Sărbătoarea Bobotezei ţinea trei zile la Curtea Domnească

Ziua de 6 ianuarie, când creştinii sărbătoresc Botezul Domnului, a fost întotdeauna la mare cinste. Sărbătoarea Botezului Domnului prilejuia una dintre cele mai frumoase şi mai fastuoase ceremonii la Curtea Domnescă din Iaşi. Ţinea trei zile, îmbinând slujbele tradiţionale ale Bisericii Ortodoxe cu diferite obiceiuri domneşti, după moda de la Constantinopol sau Ţarigrad.

Mănăstirea „Sfântul Nicolae“ Domnesc din Iaşi a devenit cunoscută nu numai datorită faptului că aici erau încoronaţi voievozii, ci şi pentru că reunea la marile sărbători ale creştinătăţii pe toţi egumenii mănăstirilor din ţara Moldovei. Alături de Crăciun şi Paşti, Boboteaza se bucura de o asemenea cinstire. Logofătul Gheorgachi consemnează, în condica de ceremonii de la 1762, faptul că în ajunul zilei de Bobotează, 5 ianuarie, toţi egumenii mănăstirilor din ţară, moldoveni sau greci, veneau la Curtea domnească din Iaşi şi se închinau cu plocoane domnului. Ei aduceau în dar blănuri alese, de vulpi şi jderi, peşti de munte (păstrăvi, lostriţe), proaspeţi sau afumaţi cu meştesug, în cetină de brad, la hârzob (coşuleţ), brânză de oi, smântână de bivoliţă, precum şi altele asemenea, pe care „treti-logofăt“ (logofatul al treilea) le însemna într-un izvod anume. Domnul îi primea cu cinste, întrebându-i despre traiul lor de la sfintele mănăstiri. După aceea, mergeau cu toţii în paraclisul Curţii, unde erau îndeplinite toate cele arhiereşti. În ajunul Bobotezei, Sfânta Liturghie şi slujba de sfinţire a apei erau oficiate nu de mitropolit, ci de Episcopul de Roman, al doilea în ierarhia Bisericii din Moldova.

Sfinţirea apei pe malul Bahluiului

A doua zi, de Bobotează sărbătoarea căpăta o şi mai mare solemnitate.

Domnul ieşea de dimineaţă la slujba Utreniei, fiind primit cu două făclii aprinse, împodobite cu pânză şi mătăsuri, în chipul celor de Botez. Urma o întreagă ceremonie care conferea întregii adunări un fast bizantin deosebit. Pe parcursul slujbei, o făclie era ţinută înaintea icoanei Precistei, iar cealaltă înaintea icoanei lui Hristos.

După Doxologie, mitropolitul, domnul şi întreaga adunare de la Curte formau un alai condus de doi curteni cu lumânările aprinse în mâini, şi ieşeau „la Iordan“ unde se săvârşea slujba de sfinţire a apei. Aceasta avea loc sub cerul liber, pe malul râului Bahlui. Se scoteau pe malul râului icoanele făcătoare de minuni din bisericile Iaşilor, precum şi alte icoane şi prapuri ale bisericilor, sau chiar moaştele unor sfinti. Obiceiul este amintit şi de Marco Bandini.

Când iernile erau mai grele, slujba se oficia în piaţa din faţa Porţii Domneşti, unde se ţineau uneori şi judecăţile, oferindu-le astfel, doamnei şi jupâneselor prilejul de-a asista la slujbă, chiar şi din spatele ferestrelor.

Ieşind de sub cort („saivant“), domnul se aşeza în picioare, în dreptul tronului său. Doamna sosea la Iordan păşind în urma vornicului ei. Se oprea şi ea în picioare, în faţa tronului care o aştepta, iar în jurul său se rânduiau domniţele, jupânesele şi fetele de casă. Dregătorii ţării, îmbrăcaţi în caftane noi, ocupau locurile bine stabilite, după etichetă, asistând la slujbă în picioare şi cu capetele descoperite. La slujba de sfinţire a apei erau prezenţi curteni, oşteni şi mulţime de popor. Slujba era oficiată de mitropolitul locului. Binecuvântarea apei se făcea într-un vas mare de argint, aşezat pe o masă, precum şi în două căzi mari, înconjurate de sfeşnice cu picior înalt, pe care se aflau lumânări aprinse.

După sfinţirea apei, domnul săruta crucea din mâna mitropolitului, îşi atingea fruntea de mănunchiul de busuioc afundat în aghiazmă, iar în acest moment se declanşau trei salve de tun, iar meterhaneaua domnească făcea zarvă cu tobe şi trâmbiţe. Săruta apoi icoana Precistei de la Mănăstirea Golia şi moaştele ce erau de faţă. Doamna, beizadelele, arhiereii şi dregătorii, în ordinea cuvenită, îi urmau exemplul, sarutând crucea şi icoanele, fiind stropiţi cu aghiazmă.

Parada cailor domneşti

Urmând o veche tradiţie locală, dar influenţată şi ceremoniile otomane, în această zi se scoteau şi caii din grajdurile Curţii pentru a fi stropiţi şi ei cu apă sfinţită. Domnul şi dregătorii, aşezaţi acum în jilţuri, priveau cum, în ritmurile tobelor şi ale trâmbiţelor se perindau prin faţa lor „podoabele“ hergheliei domneşti.

Telegarii sau caii care trăgeau trăsurile domneşti erau stropiţi primii. Urmau apoi povodnicii - caii pur-sânge arab, frumos înşeuaţi, primiţi în dar de la sultan cu ocazia învestiturii domnului -, precum şi cele două tuiuri (un fel de steaguri din cozi de cal).

Ultimii defilau armăsarii grajdurilor domneşti, încălecaţi, ca şi povodnicii, de tineri boieri, după care era adus „calul cel împăratesc care se numeşte tabla-basa“. Acesta era calul de învestitură al domnului, împodobit cu aur şi pietre scumpe. În cadrul ceremoniei, calul împărătesc era încălecat de marele comis, şeful grajdurilor domneşti şi conducătorul cavaleriei moldoveneşti.

Ceremonia Iordanului se încheia cu botezul copiilor orfani

Prezent în Moldova în 1672 şi 1676, De la Croix, secretarul ambasadorului francez la Poartă, arăta că ceremonia Iordanului se încheia cu botezul copiilor orfani, cărora domnul le dădea veşminte şi bani, după care se retrăgea.

La Curte, urma Sfânta Liturghie săvârşită în biserica domnească, de data aceasta, de mitropolit, împreună cu alţi episcopi şi egumeni din ţara Moldovei.

Doamna, împreună cu toate jupânesele, mergea să asculte Liturghia la „biserica sa“, un paraclis amenajat chiar în „casele despre Doamna“. După slujbă, domnul, însoţit de bărbaţii de la Curte, intra în Sala tronului, unde urma aceeaşi tradiţie, ca şi la Crăciun, după moda de la Ţarigrad, când se servea vodcă, („Magazin istoric“, nr. 10/1998), cofeturi şi cafea, iar dacă nu era pregătit un mare ospăţ, boierii se împrăştiau fară mare zăbavă pe la casele lor. A doua zi după Bobotează, dascălii împreună cu cei mai iscusiţi ucenici ai lor şi mai pricepuţi la carte veneau, la Spătărie pentru a-l ovaţiona pe domn, după care primeau un mic bacşiş.

A treia zi, după vechiul obicei, domnul stătea de vorbă cu „egumenii de la Munte“. Curtea oferea şi o masă călugărilor, iar domnul îi poruncea logofătului al III-lea să le înmâneze „pecetluirile cele de sare“, adică veniturile de la ocnele de sare, pentru a le permite să plece la mănăstirile lor.

Sărbătoarea Botezului Domnului era deci una dintre cele mai frumoase sărbători la Curtea Domnescă. Ţinea trei zile, îmbinând slujbele tradiţionale ale Bisericii Ortodoxe cu diferite obiceiuri domneşti, după moda de la Constantinopol sau Ţarigrad.

Participau şi catolicii din Iaşi

Tot în Ajunul Bobotezei, avea loc o altă ceremonie, de data aceasta, nu în biserică, ci în Spătărie (Sala tronului). Şi aceasta era condusă de logofătul al III-lea. Misionarul catolic, Marco Bandini, prezent în Moldova între 1644 şi 1650, mărturisea că reprezentanţii cinului clerical urau domnului, prin cântări, „o cârmuire fericită, ani fericiţi şi un mers norocos al lucrurilor“. În timp ce psalţii intonau troparul şi condacul zilei, preoţii Curţii domneşti aduceau crucea cu care slujiseră la Sfânta Liturghie. Domnul săruta această cruce, însă numai din mâna mitropolitului, care îl aghesmuia. În acel moment se trăgeau trei salve de tun, după care începea să cânte muzica militară. Apoi, arhiereii, marii dregători şi fiii domnului sărutau crucea şi primeau Aghiazma Mare, în ordinea rangurilor lor. După aceea, se făcea linişte, toţi se aşezau pentru a se asculta predica pe care diaconul Curţii o rostea în numele preoţilor Curţii domneşti. După acesta, predicau reprezentanţii egumenilor greci (de la mănăstirile închinate la Locurile Sfinte), apoi ai egumenilor mănăstirilor „de ţară“. Urma discursul protopopului, însoţit de preoţii de parohie din Iaşi. Domnul asista stând în picioare, în faţa tronului, cu capul descoperit, primind astfel binecuvântările, aghiazma şi sărutul crucii lor. Remarcabil, că la această mare sărbătoare participau şi preoţii catolici din Iaşi. Potrivit lui Bandini, aceştia sărbătoreau, după calendarul Bisericii lor, la 6 ianuarie Ziua Regilor. Domnul săruta şi crucea lor (oferită tot de mitropolitul ortodox), după care domnul şi întreaga boierime primeau din partea preoţilor catolici urarea - în limba latină - „un an nou cu noroc!“.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!