Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Sănătate Sărata Monteoru, vedeta staţiunilor din sudul Moldovei

Sărata Monteoru, vedeta staţiunilor din sudul Moldovei

Un articol de: Vladdorin Bejan - 24 Octombrie 2007

Astăzi vom face un scurt popas în staţiunile balneoclimaterice din sudul Moldovei, respectiv cele din judeţele Vaslui, Brăila şi Buzău.

Staţiunile din sudul Moldovei nu se bucură de peisajul diversificat şi de numărul mare de izvoare cu apă minerală din zonele de munte. Câmpia Bărăganului, lunca Buzăului, lunca Prutului sunt binecuvântate însă cu mult soare, zile uscate şi călduroase din primăvară până toamna, cu ape minerale bogate în săruri de magneziu, clor şi sulf, ce contribuie la formarea unor nămoluri, adevărate „medicamente-minune“ pentru bolile reumatismale.

Băile Drânceni (jud. Vaslui)

Staţiunea este profilată pe afecţiunile aparatului locomotor. Este situată la 24 km de Huşi, iar cazarea se asigură în spitalul din localitate, la recomandarea policlinicilor teritoriale, cu confirmarea prealabilă a spitalului.

Factori naturali terapeutici: ape minerale sulfuroase, clorurate-sodice, iodurate, cu o mineralizare totală de 4,4-6,0 g/l; bioclimat excitant.

Indicaţii terapeutice: afecţiuni reumatismale degenerative (spondiloza cervicală şi lombară, coxartroza la debut, compensată, artroze), afecţiuni reumatismale abarticulare (periartrita scapulohumerală - umăr dureros simplu), afecţiuni ginecologice (insuficienţă ovariană, cervicite cronice, metroanexite cronice).

Instalaţii de tratament: instalaţii pentru băi calde la vană, cu apă minerală; instalaţii pentru hidroterapie; instalaţii pentru aerosoli. Toate instalaţiile de tratament funcţionează în secţia de balneofizioterapie din cadrul Spitalului comunal Ghermăneşti.

Câineni - Băi (jud. Brăila)

Staţiunea este profilată, în principal, pe tratamentul afecţiunilor aparatului locomotor, al celor ginecologice şi dermatologice.

Factori naturali terapeutici: apa lacului Câineni, clorurată, sulfatată, sodică, magneziană, calcică, cu o mineralizare totală de peste 8 g/l. În plus, există nămolul sapropelic extras din lac, cu un conţinut de 58,6 g% apă (factorii terapeutici ai lacului au aceeaşi valoare ca şi cei de la Amara şi Lacu Sărat); bioclimat excitant, solicitant, indicat pentru aerohelioterapie şi împachetări cu nămol rece.

Indicaţii terapeutice: afecţiuni reumatismale degenerative (spondiloză cervicală, dorsală şi lombară, artroze, poliartroze), afecţiuni reumatismale inflamatorii (stări de durere articulară după reumatism articular acut sau după infecţii de focar), afecţiuni reumatismale abarticulare (tendinoze, tendomioze, tendoperiostoze, periartrita scapulohumerală), afecţiuni posttraumatice stări după operaţii pe muşchi, articulaţii şi oase, stări după entorse, luxaţii şi fracturi), afecţiuni neurologice periferice (pareze uşoare şi sechele minore după poliomielită), afecţiuni ginecologice, afecţiuni dermatologice.

Instalaţii de tratament: instalaţii pentru băi calde cu apă minerală, instalaţii pentru împachetări şi băi calde cu nămol, amenajări pentru aerohelioterapie şi pentru ungeri cu nămol rece.

Lacu Sărat (jud. Brăila)

Staţiunea este profilată pe tratamentul afecţiunilor aparatului locomotor, al celor ginecologice şi dermatologice.

Factori naturali terapeutici: apa lacului sulfatată, cloruro-sodică, magneziană, concentrată, cu o mineralizare totală de cca 84 g/l, nămol extras din lac, cu miros de hidrogen sulfurat, cu un conţinut de 62,3% apă, bioclimat de stepă, excitant, indicat pentru bolnavii cu resurse funcţionale cât mai apropiate de normal.

Indicaţii terapeutice: afecţiuni reumatismale degenerative (spondiloza cervicală, dorsală şi lombară, artroze, poliartroze), afecţiuni reumatismale inflamatorii, afecţiuni reumatismale abarticulare, afecţiuni posttraumatice, afecţiuni neurologice periferice, afecţiuni ginecologice, afecţiuni dermatologice, afecţiuni endocrine.

Instalaţii de tratament: instalaţii pentru băi calde cu apă minerală în vană, instalaţii pentru băi şi împachetări calde cu nămol, instalaţii de electro- şi hidroterapie, sală de gimnastică medicală, bazin cu apă caldă pentru kinetoterapie, instalaţii cu aerosoli, amenajări pentru aerohelioterapie şi pentru ungeri cu nămol rece, urmate de băi în lac.

Sărata Monteoru (jud. Buzău)

Această staţiune balneoclimaterică tratează afecţiunile aparatului locomotor şi cele ginecologice.

Factori naturali terapeutici: izvoare cu ape minerale sărate, iodurate, bromurate, calcice, magneziene, unele sulfuroase concentrate, cu o mineralizare totală cuprinsă între 6-188 g/l, nămol mineral de depunere din izvoarele sulfuroase, bioclimat de cruţare.

Indicaţii terapeutice: afecţiuni reumatismale degenerative, afecţiuni reumatismale abarticulare, afecţiuni posttraumatice, afecţiuni neurologice periferice, afecţiuni ginecologice.

Instalaţii de tratament: instalaţii pentru băi calde cu apă minerală, instalaţii pentru electro- şi hidroterapie, buvete pentru cura internă cu ape minerale, sală de gimnastică medicală, bazine cu apă minerală în aer liber, ştrand cu posibilităţi de aerohelioterapie.