Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Sărbătoare în cetatea Curtea de Argeş

Sărbătoare în cetatea Curtea de Argeş

Galerie foto (8) Galerie foto (8) Știri
Un articol de: Ioan Bușagă - 08 Decembrie 2016

Anul acesta s-au împlinit 620 de ani de când moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia au fost aduse la Curtea de Argeş. Mii de credincioşi din întreaga ţară au participat la sfintele slujbe oficiate la Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Curtea de Argeş şi s-au închinat la sfintele ei moaşte, aşezate în afara locaşului de cult.

Sărbătorirea ocrotitoarei din cetatea Curtea de Argeş a început în seara de 6 decembrie, cu Vecernia, în cadrul căreia „moaştele Sfintei Mucenițe Filofteia au fost purtate în procesiune, în sunet de clopot și cântare, cler și popor, cu lumânări și rugăciuni, de la Paraclisul Mănăstirii Curtea de Argeș spre măreața zidire a Sfântului Voievod Neagoe Basarab”, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului. Racla cu sfintele moaşte a fost aşezată spre închinarea pelerinilor, iar slujba Privegherii a continuat apoi în baldachinul aflat în fața Catedralei Arhiepiscopale, fiind săvârşită de un sobor de preoţi.

Ieri, în ziua de sărbătorire a Sfintei Muceniţe Filofteia de la Curtea de Argeş, Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, a săvârşit Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Curtea de Argeş. „Sărbătoarea Sfintei Muceniţe Filofteia, anul acesta, a fost una specială, pentru că s-au împlinit 620 de ani de când sfintele sale moaşte au fost aduse la Curtea de Argeş de către voievodul Mircea cel Bătrân. Astfel, la sfintele slujbe au participat foarte mulţi preoţi din parohiile municipiului Curtea de Argeş şi din parohiile învecinate, dar şi câteva mii de credincioşi. În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţia Sa a evidenţiat bunătatea pe care a avut-o Sfânta Muceniţă Filofteia, îndemnând credincioşii să o aibă drept model în viaţa lor şi să vadă pe faţa fiecărui semen al lor chipul lui Dumnezeu, precum a făcut Sfânta Muceniţă Filofteia. Totodată, IPS Părinte Arhiepiscop Calinic a vorbit despre faptul că la judecată, practic, nu Dumnezeu o să ne judece, ci conştiinţa noastră, amintind de cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos, care se regăsesc în capitolul 25 al Evangheliei Sfântului Apostol Matei. Astfel, omul singur pierde locul pe care Domnul Hristos l-a pregătit în rai”, a precizat pr. Ciprian Necula, inspector mass-media al Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului.

În cuvântul adresat credincioşilor argeşeni şi musceleni, IPS Părinte Arhiepiscop Calinic a reliefat grabnicul ajutor al Sfintei Muceniţe Filofteia şi bucuriile pe care Înaltpreasfinţia Sa le-a primit din partea sfintei. „În cei 31 de ani de când sunt la Argeş, am văzut adânca şi delicata cinstire a Sfintei Filofteia de către argeşeni, numind-o direct şi dulce: «Sfântuliţa!» Această exprimare din iubire tălmăceşte faptul că Sfânta Filofteia este considerată nu numai făcătoare de minuni, ci şi casnica fiecăruia dintre argeşeni, ocrotitoarea apropiată, din familia fiecărui gospodar. De mare folos sufletesc mi-a fost să văd mereu zeci şi mii de copii care sunt aduşi de părinţi să cinstească pe Sfânta Filofteia, astfel fiind considerată ocrotitoarea pruncilor, a tinerilor ca şi a noastră, a tuturora, celor de diferite vârste. În orice necazuri care au venit asupra ţării şi, mai ales, asupra Argeşului, creştinii şi-au pus nădejdea în Dumnezeu şi în Sfânta Filofteia. Ei sunt siguri că Sfânta Filofteia îi apără de orice primejdii, aşa cum cred românii cei evlavioşi iubitori de Dumnezeu şi sfinţii Săi”.

Pentru pelerinii care s-au închinat la moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia, Sectorul social-filantropic al Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului a oferit mâncare caldă, covrigi şi ceai cald.