilor o dispoziţie psihică pozitivă, necesară în procesul de vindecare“ ▲

La peste 70 km de Iaşi, aproape de oraşul Hârlău, se află o secţie exterioară a Spitalului Clinic de Psihiatrie „Socola“ din Iaşi. Situată pe raza comunei Şipote, exilată parcă de restul lumii, Secţia de ergoterapie Şipote, aşa cum se numeşte unitatea medicală de aici, are în grijă bolnavii cu boli psihice cronice, unii dintre ei stând aici de foarte mulţi ani şi probabil vor sta aici până la sfârşitul vieţii lor. Cei 153 de bolnavi primesc aici îngrijire medicală de specialitate, au diverse activităţi, trăiesc în condiţii bune şi găsesc aici liniştea necesară.

Un loc de rugăciune pentru bolnavi

În urmă cu aproximativ două luni, conducerea Spitalului Clinic de Psihiatrie „Socola“ din Iaşi, la solicitarea unuia dintre preoţii misionari din cadrul spitalului amintit, a înfiinţat, la Şipote, primul post de preot misionar şi, implicit, primul lăcaş de cult de aici. IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a acordat atunci binecuvântarea pentru înfiinţarea lăcaşului de cult. Luna trecută a avut loc sfinţirea acestui paraclis, eveniment la care au participat mai mulţi preoţi, printre care şi protopopul de Hârlău, pr. Nicolae Crăciun, şi conducerea de la Spitalul „Socola“. Amenajat într-un fost salon de bolnavi, paraclisul de la Şipote va fi locul unde bolnavii vor primi asistenţă religioasă, asigurată până atunci de preoţii din satele vecine. „Pentru noi este o mare bucurie înfiinţarea acestui lăcaş de rugăciune şi cu atât mai mult prezenţa unui preot în unitatea noastră. Ştim foarte bine că bolnavii reacţionează pozitiv în prezenţa unui preot şi că rugăciunile preoţilor pot face lucruri neaşteptate şi de aceea, cred că pentru noi este un pas înainte“, spunea atunci medicul coordonator de la Şipote, dr. Mariana Gribincea.

Rugăciunea ajută la vindecarea bolnavilor

Paraclisul de la unitatea medicală din Şipote a fost înfiinţat în speranţa că slujbele religioase oficiate aici vor ajuta personalul medical în activităţile specifice. Se ştie că, de-a lungul timpului, mulţi bolnavi aflaţi în stadii avansate ale bolii respective s-au vindecat datorită rugăciunilor acestora şi datorită slujbelor religioase oficiate în spitalele unde aceştia erau internaţi. Medicii recunosc faptul că rugăciunea şi slujbele religioase oferă bolnavilor o dispoziţie psihică pozitivă, necesară în procesul de vindecare. „Relaţia dintre credinţă şi psihiatrie a trebuit să treacă, în ultimii 17 ani, printr-o adevărată şcoală, pe care am făcut-o noi înşine. În cei 50 de ani de psihiatrie, am văzut câteva cazuri în care s-au petrecut minuni. Am văzut două-trei minuni care m-au determinat să fiu un adept al practicii preoţeşti în spitale. Am văzut cum o fetiţă, o adolescentă aflată în ultima fază a bolii sale, în urma rugăciunilor preotului de acolo, care i-a făcut o slujbă, a doua zi s-a trezit şi a plecat acasă pe picioarele ei. Cazul acesta, ca şi altele, m-au determinat să cred că există o puternică influenţă a spiritului, a rugăciunii în vindecarea unui bolnav“, a mărturisit prof. acad. dr. Constantin Romanescu în ziua sfinţirii paraclisului de la Şipote.

Ergoterapie şi linişte spirituală

Vizitând unitatea medicală de la Şipote am văzut bolnavi care încercau să se liniştească şi să dea un sens vieţii lor în atelierele de ergoterape ale spitalului. Am găsit aici croitori, ţesători, reparatori de încălţăminte, toţi contribuind la îmbunătăţirea vieţii celor de aici. Am avut impresia că ne aflăm într-un mic orăşel, în care toţi trăiesc unul pentru altul, în care membrii comunităţii găsesc aici tot ceea au nevoie. Dar ceea ce este şi mai important, unitatea de la Şipote este o oază de linişte, este un loc în care liniştea naturii pătrunde în sufletele tulburate ale celor internaţi aici. O dată cu prezenţa unui preot, locul devine şi unul spiritual, iar paraclisul se transformă în focarul de rugăciune unde bolnavii au alergat chiar din prima zi. „Am rămas foarte surprins când am văzut cât de cuminţi şi de lucizi au fost bolnavii. Au fost pe deplin conştienţi de ceea ce se întâmplă. Ştiu că au de acum un loc sfânt în spital. Iar când m-au văzut, au venit spre mine ca la singura scăpare“, ne-a declarat preotul numit la Şipote, Ştefan Dolgu.

Un spital cu tradiţie şi vechime

Unitatea medicală de la Şipote funcţionează din 1905. Încă de la început, ea se adresa categoriilor speciale de bolnavi. Astfel, aici a fost la început un spital pentru copiii fără casă, pentru copiii străzii. „Denumirea exactă era «Tabără pentru copii vagabonzi». Între 1917-1918, aici a fost lagăr german şi erau aduşi prizonieri nemţi. Atunci s-a făcut aducţiunea de apă. Din 1918 şi până în 1937, spitalul a revenit la destinaţia iniţială. Anul 1937 este reprezentativ, pentru că unitatea noastră a trecut sub conducerea Epitropiei Spitalelor din Iaşi, sub directa conducere a Spitalului «Sf. Spiridon», cu destinaţia de spital pentru bolnavii psihic. A fost secţie a Spitalului «Socola» abia din 1968, dar în acelaşi an a căpătat independenţă juridică. Din 2001, a redevenit secţie exterioară a Spitalului «Socola»“, ne-a declarat medicul coordonator de la Şipote, dr. Mariana Gribincea.

„Sunt ca şi copiii noştri“

Să lucrezi cu oameni care nu se află în deplinătatea funcţiilor mentale nu este un lucru la îndemâna oricui. Trebuie oameni aleşi, dedicaţi şi pregătiţi pentru acest lucru. Situat la distanţă mare faţă de orice comunitate, Secţia de ergoterapie de la Şipote poate fi considerată o comunitate de sine stătătoare. Aici se produc alimentele de bază pentru hrana bolnavilor, iar angajaţii spitalului muncesc din greu pentru a face faţă cerinţelor. „O zi de muncă la noi nu este deloc uşoară. Trebuie să ne ocupăm de fiecare bolnav în parte. Mulţi dintre ei sunt imobilizaţi la pat. În plus, ei nu prea înţeleg mare lucru. Încercăm să le oferim afecţiune şi înţelegere. Să ştiţi că ne-am legat sufleteşte de ei. Sunt ca şi copiii noştri. Şi la 12 noaptea, dacă sunt solicitată, vin aici“, ne-a spus asistentul-şef, Daniela Iurie.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!