Theologica
Rusaliile

Rusaliile

De Rusalii Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Pogorârea Sfântului Duh în chip de limbi de foc peste Sfinţii Apostoli. Acest praznic este sărbătorit întotdeauna duminica, la 10 zile după Înălţarea Domnului şi la 50 de zile după Paşti. Totodată, această zi este sărbătoarea întemeierii Bisericii Creştine, căci atunci, în urma predicii Sfântului Apostol Petru, s-au convertit la creştinism ca la trei mii de suflete, care au alcătuit cea dintâi comunitate creştină din Ierusalim.

Sinaxarul ne spune despre această sărbătoare: „În această zi, Duminica a opta după Paşti, prăznuim Sfânta Cincizecime. Şi această sărbătoare am luat-o din cărţile iudeilor. Căci după cum aceia prăznuiesc Cincizecimea lor, cinstind numărul de şapte, dar şi pentru că au primit Legea după trecerea a cincizeci de zile de la Paşti, tot astfel şi noi prăznuim cincizeci de zile de la Paşti, primind Duhul cel Preasfânt, care ne dă Legea, ne călăuzeşte spre tot adevărul şi ne învaţă cele plăcute lui Dumnezeu. (...) Se cuvine să mai ştim că, în ziua aceasta, săvârşindu-se praznicul Cincizecimii, Duhul Sfânt S-a coborât peste ucenicii Domnului”.

Rusaliile constituie cea mai veche sărbătoare creştină împreună cu cea a Paştilor, fiind prăznuită încă din vremea Sfinţilor Apostoli.

Credincioşii care participă în Duminica Rusaliilor la Sfânta Liturghie primesc ramuri binecuvântate de nuc sau tei, ramuri care simbolizează limbile ca de foc prin care s-a arătat harul Duhului Sfânt lucrător în ucenicii lui Hristos, trimişi de El să binevestească Evanghelia Sa în limbi diferite la toate neamurile.

Duminică, imediat după Sfânta Liturghie, se oficiază şi Vecernia „plecării genunchilor”, în cadrul căreia se rostesc şapte rugăciuni speciale de cerere a harului Duhului Sfânt.

Începând cu această zi, se rosteşte rugăciunea „Împărate Ceresc”, rugăciune care nu se spune în perioada de la Paşti până la Rusalii. Prin această rugăciune care se rosteşte la începutul fiecărei slujbe în Biserica Ortodoxă se arată că fiecare credincios e chemat să trăiască o Cincizecime perpetuă.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!