Patristica
Să iertăm tuturor toate!

Să iertăm tuturor toate!

Pr. Narcis Stupcanu, 26 Februarie 2018

Clement Alexandrinul, Stromatele, Stromata a VII-a, Cap. XIV, 85.2., în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 5, p. 530

„Cel care se silește să fie asemenea lui Dumnezeu, datorită marii lui lipse de răutate, iartă de șaptezeci de ori câte șapte (Matei 18, 22), adică tot timpul vieții și în tot circuitul cosmic, că aceasta înseamnă numărul șapte.”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, Omilia XXVII, VII, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 21, pp. 346-347

Așa și Tatăl vostru Cel ceresc vă face vouă, dacă nu iertați fiecare fratelui său din inimile voastre păcatele lor (Matei, 18, 35). Mare este câștigul pildei, numai dacă voim să fim cu luare aminte. Ce? Putem ierta noi, oare, atâta cât ne iartă Stăpânul? Nu! Și chiar dacă am voi să facem lucrul acesta, apoi noi iertăm unor robi ca și noi, pe când noi primim iertarea de la Stăpân! Și uită-te cât de precise sunt cuvintele Stăpânului! N-a spus atât: Dacă nu iertați oamenilor greșelile.

– Dar ce?

– Dacă nu iertați fiecare fratelui său din inimile voastre păcatele lor. Uită-te, că vrea ca inima noastră să ajungă liniștită și potolită, cugetul nostru netulburat și liber de orice patimă; vrea să arătăm multă bunătate semenilor noștri. Și în altă parte Îl putem auzi pe Hristos spunând iarăși: Dacă veți ierta oamenilor greșelile lor, vă va ierta și vouă Tatăl vostru Cel ceresc (Matei, 6, 14). Să nu socotim că facem bine altuia, atunci când iertăm cuiva păcatele sau că-i facem aceluia mare har! Nu! Noi suntem cei care ne bucurăm de binefacere și mult folos ne pricinuiește nouă fapta aceasta; și iarăși, după cum dacă nu-i iertăm pe cei ce ne greșesc, pe aceia cu nimic nu-i putem păgubi, dar nouă înșine ne pregătim mai dinainte osânda de nesuferit a gheenei. De aceea, rogu-vă, socotind toate acestea, să nu căutăm nicicând să ne răzbunăm pe cei care ne supără sau care ne fac în alt chip vreun rău sau care se poartă cu dușmănie față de noi; dimpotrivă, gândindu-ne de câtă binefacere ne suntem nouă înșine pricinuitori dacă iubim pe dușmanii noștri și câtă îndrăznire dobândim înaintea Stăpânului, dar mai înainte de toate gândindu-ne că împăcarea cu cei care suntem certați șterge păcatele noastre, să ne sârguim și să ne silim să iubim pe dușmanii noștri. Gândin­du-ne dar la câștigul ce-l avem din această purtare, să arătăm celor ce ne urăsc tot atât de mare dragoste ca și cum ne-ar fi cu adevărat prieteni. Dacă ne gândim bine, nu ne pot fi de atât folos prietenii și cei care caută să ne ajute în orice chip, cât ne poate fi de folos dragostea pe care o arătăm celor ce ne dușmănesc și ne fac rău! Dragostea aceasta ne face vrednici de bunăvoința cea de sus și ne ușurează povara păca­telor.”

Sfântul Vasile cel Mare, Epistole, Epistola 22, III, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 12, p. 158

„Nu trebuie ca soarele să apună peste mânia fratelui (Efeseni 4, 26), ca nu cumva să vină noaptea și să ne despartă pe unul de altul și să fie acest lucru pentru ziua judecății o acuză de neînlăturat.

Nu trebuie să așteptăm un anumit prilej ca să ne îndreptăm, pentru că nu suntem siguri pe ziua de mâine (Matei 24, 44; Luca 12, 40), întrucât mulți din cei care-și făcuseră astfel de planuri n-au mai trăit până a doua zi.”


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!