Lumina educaţiei
Sămânță de lumină  sau Religia la  clasa pregătitoare

Sămânță de lumină sau Religia la clasa pregătitoare

Ioana Niculae, 08 Octombrie 2016

Clasa pregătitoare este primul an în care școala îi pregătește pe copii pentru a păși pe drumul cunoașterii, care se întinde pe parcursul întregii vieți. Și cum s-ar putea face trecerea aceasta de la atmosfera de joc și învățare prin joc, de la grădiniță, la ordinea, disciplina și rigoarea din școală? Răspunsul este simplu: înainte de a-i îndrepta gândurile copilului spre rugăciune și ochii spre icoană, la fiecare întâlnire, deci oră de Religie, ar trebui să-i transmitem mesajul simplu: „Copile drag, te ascult. Îmi pasă de tine. Am încrederea că poți mai mult. Vei reuși!” 

Apropierea de copii, atenția acordată, răspunsurile date întrebărilor puse de copii, toate interacțiunile cu aceștia sunt pline de căldură și grijă și exprimă aprecierea copiilor și plăcerea de a comunica, având efect crearea unui mediu propice învățării, în care fiecare copil să se simtă bine-venit și susținut pentru a-și dezvolta pe deplin potențialul. Cu alte cuvinte, Religia la clasa pregătitoare continuă munca susţinută de disciplinare pozitivă a copilului.
Termenul de „disciplină” este înrudit cu termenul de „discipol”. Prin urmare, disciplina reprezintă o experienţă de învăţare. Aceasta poate fi resimţită de elev ca fiind dureroasă. Rolul profesorului de Religie este să-l încurajeze pe copil să persevereze în acest proces de învăţare a unor comportamente specifice vârstei. Copilul învaţă cel mai bine imitând, uneori inconştient, comportamentul oferit de părinte sau profesor. De aceea profesorul de Religie observă cu atenţie fiecare copil, dacă are sau nu exerciţiul rugăciunii, suplinind cu răbdare şi migală pe părintele grăbit sau care, din alte pricini, nu i-a oferit şi modelul rugăciunii. El este foarte atent la vocea profesorului, la mâinile lui, imitând felul lui de a se închina, de a-şi împreuna mâinile în timpul rugăciunii, atitudinea lui, în ansamblu. Felul în care îi captează atenţia în diverse momente ale orei, intonând un cântec religios, sau spunând o nouă rugăciune, îndreptându-şi privirea spre icoană, sunt tot atâtea modalităţi care ajută în procesul de disciplinare. Eficienţa lor este dată de câteva elemente. Copilul trebuie învățat să se adapteze la cerinţele ulterioare ale vieţii de elev şi, ulterior, ale celei de adult. Tocmai de aceea modalitățile alese de profesorul de Religie trebuie să fie orientate spre asumarea de responsabilităţi, iar astfel copilul va şti că rugăciunea îl ajută atât pe el, cât şi pe cei din jurul său: părinţi, rude, colegi. Astfel, copilul este implicat activ în procesul de învăţate a comportamentelor dorite, care îl vor ajuta mai târziu să facă faţă cerinţelor sociale. Fără vreo constrângere exterioară, elevul interiorizează regulile stabilite împreună cu profesorul, iar datoria dascălului și a celorlalți factori implicați în educația copilului este aceea de a-l face pe copil să înțeleagă faptul că încă de la această vârstă este necesar să dezvolte o imagine pozitivă despre disciplină.
Prin folosirea unei game variate de materiale și strategii, profesorul de Religie încurajează copiii să învețe prin intermediul explorărilor individuale și în grup, prin joc, acces la diverse resurse și prin interacțiunea cu alți copii. Starea de bine și implicarea fiecărui elev constituie premisele necesare pentru învățare.
Recunoscând faptul că învățarea are loc pe diferite căi: cântec, povestire, joc, desen, în situații diferite, toate aceste strategii ar trebui să dezvolte abilitățile de care au nevoie copiii, cum ar fi: empatia și grija față de alții, acceptarea și respectul față de ceilalți, conexiunea dintre noile abilități, concepte, cunoștințe și experințele anterioare ale copiilor. Pe parcursul orei de Religie, timpul învățării alternează cu timpul liturgic, o scurtă rugăciune, un cântec religios, un colind, o povestire religioasă, integrând experiențele de învățare astfel încât copiii să poată observa legăturile între conceptele învățate și experiențele zilnice, ca să le poată aplica în situații reale.
Familia joacă un rol important în educația religioasă și apropierea copilului de Dumnezeu. Mediul de învățare de acasă și al familiei este primul mediu educațional și social pentru copil. În multe situații profesorul de Religie, educatorul în general, primește în grijă copilul - brazdă nelucrată - pregătindu-i „sămânța bună, sămânța de lumină”, cuvântul lui Dumnezeu, învățătura, înveșmântată în sunet și culoare. E un parcurs plin de trudă și migală, început chiar din prima zi de școală, continuat cu răbdare la fiecare oră, la fiecare sărbătoare, unde copiii învață să cunoască și să iubească drumul dintre Școală și Biserică.

* Ioana Niculae este metodist, profesor de Religie la Școala Gimnazială nr. 198 din București


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!