Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri S-a desfăşurat şedinţă de lucru a protopopilor din Eparhia Buzăului

S-a desfăşurat şedinţă de lucru a protopopilor din Eparhia Buzăului

Data: 02 Iulie 2008

Luni, 30 iunie 2008, la Centrul Eparhial din Buzău s-au desfăşurat lucrările întâlnirii protopopilor din curpinsul Eparhiei Buzăului şi Vrancei. Şedinţa de lucru la care au participat şi membrii Permanenţei Consiliului Eparhial a fost condusă de către Preasfinţitul Epifanie, Episcopul Buzăului şi Vrancei.

În cuvântul de deschidere, PS Epifanie a prezentat noul protopop al Protoieriei Panciu, Părintele Vasile Bratie, care l-a înlocuit pe fostul conducător al comunităţii preoţeşi de la Panciu, părintele Constantin Dobrin, care după o activitate cu bogate roade pastorale şi administrativ-gospodăreşti, a ieşit la pensie, după ce a slujit vreme de 30 de ani oficiul protopopesc de la Panciu.

În cuvântul său, PS Epifanie a evidenţiat necesitatea prezenţei protoiereului în teritoriu, mai ales acolo unde sunt lucrări la unităţile de cult, fie ele parohii sau mănăstiri, remarcând grija ce trebuie purtată familiei preotului şi întăririi unităţii obştilor monahale, protoiereul fiind dator a lucra cu vigilenţă, dar cu frăţească dragoste, spre zidire sufletească.

În cadrul discuţiilor, preoţii prezenţi la această întâlnire au luat în dezbatere posibilitatea ajutorării unităţilor de cult cu posibilităţi materiale reduse, precum şi a preoţilor care le deservesc. Pentru concretizarea hotărârii Sfântului Sinod, la Panciu s-a decis înfiinţarea, la fiecare protoierie, a unor conturi care să fie alimentate din diverse fonduri, iar redistribuirea sumelor să se facă numai către parohiile defavorizate ale căror slujitori au o activitate pastorală bogată, locuiesc efectiv în cadrul comunităţii şi sunt exemple de adevărată viaţă creştină pentru credincioşi. În acest context, s-a amintit că, în urmă cu câteva luni, Permanenţa Consiliului Eparhial Buzău, la iniţiatativa Chiriarhului locului, a luat o hotărâre în acest sens.

În luările de cuvânt, protopopii prezenţi au remarcat realul folos al studiului juridic primit de la Patriarhia Română cu privire la nejustificarea organizării de sindicate preoţeşti, Biserica fiind autonomă si cu rânduieli canonice proprii, recunoscute prin lege.

În finalul şedinţei au fost discutate şi ultimele aspecte referitoare la organizarea, în acest an, a unor noi serii de cursuri duhovniceşti pentru preoţii şi cântăreţii bisericeşti din cuprinsul Episcopiei Buzăului şi Vrancei, la Mănăstirea Răteşti şi Ciolanu, din judeţul Buzău. (Ciprian BÂRA)