„Rugați-vă pentru noi cei plecați din țară!”

„Rugați-vă pentru noi cei plecați din țară!”

Victor M. Ionescu, 04 Ianuarie 2018

Românii din Italia trăiesc intens Ortodoxia și sunt bine pregătiți în materie de credință, pentru că nu de puține ori sunt întrebați de italieni despre credința ortodoxă, ne-a spus Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, într-un interviu. Dintre „adevărurile minunate” legate de parohiile românești din Italia, PS Părinte Siluan afirmă că cel mai mult îl impresionează faptul că de câte ori se fac strigări în biserici, de genul „duminica viitoare strângem jucării pentru copiii necăjiți din România”, se mobilizează cu toții, mici și mari, încât pur și simplu nu reușesc să le trimită pe toate deodată în țară, într-un singur transport. Preasfinția Sa transmite îndemnul către românii de acasă: „Rugați-vă pentru noi cei plecați din țară!”

Cum este, Preasfințite Părinte, să fii ierarh al Bisericii Ortodoxe Române într-o țară străină, unde trăiesc și muncesc foarte mulți români?

Aș putea spune că în mijlocul atâtor compatrioți, în Italia mă simt aproape ca acasă. Consider un privilegiu faptul că sunt chemat să-i slujesc pe frații noștri români, care au lăsat acasă totul pentru a lua străinătatea în piept. Și mă gândesc, în primul rând, la acele multe, foarte multe mame care și-au lăsat copiii acasă ca să vină aici și să muncească din greu pentru a le oferi acestora o viață mai bună. Dar și la bărbații care muncesc din greu, zi-lumină, în construcții, pentru a trimite acasă, periodic, banii atât de necesari pentru traiul de fiecare zi al familiilor rămase în zone defavorizate din țară.

În ce relații sunteți cu ierarhii altor biserici și/sau confesiuni?

Aici mai sunt acum doar doi ierarhi ortodocși: unul al Patriarhiei Constantinopolului și altul al Patriarhiei Moscovei. Suntem în relații bune, fiecare purtând grijă de propriii credincioși, dar, mai ales la nivel local, încercăm ca parohiile noastre să colaboreze și să împreună-lucreze. În ceea ce privește realitatea creștină locală - respectiv catolică -, cu aceasta suntem într-o relație bună pentru că și episcopii și preoții catolici sunt deschiși către noi și ne sprijină, mai ales în ceea ce privește identificarea unor locuri de slujire. Problema noastră majoră, în afară de marea împrăștiere a turmei, este și aceea că nu avem structuri, nu avem unde să adunăm credincioșii. Dacă nu am fi avut sprijinul din partea diecezelor catolice, nu cred că am fi reușit să avem acum în Italia peste 250 de parohii.

Este dificil pentru preoții români să slujească în biserici catolice care au alt hram decât cel ortodox?

Nu este deloc dificil pentru că hramul ce însoțește comunitatea parohială, indiferent de spațiul unde se slujește, este hramul dat parohiei la înființarea ei, numele acesteia fiind scris pe Sfântul Antimis, în care se află și sfinte moaște ale mucenicilor, acesta constituind, de fapt, un „altar mobil”. Dacă locul de slujire este o biserică catolică, este, într-un fel, mai simplu, pentru că și în altarele lor sunt moaște de sfinți și mucenici. Iar cele mai fericite cazuri sunt acelea în care o biserică catolică are ca ocrotitor un sfânt cinstit și de Biserica Ortodoxă.

Cât de greu sau de ușor este pentru români să-și exprime Ortodoxia în Italia?

Poate părea paradoxal, dar românii de aici, din diasporă, sunt obligați să fie bine pregătiți în materie de credință, pentru că nu de puține ori sunt întrebați de italieni despre credința ortodoxă. Astfel, românii noștri sunt puși în situația de a-și aprofunda propria credință și de a citi mai mult, întrebându-l pe preot atunci când nu înțeleg ceva. Sigur, există și catehezele pe care le organizăm pe lângă parohii, atât cu copiii, cât și cu adulții.

Care sunt nevoile românilor de aici, cărora trebuie să le răspundă atât Prea­sfinția Voastră, cât și cei­lalți preoți români din Italia?

Românii din Italia se lovesc de foarte multe probleme materiale, care sunt, de fapt, și cele mai apăsătoare: fie nu au serviciu, fie nu au unde locui și, în destule situații, nu au nici una, nici alta, astfel încât există multe solicitări de a ne ajuta compatrioții. Încercăm, pe cât este omenește posibil, să-i ajutăm pe fiecare, deși, chiar dacă prima noastră chemare este legată de nevoile spirituale ale compatrioților noștri, suntem și noi oameni și nu putem trece nepăsători pe lângă necazurile și suferințele lor.

Cum sunt românii din Roma și, în general, din Italia în relația cu Biserica?

La fel ca și în țară, există și aici membri ai comunității românești care au primit în familie educație religioasă, astfel că ei cunosc deja învățătura de credință și rânduielile Ortodoxiei. Mai greu este cu cei tineri, cărora nici familia, nici școala nu au reușit să le ofere un minim de educație religioasă. De aici necesitatea ca noi să facem cateheză și cu cei mici, și cu cei mari, atât în biserici - acolo unde ele există -, cât și în casele enoriașilor noștri. Tot în acest context am organizat vara trecută, în anumite parohii sau la nivel de protopopiat sau eparhial, 24 de tabere, precum și mai multe școli de vară, astfel încât copiii români pe care părinții nu i-au putut trimite în vacanța mare acasă, în țară, să aibă posibilitatea să participe la activități recreative și instructiv-educative, combinate cu un pic de cateheză, cu folclor, cu istorie românească, astfel încât să nu-și uite limba și rădăcinile din care se trag.

Ne puteți spune o poveste frumoasă legată de o parohie românească din Italia?

De ce o poveste, când vă pot spune adevăruri minunate legate de parohiile românești din Italia?! Pe mine mă impresionează cel mai mult faptul că ori de câte ori facem strigări în biserici, de genul „duminica viitoare strângem jucării pentru copiii necăjiți din România!”, se mobilizează cu toții, mici și mari, încât pur și simplu nu reușim să le trimitem în țară pe toate deodată, într-un singur transport. La fel se întâmplă și în cazul colectelor de haine. Iar copiii de aici se simt implicați și responsabili față de copiii aflați în țară… Și vă mai spun un caz. Nu de mult, copiii de la paraclisul episcopiei au aflat despre un copil bolnav care are nevoie de ajutor financiar. Și știți ce au făcut? S-au sfătuit între ei și au decis împreună ca fiecare să facă semne de carte, pe care să le vândă credincioșilor care frecventează paraclisul, pentru a aduna astfel suma de bani necesară copilului bolnav. La urmă, dar nu în ultimul rând, o să amintesc despre cele aproape 700 de burse, de câte 30 euro fiecare, pe care le trimitem lunar în țară, prin proiectul „Brațele părintești”, pentru copiii din familiile nevoiașe. Pe scurt, solidaritatea este cea mai frumoasă „poveste adevărată”, ce se petrece și se trăiește frecvent în sânul comunității noastre din Italia.

Ce ne puteți spune despre preoții noștri care au primit misiunea de a sluji în parohiile românești din Italia?

„Preotul român care slujește în Italia este un preot și jumătate!” - spunea, deunăzi, mai în glumă, mai în serios, un tânăr părinte și eu îi dau perfectă dreptate, pentru că frățiile lor trebuie să facă față multor sarcini pastorale și sociale, dar sunt ajutați în munca lor și de preotese, care se implică activ și efectiv în activitățile caritabile, dar și în cele de catehizare și nu numai… Dar, dincolo de toate acestea, primordial, dintru începutul începutului și până la sfârșitul sfârșitului, prima noastră datorie, a tuturor celor care îi slujim lui Dumnezeu de la altarele bisericilor ortodoxe din Italia, este aceea de a sluji la mântuirea și veșnicia credincioșilor. Pentru că, indiferent dacă suntem bătrâni sau tineri, bolnavi ori sănătoși, cu toții spre veșnicie ne ducem, adică spre Dumnezeu!

Care este, în momentul de față, cea mai mare îngrijorare a Preasfinției Voastre?

Mă îngrijorează faptul că sufletele oamenilor aflați aici, în Italia, sunt foarte expuse, mult mai expuse decât cele de acasă… Dar este vorba despre un alt fel de expunere… Conaționalii noștri se pot pierde ușor într-o lume care le este ostilă, chiar dacă și Italia este o țară creștină. Gândiți-vă că ne aflăm, totuși, într-o țară străină, nu suntem în mediul nostru, iar lumea de aici te macină zi de zi și te absoarbe rapid în vâltorile ei… Așadar, cea mai mare îngrijorare a mea, ca episcop, este aceea ca românii noștri de aici să nu-și piardă legătura aceea invizibilă - dar atât de durabilă - cu credința lor și cu înaintașii lor, pentru că ei cumva s-au rupt de părinți și de bunici în momentul când au venit să trăiască și să muncească într-o țară străină. Ca să mă exprim în termenii tehnici atât de la modă acum, mi-e teamă ca românii noștri aflați departe de țară să nu-și piardă „semnalul” de la baza trăirii lor spirituale. Iar cei mai expuși în acest sens sunt, de­sigur, tinerii…

Ce planuri de viitor are Preasfințitul Părinte Episcop Siluan?

Planul meu de viitor este ca „toți să se mântuiască și la cunoștința Adevărului să vină”! Este, de fapt, planul lui Dumnezeu, care vrea ca toți să se apropie cât mai mult de „adăpătoarea” aceasta pe care o reprezintă Biserica și astfel să se elibereze de frici și de deznădejdi și să-și găsească fiecare pacea, înțelegerea și stropul acela de fericire la care tot omul jinduiește pe lumea aceasta.

Doriți să transmiteți credin­cioșilor din țară și cititorilor „Ziarului Lumina” un mesaj?

Vreau să le spun că îi fericesc pentru că pot deschide zilnic un ziar creștinesc, care abordează tematici teologice și spirituale și care îi informează cu tot ce se întâmplă mai frumos și mai bun în viața Bisericii. Adaug binecuvântarea mea și următorul îndemn: Ruga­ți-vă pentru noi cei plecați din țară, fiindcă, deși pare spectaculos să trăiești în Roma, Londra, Paris ori Berlin, tot pribegi înseamnă că suntem. Și nu ne rămâne decât să ne mângâiem pribegia prin lume cu Liturghia, cu sărbătorile și cu graiul în limba română.


Galerie foto:

Lasa un comentariu
Articole asemanatoare
Momentan nu exista articole asemanatoare!

Arhivă ediții

Contactează-ne!