Salonul Artelor Decorative, la Cotroceni

Silviu Dascălu, 18 Septembrie 2018

Muzeul Național Cotroceni a deschis vineri seara, după o absență de trei ani, Salonul Artelor Decorative, un eveniment care îşi propune să pună în valoare potenţialul creator al artiştilor din România.

Iniţiat în anii ‘90 şi ajuns la cea de-a XVI-a ediţie în acest an, Salonul se prezintă publicului într-un nou format conectat la tendinţele europene în această arie expoziţională şi adaptat la standardele de etalare muzeală ale artelor decorative.

„Este un moment de mare emoţie pentru mine, un moment pregătit îndelung şi amânat destul de multă vreme, un proiect de tradiţie al Muzeului Naţional Cotroceni, care a înregistrat multe ediţii anterioare, dar care a făcut o pauză în ultimii ani, pe care personal şi împreună cu colegii mei am dorit să-l reluăm într-o formă cât mai bine organizată şi cât mai reprezentativă pentru că avem convingerea că este o misiune a noastră să promovăm artele decorative”, a afirmat la vernisaj directorul general al instituţiei muzeale, Liviu Jicman.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!