Rugăciuni de mulţumire în noaptea de Anul Nou

Narcisa Elena Balaban, 04 Ianuarie 2008

La cumpăna dintre ani, în bisericile ortodoxe, s-a săvârşit o slujbă de priveghere, în cadrul căreia s-au rostit rugăciuni speciale de mulţumire pentru darurile lui Dumnezeu din anul care s-a încheiat, dar şi cereri de ajutor de la Stăpânul nostru pentru anul care a început, informează Radio Trinitas. PF Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi Locţiitor de Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei s-a aflat în noaptea de Anul Nou la Mănăstirea Sihăstria, mănăstirea sa de metanie. La finalul slujbei, Părintele Patriarh a rostit un cuvânt de învăţătură în care a subliniat rostul oficierii unei astfel de slujbe la miezul nopţii dintre ani: „Această priveghere de la miezul nopţii la cumpăna dintre ani este un moment deosebit de prielnic de a ne aduce aminte că fiecare an este un dar de la Dumnezeu pentru care trebuie să-I mulţumim. În acelaşi timp, cerem lui Dumnezeu ajutorul şi harul Său ca să sfinţim timpul vieţii noastre, să-l umplem cu fapte bune, cu gânduri bune, cu cuvinte bune spre slava Lui Dumnezeu şi spre binele celor din jurul nostru. Starea de rugăciune este starea binecuvântată a vieţii omului. De aceea, atât Mântuitorul, cât şi Sf. Ap. Pavel ne îndeamnă să ne rugăm neîncetat, să avem mintea şi gândul unite cu Dumnezeu. Deci, noi ne rugăm în noaptea de Anul Nou ca să sfinţim timpul şi să cerem lui Dumnezeu ca fiecare minut, ca fiecare ceas, fiecare zi, fiecare lună, fiecare an al vieţii noastre să fie an al mântuirii“.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!