Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Oltenia Rugăciuni pentru mehedinţenii deportaţi în Bărăgan

Rugăciuni pentru mehedinţenii deportaţi în Bărăgan

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Oltenia
Un articol de: Ionica Surcel - 10 Martie 2016

Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politic, filiala Mehedinţi, a organizat ieri, 9 martie, la Drobeta-Turnu Severin, un ceremonial de comemorare a tuturor luptătorilor anticomunişti din România. Acesta a avut loc în faţa monumentului din parcul Dragalina, dedicat victimelor comunismului. Un sobor de preoţi, delegați de la Centrul eparhial din municipiu, a oficiat slujba Parastasului pentru sufletele tuturor mehedinţenilor mutaţi la Domnul, care au trecut prin grele încercări în timpul deportărilor şi strămutărilor de amploare în Câmpia Bărăganului. Astfel, la monumentul ridicat în parcul Dragalina din municipiu, numeroşi membri ai asociaţiei s-au rugat timp de câteva minute, împreună cu preoţii, pentru memoria celor apropiaţi ai lor care au pierit în timpul regimului comunist, depunând jerbe de flori.

În urmă cu 65 de ani, câteva mii de familii din Drobeta-Turnu Severin şi din întreg judeţul Mehedinţi au fost deportate în Bărăgan, fără a avea cunoştinţă de vreo vină săvârşită.

Deportările în Bărăgan au reprezentat o acţiune întreprinsă de regimul comunist din România cu scopul de a reloca forţat populaţia care locuia pe o rază de aproximativ 25 km de graniţa cu Iugoslavia, din judeţele Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi în Câmpia Bărăganului. În contextul încordării relaţiilor dintre România şi Iugoslavia, exclusă în 1948 din Comintern, graniţa dintre cele două ţări a devenit o zonă sensibilă pentru Guvernul comunist de la Bucureşti. Etniile prezente aici, în special în Banat, erau considerate drept `elemente cu un factor ridicat de risc“. Urmând modelul sovietic, pe 15 martie 1951, Ministerul de Interne al Republicii Populare România a dat un decret de strămutare a acestei populaţii.