S-au încheiat Serile Filmului Românesc

Silviu Dascălu, 12 Iunie 2018

Ediţia a noua a Serilor Filmului Românesc (SFR) s-a încheiat duminică noaptea cu proiecţia peliculei „Ghinionistul”, manifestările din cadrul festivalului fiind apreciate în egală măsură de public şi de criticii de film, informează Agerpres. „A fost o ediţie variată, şi ceea ce mi-a plăcut mie a fost faptul că a fost o ediţie atemporală. Am avut copii de la 10-11 ani până la Mihai Şora, la 101 ani. Dintr-odată toată lumea a fost la un loc pentru că numai filmele pot să facă aşa ceva, filmele de la Iaşi”, a declarat criticul de film Irina Margareta Nistor, ambasadorul festivalului SFR. Ediţia din acest an a SFR a fost dedicată marelui actor Victor Rebengiuc şi a cuprins şapte secţiuni: Retrospectiva Victor Rebengiuc; Premieră; Documen­tar; Elisabeta Bostan; Documen­- tar Agerpres; Scurtmetraj; Cele mai bune filme româneşti ale anului 2017-2018. Festivalul a adus în faţa publicului din Iaşi patru premiere din 2018: „Licu - o poveste românească”, „Charleston”, „Braşov - doi ani prea devreme” şi „Marea Unire - România, la 100 de ani”, un documentar Agerpres. În cadrul evenimentului, a avut loc în foaierul Ateneului din Iaşi şi vernisajul expoziţiei de fotografie Agerpres „România: Evoluţie - 100 de ani”.Festivalul Serile Filmului Românesc a fost iniţiat în anul 2010 de Asociaţia Stu­den­ţilor Jurnalişti din Iaşi.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!