Theologica
„Să nu fierbi iedul în laptele mamei lui!“

„Să nu fierbi iedul în laptele mamei lui!“

Nu mă pricep la arta culinară, deşi sunt un fervent consumator. Nu ştiu dacă fiertul cărnii în lapte constituie o delicatesă, nici nu am gustat vreodată. Dar citind această poruncă, păstrată în trei locuri distincte în Scriptură (Ieşire 23, 19; 34, 26; Deuteronom 14, 20), ne putem întreba de ce fiertul iedului în lapte e interzis.

Explicaţia devenită clasică lega fiertul în lapte de o practică religioasă canaanită. Interzicând practica, legislatorul biblic voia de fapt să prevină contaminarea credinţei israelite de elementele idolatre canaanite. Soluţia în sine pare foarte logică, fiind susţinută şi de nişte adaosuri vechi din Pentateuhul Samaritean şi versiuni ale Septuagintei. Dar argumentul cel mai important a fost găsit în literatura din Ugarit (Loren R. Fisher (ed.), Ras Shamra Parallels. The Texts from Ugarit and the Hebrew Bible, vol. 1, Pontificum Institutum Biblicum, Roma, 1972, pp. 29-30). Totuşi, pasajul care ar proba ritualul fierberii iedului în lapte ridică multe semne de întrebare. El face parte din lucrarea Naşterea zeilor plăcuţi şi frumoşi (sau Shahar şi Shalim), v. 14, dar ediţiile mai noi nu traduc referitor prin "ied", ci total diferit, "coriandru în lapte", pe baza versetului paralel următor, "mentă în unt" (William W. Hallo şed.ţ, The Context of Scripture, vol. 1, Brill, Leiden / New York / Köln, 1997, pp. 278-279; J.C.L. Gibson, Canaanite Myths and Legends, T&T Clark International, London / New York, 22004, p. 123). Problemele ar fi că în interpretarea clasică rămâne neexplicată folosirea unui alt verb în textul ugaritic, "a sacrifica", "a tăia" (tbh), şi nu a "găti", "a fierbe", ca în textul ebraic. De altfel, verbul tbh nici nu este sigur, ci se bazează pe reconstrucţia textului mutilat. Apoi lipseşte referirea la provenienţa laptelui, "mama lui". În fine, cel mai important, termenul pentru "ied" (gdy) este doar presupus. În realitate apar doar două litere, gd (y de la final lipseşte), care înseamnă mai degrabă "coriandru" (cf. gad în ebraică la Ieşire 16, 31; Numeri 11, 7).

Putem deci să conchidem că, oricât de interesantă, explicaţia clasică eşuează prin faptul că nu oferă o bază suficient de sigură.

Bucătărie koşer

Interpretarea rabinică a acestui verset depăşeşte substanţial litera. Aşa cum este atestat de exemplu în Targumul Onkelos (secolul al II-lea d.Hr.), care redă "să nu mănânci carne în lapte", se interzice chiar combinarea lactatelor cu carnea, indiferent dacă laptele este sau nu de la "mama" animalului sacrificat. Evreii ortodocşi păstrează această tradiţie de alimentaţie curată din punct de vedere religios (kaşrut), neconsumând la aceeaşi masă lactate şi cărnuri, chiar folosind vase distincte pentru produsele din lapte şi respectiv din carne. Între consumul de carne şi cel de lapte trebuie să treacă până la şase ore, iar între cel de lapte şi carne trebuie să fie consumată hrană tare.

Totuşi, se observă că interpretarea depăşeşte cu mult spiritul literei. Nici măcar dreptul Avraam nu a respectat o asemenea lege, servind la masă carne de viţel, unt şi lapte (Facere 18, 8). Cred că cea mai bună interpretare este cea care rămâne cât mai fidelă formulării originale şi apelează cât mai puţin la amendări sau conjecturi ale textului.

Interpretări moderne

De aceea, mai ales în ultimii ani, s-au formulat noi ipoteze pentru interpretarea legii.

Vocalizând diferit (helev, nu halav), Jack M. Sasson crede că nu fierberea în lapte este interzisă, ci în grăsime. Dar versiunea samariteană şi Septuaginta probează înţelesul obişnuit.

Phillipe Guillaume vine cu o ipoteză insolită. El se referă la modul de preparare a brânzei, anume folosirea cheagului provenit din stomacul unui animal. Plecând de la faptul că, în Deuteronom, interdicţia fierberii iedului urmează imediat după interdicţia consumării de carne provenită de la un cadavru ("mortăciune", în redarea plastică a Sinodalei!), Guillaume deduce că porunca se aplică la folosirea cheagului care ar fi putut proveni de la un animal mort ("Thou Shall Not Curdle Milk with Rennet", în: Ugaritische Forschungen 34 (2002), pp. 213-216). Totuşi, cred că ipoteza lui se loveşte de imposibilitatea de a lămuri de ce textul invocă explicit "laptele mamei lui", când ar fi trebuit să extindă prevederea la orice fel de lapte, din moment ce problema pusă privea folosirea cheagului.

C.J. Labuschagne consideră că interdicţia privea contextul cultic al jertfirii puilor, în special la Sărbătoarea Corturilor. Din cauza faptului că, după fătare, laptele mamei are o culoare roşiatică, el era asociat sângelui. Or, consumul sângelui fiind oprit, fierberea cărnii puiului în laptele matern era de asemenea interzisă.

Recent, Stefan Schorch readuce în discuţie o soluţie propusă şi de Fericitul Augustin. "În laptele mamei lui" este înţeles nu ca o construcţie adverbială (pe lângă verbul "a fierbe"), ci adjectivală, pe lângă substantivul "ied". Altfel spus, este interzis să sacrifici un ied care este încă la laptele mamei lui, care încă suge şi nu a fost deci înţărcat (""A Young Goat in Its Motherâs Milk"? Understanding an Ancient Prohibition", în: Vetus Testamentum 60 (2010), nr. 1, pp. 116-130). Schorch este conştient că în Pentateuh sunt două pasaje care presupun clar aducerea de jertfă a unor animale de 8 zile (Ieşire 22, 29; Levitic 22, 27), totuşi atrage atenţia că în acele cazuri nu se mânca din animalul respectiv, ci el era adus ardere de tot lui Iahve. De aceea consideră că interdicţia consumului unui animal neînţărcat constituie o prescripţie alimentară. Totuşi, explicaţia aceasta, deşi este foarte logică, întâmpină şi ea dificultăţi. De ce s-a folosit verbul "a fierbe", "a pregăti", şi nu "a tăia", dacă aceasta era problema? Apoi în Levitic 22, 27 (al doilea pasaj), jerta e numită qorban işşe, or, în alte contexte, dintr-o asemenea jertfă se putea mânca, încadrându-se în categoria jertfelor de pace (cf. Levitic 3, în special v. 14 care foloseşte termenul; pentru Iahve se ardea doar grăsimea).

De la traducere la istoria religiilor

În primul rând, verbul başşel nu înseamnă neapărat "a fierbe". În Ieşire 12, 9 se precizează "în apă" (spre deosebire de "fript în foc"). În 2 Regi 13, 8, verbul se referă la coptul pâinilor, în 2 Paralipomena 35, 13, chiar la friptul "în foc", iar în Ioil 4, 13 denumeşte coacerea grânelor. De aceea, mai degrabă verbul înseamnă "a pregăti (mâncare)", "a găti".

Pe de altă parte, prepoziţia be înseamnă "în", dar şi "cu". Se poate de aceea traduce mai exact: "să nu găteşti iedul cu laptele mamei lui". Aceasta nu presupune fierberea în lapte, care în sine nu este atestată ca atare în Canaan, ci poate sugera consumarea cărnii însoţită de un sos în componenţa căruia să intre şi laptele.

Idei asemănătoare regăsim în alte două contexte. În Levitic 22, 28 se arată că mama şi puiul nu trebuie sacrificate în aceeaşi zi: "Dar nici vacă, nici oaie să nu junghiaţi în aceeaşi zi cu puiul ei" (Levitic 22, 28). Această lege se extinde şi asupra animalelor sălbatice, de exemplu păsările: "Dacă în cale, în vreun copac sau pe pământ, vei găsi cuib de pasăre cu pui sau cu ouă şi mama lor va fi şezând pe pui sau pe ouă, să nu iei mama împreună cu puii. Mamei dă-i drumul, iar puii ia-i pentru tine ca să-ţi fie bine şi să se înmulţească zilele tale" (Deuteronom 22, 6-7).

Unii comentatori au văzut în asemenea prevederi umanitarismul legii iudaice, care ar arăta astfel compasiune faţă de relaţia dintre mamă şi pui la nivelul regnului animal. Cred însă că putem să mergem mai departe.

În Antichitate, tăierea unui animal nu era un simplu act de procurare a cărnii, ci era asociat unui act sacru; altfel spus, orice abataj era o jertfă. Probabil că o explicaţie ar fi chiar la nivel psihanalitic: sentimentul inconştient de culpă al omului care obţine hrana ucigând un animal viu. Dedicând divinităţii uciderea, omul îşi eliberează conştiinţa. Spre această concepţie religioasă conduce şi limitarea prin intermediul anumitor tabuuri a uciderii animalului: acesta nu putea fi ucis în orice condiţii, oricând şi oriunde. Traducând prevederea prin "să nu găteşti iedul (puiul) cu laptele mamei lui", Legea israelită caută să limiteze responsabilitatea umană în cazul tăierii animalelor, considerând tabu relaţia mamă-pui. Etichetarea ca "umanitaristă" ar fi poate prea modernă, mai ales că, în două dintre cazurile invocate, puii sunt sacrificaţi, iar nu mama. De aceea interdicţia vizează mai degrabă o îngrădire a sacrificării animalelor, amintind în sens teologic că alimentaţia cu carne era străină stării paradiziace şi a fost permisă de Dumnezeu abia după potop, prin sporirea violenţei pe pământ.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!