Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Interviu Salcia, simbolul vieţii şi al morţii

Salcia, simbolul vieţii şi al morţii

Un articol de: Augustin Păunoiu - 12 Aprilie 2009

Viaţa religioasă a omului cunoaşte sărbători ale bucuriei, ale tristeţii, ale speranţei. În Postul Mare le întâlnim pe toate. Vinerea Mare este moment de tristeţe. Învierea este praznicul speranţei. Sărbătoarea Floriilor este, şi ea, o celebrare a bucuriei. Cu această ocazie, la biserică, creştinii aduc ramuri de salcie spre a fi binecuvântate prin rugăciunile preoţilor. Despre simbolismul salciei în tradiţia vechi-testamentară, dar mai cu seamă în gândirea creştină, ne-a vorbit Remus Rus, profesor de Istoria religiilor la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti.

Domnule profesor, care era simbolismul salciei în religia mozaică?

În tradiţia Vechiului Testament, salcia apare în contexte ce exprimă cu precădere bucuria de a trăi. Pentru prima dată întâlnim salcia în timpul Sărbătorii Corturilor. Această sărbătoare, care comemorează evenimentul ieşirii din Egipt a evreilor sub conducerea lui Moise, începe în ziua a 15-a a lunii a şaptea (Tişri) şi ţine un răstimp de şapte zile, cum găsim în cartea Leviticului. Cu această ocazie, sunt aduse Domnului ofrande din roadele pământului şi jertfe de animale. Interesant de observat că această sărbătoare începe printr-o manifestare simbolică a bucuriei de a trăi viaţa în libertate: „În ziua întâi să luaţi ramuri de copaci frumoşi, ramuri de finici, ramuri de copaci cu frunze late şi sălcii de râu şi să vă veseliţi înaintea Domnului Dumnezeului vostru…“ (Levitic 23, 40). Ramurile înmugurite sunt un simbol al vieţii celei noi, al vieţii biruitoare asupra morţii.

La Sărbătoarea Corturilor, salcia era simbolul vieţii abundente

În tradiţia liturgică de mai târziu, ramuri de salcie au fost purtate în procesiune în jurul altarului jertfelor timp de şapte zile, cât dura Sărbătoarea Corturilor.

Noul simbolism dat salciei, al vieţii ce se reînnoieşte, trebuie descifrat în referirile alegorice pe care le găsim în Vechiul Testament. Un prim text ar fi cel de la prooorocul Isaia 44, 3-4: „Eu voi vărsa apă peste pământul însetat şi pâraie de apă în ţinut uscat. Vărsa-voi Duhul Meu peste odrasla ta şi binecuvântarea Mea peste mlădiţele tale. Şi vor odrăsli ca iarba pe malul pâraielor şi ca sălciile de-a lungul apelor curgătoare“.

Salcia este, aici, un simbol al vieţii abundente care va domni în timpul împărăţiei mesianice, împărăţie pe care Zaharia o vede ca pe o măreaţă Sărbătoare a Corturilor, a bucuriei de a trăi viaţa în deplină libertate sub pronia divină.

Dar mai există în Vechiul Testament două locuri unde se face amintire de salcie, ca simbol al morţii, ca putere distrugătoare de rod. Întâi, în cartea lui Iov 40, 21-22, unde se face referire la monstrul Behemoth, care „se culcă sub florile de lotus, în ocolul trestiilor şi al bălţii, unde frunzele de lotus îi fac umbră şi sălciile bălţii îl împrejmuiesc“. Behemoth şi Leviathan sunt forţe ale răului, iar sălciile bălţii care împrejmuiesc această făptură a infernului ne amintesc de salcia de la porţile infernului din Odiseea.

În Psalmul 136, evreii îşi plâng robia lângă sălciile râului Babilonului

Un al doilea verset legat de salcie, care exprimă atmosfera sumbră, pierderea speranţei, îl găsim în psalmul 136, unde este descrisă disperarea evreilor aflaţi în robia babilonică: „La râul Babilonului, acolo am şezut şi am plâns, când ne-am adus aminte de Sion. În sălcii, în mijlocul lor am atârnat harpele noastre“. Salcia care la Sărbătoarea Corturilor era un simbol al bucuriei, devine aici un semn al neputinţei, al resemnării. Astfel, şi în Vechiul Testament salcia îşi păstrează dualismul ei simbolic: viaţă şi moarte, lucru netrecut cu vederea de Părinţii şi scriitorii bisericeşti creştini, care vor încerca să dea sens şi semnificaţie aspectelor tainice ale credinţei lor.

„Copacul mare care acoperă dealurile şi câmpiile, şi tot pământul… este Fiul lui Dumnezeu“

Cum apare salcia în gândirea creştină primară?

În scrierea „Păstorul lui Hermas“, într-una din viziunile autorului întâlnim această imagine: „Păstorul mi-a arătat o salcie mare care era aidoma unui acoperiş ce proteja un deal şi o câmpie, iar la umbra acestei sălcii au venit toţi oamenii care au fost chemaţi în numele Domnului“. Tuturor celor veniţi la umbra acestui copac, Arhanghelul Mihail le dă câte o ramură de salcie pe care fiecare credincios trebuia să o dea înapoi, pentru a fi grefată din nou pe copac. Majoritatea ramurilor restituite erau pe jumătate uscate, ceea ce arată gradul de pocăinţă pentru greşeli. Doar ramurile martirilor aveau o înfăţişare ciudată, depăşind natura salciei: „În cele din urmă, ei (martirii) au înapoiat ramurile lor care erau verzi şi acoperite cu muguri noi, iar pe muguri era ceva ce avea înfăţişarea unui fruct. Iar cei ce se aflau în această situaţie erau nespus de bucuroşi, iar îngerul era plin de bucurie din pricina lor, şi păstorul s-a bucurat şi El“.

Pentru Hermas se ridică însă întrebarea, căreia de altfel îi dă el însuşi glas: „Doamne, cum vor putea aceste ramuri veştejite să dea noi mlădiţe?“. Răspunsul vine neîntârziat: „Acest copac este o salcie, iar natura ei este iubitoare de viaţă“. Da, salcia cosmică din scrierea lui Hermas este simbolul puterii vitale implantat în pământ prin Întruparea lui Dumnezeu. „Căci copacul acesta mare care acoperă dealurile şi câmpiile, şi într-adevăr tot pământul… este Fiul lui Dumnezeu, Care este propovăduit până la marginile pământului, iar oamenii care stau la umbra lui sunt cei care au auzit mesajul Său şi au crezut în El.“

Toate ramurile participă la puterea sa dătătoare de viaţă, chiar şi cele pe jumătate uscate încep să dea frunze din nou, datorită puterii acestui copac cosmic care aruncă mlădiţe din apele veşnice: „Căci Dumnezeu Care a plantat acest copac doreşte ca toţi cei ce au prmit ramurile sale să trăiască, iar eu nădăjduiesc că aceste ramuri, atunci când au primit umezeală şi au băut apă, să aibă o viaţă nouă“.

Pornind de la Hermas, scriitorii creştini de mai târziu au prezentat salcia ca fiind un autentic simbol creştin. Eusebiu de Cezareea scrie, într-un comentariu la Isaia, că „salcia cu verdele ei veşnic şi cu vigoarea tânără a creşterii sale este simbolul bogăţiei acelui izvor de apă spirituală ce izvorăşte în Biserica Logosului“.

Iar Cassiodor explică şi el: „cu sălciile, copaci care cresc pe marginea râurilor şi dau viaţă celui mai proaspăt verde, trebuie să comparăm sufletele sfinte şi credincioase care aruncă mlădiţe ca sălciile de pe lângă pâraie“.

Prin urmare, pentru puterea ei regeneratoare de viaţă, salcia a fost asemuită lui Hristos. În acelaşi timp, ea este şi simbolul creştinului fidel, care a primit noua sa viaţă prin baia botezului şi care, spre deosebire de salcia distrugătoare de rod, dă roade. Iată ce spune în acest sens şi Fericitul Ieronim: „Iar apoi, prooorocul (Isaia) îi compară pe cei renăscuţi prin baia botezului cu plantele nou înverzite şi cu salcia. Căci salcia dă rod, iar aceasta este contrar naturi sale obişnuite, căci, de obicei, cel care mănâncă din sămânţa ei devine el însuşi neroditor“.

Salcia închipuie puritatea, fecioria

Cum s-a îmbogăţit simbolistica legată de salcie, în creştinism?

În tradiţia patristică a Bisericii Răsăritene, salcia a primit sensuri nebănuit de profunde. Ea a devenit simbolul fecioriei, iar caracteristica ei de a fi „distrugătoare de rod“ - o preînchipuire a morţii mistice care, prin renunţarea la perpetuarea vieţii pământeşti, supusă morţii, tinde spre dobândirea puterii cereşti de procreare.

După Metodius de Olimp, adevăratul creştin, pentru a participa la sărbătoarea lui Hristos, trebuie să îşi înfrumuseţeze „cortul“ său cu ramuri de salcie, pentru că salcia întruchipează în sine numele virtuţii, puritatea celui feciorelnic. „Cum am putea, se întreabă el, să intrăm în această sărbătoare a lui Hristos dacă nu ne înfrumuseţăm corturile cu ramurile acestui binecuvântat copac divin, puritatea?“

În consecinţă, salcia preînchipuie viaţa de preamărire în sălaşurile veşniciei după care toţi creştinii tânjesc.

„În cultul creştin, ramurile de salcie sunt semnul vieţii celei noi“

Să revenim la sărbătoarea Floriilor. De ce apar aici ramurile de salcie?

Am făcut această scurtă incursiune în simbolismul salciei pentru a arăta că tinerele mlădiţe aduse în biserică pentru a sărbători în fiecare an triumfala intrare în Ierusalim a Domnului aduc cu ele învăţături, sensuri şi simboluri care trebuie ştiute. Folosirea în cult a salciei nu este doar o simplă acomodare la mediu, ci îşi are bogăţia ei, funcţia ei simbolică în viaţa rituală a Bisericii creştine. Astfel, ramurile de salcie, care odinioară umbreau porţile întunecate ale lipsei de speranţă, ale morţii, ale infernului, sunt acum ramuri ale vieţii celei veşnice, ale vieţii celei noi şi curate, luate din copacul îndumnezeitor şi binecuvântat, Hristos.

Salcia ne învaţă că nouă ne revine efortul de a ne adăpa în Biserică din „izvorul apei vieţii“, care este Hristos.