Patristica
Rugăciunea Tatăl nostru - temelie a vieţii creştine

Rugăciunea Tatăl nostru - temelie a vieţii creştine

Conf. Constantin Preda, 08 Februarie 2013

Rugăciunea este, prin excelenţă, un act de credinţă. Toţi Evangheliştii se referă la învăţămintele Mântuitorului despre rugăciune, deoarece „omul nu ştie să se roage cum trebuie“ (cf. Romani 8, 26). De aceea Apostolii şi ucenicii I-au cerut lui Iisus: „Doamne, învaţă-ne să ne rugăm“ (Luca 11, 1).

1. Pregătirea aperceptivă

Cea mai importantă rugăciune pentru noi creştinii rămâne „Tatăl nostru“ sau „Rugăciunea Domnească“, pentru că ea a fost învăţată de Iisus şi cuprinde însăşi cuvintele Lui (ipsissima verba Jesu).

2. Anunţarea temei

În cele ce urmează ne vom referi la rugăciunea „Tatăl nostru“, pe care ne-a lăsat-o Mântuitorul Însuşi.

3. Tratarea

a. Contextul şi structura
Despre singura rugăciune pe care Iisus a lăsat-o ucenicilor deţinem trei versiuni diferite: cea după Matei (cf. Matei 6, 9-13), cea după Luca (cf. Luca 11, 2-4) şi cea păstrată în Didahia (8, 2). Matei prezintă rugăciunea „Tatăl nostru“ în contextul Predicii de pe munte (Matei 5-7), alături de celelalte două fapte ale evlaviei iudaice, postul şi milostenia. 
 
Conţinutul rugăciunii „Tatăl nostru“ (Matei 6, 9-13 ) se articulează în două strofe: prima (versetele 9-10) cuprinde invocarea lui Dumnezeu ca „Tată“ şi cele trei cereri la persoana a treia singular, care se referă la sfinţirea numelui, venirea Împărăţiei, manifestarea voinţei Tatălui din ceruri, scandate de adjectivul posesiv „tău - ta“; perspectiva este eshatologică. Cea de a doua strofă (versetele 11-13) constă din patru cereri la persoana a doua singular, care se referă la necesităţile noastre zilnice, din lumea aceasta. Cum cea de a patra cerere corespunde celei de a treia (una sub forma negativă, cealaltă pozitivă), putem spune că şi cea de a doua strofă conţine practic trei cereri. Oricum, cererile din Tatăl nostru, potrivit lui Matei, rezultă a fi şapte, un număr preferat de primul Evanghelist. Dimensiunii eshatologice a lui „tău - ta“ din prima strofă se contrapune cea temporală a lui „noi - nouă - noastre“, repetată de mai multe ori în strofa a doua (în greacă se întâlneşte de opt ori pronumele „noi“).
 
b. Analiza conţinutului
„Tatăl nostru Carele eşti în ceruri“: rugăciunea începe cu invocarea lui Dumnezeu ca „Tată“, într-un mod foarte simplu, direct, plin de afecţiune filială, aşa cum fiecare dintre noi se adresează tatălui său după trup. El este „în ceruri“, prin El Însuşi ca Persoană şi Tată din veci al Fiului născut din fiinţa Lui, care a venit pe pământ să descopere oamenilor paternitatea lui Dumnezeu, chipul Său adevărat, de Tată iubitor. Rugăciunea „Tatăl nostru“ este rugăciunea fiilor - fraţi.
 
Prima solicitare: „Sfinţească-se numele Tău“. Forma de pasiv a verbului exprimă ideea unei acţiuni pe care numai Dumnezeu singur o poate împlini. Numai El poate să-şi manifeste slava Sa, să ne purifice de păcate, să se sfinţească înăuntrul nostru, şi să „ne facă părtaşi dumnezeieştii firi“ (2 Petru 1, 4), adică să ne mântuiască. În limbajul biblic „Numele lui Dumnezeu“ este Dumnezeu Însuşi care lucrează în istorie şi se face cunoscut oamenilor ca Persoană în cadrul cultului.
 
A doua solicitare: „Vină Împărăţia Ta“. Adică să se facă vizibilă stăpânirea lui Dumnezeu în această lume. Împărăţia lui Dumnezeu s-a manifestat în Iisus Hristos, deoarece El este singurul om în care Dumnezeu, şi numai Dumnezeu, a împărăţit în mod desăvârşit. Ceea ce Iisus a trăit este Împărăţia care trebuie să se extindă; ea a fost inaugurată, şi de aceea cerem ca Dumnezeu s-o reveleze în Iisus Hristos la Parusie, în mod desăvârşit, prin învierea noastră din morţi.
 
A treia solicitare: „Facă-se voia Ta precum în cer aşa şi pe pământ“. Voia lui Dumnezeu este mântuirea noastră. Dar cum noi singuri fără ajutorul Său nu putem face voia Sa, totuşi, nu ne rugăm „ca Dumnezeu să facă ce vrea El, ci pentru ca să putem noi face ce vrea El“ (Sfântul Ciprian). Voia Sa este deja împlinită în mod desăvârşit „în cer“ (de îngeri şi de sfinţi), însă trebuie să se împlinească încă şi pe pământ, în istoria oamenilor.
 
A patra solicitare: „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi“. Îi cerem lui Dumnezeu să ne dea pâinea (adică hrana materială) pentru o zi, atât cât ne trebuie astăzi (cf. Matei 6, 31-33). Iisus ne învaţă să cerem hrana de care avem nevoie, în fiecare zi. În alte timpuri Dumnezeu a hrănit poporul în pustie cu mană (cf. Ieşire 16), în fiecare zi şi de aceea o poate face încă. Sfântul Efrem Sirul ne învaţă: „Pâinea zilnică trebuie să-ţi fie de-ajuns, cum ai învăţat din Rugăciune“, iar versiunea siriacă interpretează „pâinea de care avem nevoie“. Din această pâine materială aducem la altar, sub formă de prescură“ ca să devină Pâine euharistică.
 
A cincea solicitare: „Şi ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri“. Iertarea pe care o cerem lui Dumnezeu este condiţionată de iertarea pe care noi suntem în stare să o acordăm celorlalţi semeni ai noştri. Îi cerem să ne ierte pentru datoriile neîmplinite faţă de El, din omisiune, uitare, trândăvie, şi faţă de semenii noştri prin atitudine indiferentă.
 
A şasea solicitare: „şi nu ne duce pe noi în ispită“, trebuie înţeleasă în sensul de „nu ne lăsa să fim duşi, purtaţi, în situaţia de a fi tentaţi să facem răul“. Ispita este o încercare care se adresează libertăţii noastre. Şi Iisus ca om a fost pus la încercare şi a ieşit biruitor din capcanele întinse de diavol. Îi cerem lui Dumnezeu să ne asiste în încercări şi să ne ajute să le depăşim.
 
A şaptea solicitare: „ci ne izbăveşte de Cel - Rău“, adică de diavolul potrivnic ca entitate personală şi de lucrarea lui.

4. Recapitularea

Cele două părţi ale rugăciunii cuprind şapte cereri, dintre care primele trei se referă la Dumnezeu, iar celelalte patru cereri se referă la viaţa credincioşilor. Trebuie evidenţiat faptul că, în interiorul acestei structuri bipartite, cererea pâinii necesare este aşezată în centrul rugăciunii, iar dacă primul cuvânt al rugăciunii este „Tatăl“, ultimul este „Cel - Rău“. Aşadar rugăciunea „Tatăl nostru“ cu cele şapte cereri se prezintă ca o menorah, candelabrul cu şapte braţe aprins totdeauna înaintea lui Dumnezeu (cf. Ieşire 25, 31-40; 37, 17-24; Apocalipsă 4, 5).

5. Asocierea

Rugăciunea „Tatăl nostru“ însoţeşte întreaga viaţă de rugăciune a creştinului (personală şi comunitară) şi alături de post şi milostenie constituie cele trei fapte ale evlaviei autentice cerute de Domnul.

6. Generalizarea 

Rugăciunea „Tatăl nostru“ este modelul de rugăciune al creştinului, fiind considerată un fel de „sinteză, compendiu, prescurtare a întregii Evanghelii“ (breviarium totius evangelii).

7. Aplicarea

La începutul secolului al II-lea, Sfântul Policarp (Scrisoarea către Filipeni, 6) aminteşte de ea ca parte din ritualul cultului creştin. Didahia (cap. 8) recomandă să se rostească de trei ori pe zi de către fiecare creştin. Din secolul al IV-lea a intrat în ritualul Liturghiei, şi până astăzi se cântă de adunarea credincioşilor. Alături de alte „rugăciuni începătoare“ este nelipsită din cultul creştin public.
 
Bibliografie orientativă: Învăţătura de credinţă ortodoxă, Ed. Inst. Biblic, Bucureşti, 1992, pp. 211-227; Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheze, Ed. Inst. Biblic, Bucureşti, 2003, pp. 362-366; Sf. Ciprian, Despre rugăciunea domnească, Ed. Inst. Biblic, Bucureşti, 1981, pp. 457 - 489; Tertulian, Despre rugăciune, pp. 229-261; Sf. Grigorie de Nyssa, Despre Rugăciunea domnească, Ed. Inst. Biblic, Bucureşti, 1982, pp. 401-452.
 

Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!