„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aceasta vă poruncesc: Să vă iubiți unul pe altul. Dacă vă urăște pe voi lumea, să știți că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă ați fi din lume, lumea ar
Sărbătoare în Parohia Căşieu, Dej
Credincioșii din Parohia Cășeiu au participat în număr mare la Sfânta Liturghie, cu ocazia hramului „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, ocrotitorii bisericii din localitate. Consiliul parohial a hotărât să serbeze anticipat hramul cu ocazia sărbătorii „Fiilor satului”. În mijlocul soborului de preoți s-a aflat protopopul Ioan Buftea, care a vorbit celor prezenți despre Sfânta Scriptură și despre datoria părinților de a învăța pe copii lor despre credința moștenită de la străbuni. La final, parohul Ioan Roşca a mulțumit lui Dumnezeu pentru toate realizările, preoților şi credincioșilor prezenți.