Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Transilvania „Sărbătoarea cântecului, jocului și portului popular românesc - Jocu’ la șură”, la Gherla

„Sărbătoarea cântecului, jocului și portului popular românesc - Jocu’ la șură”, la Gherla

Un articol de: Oana Rusu - 10 Septembrie 2016

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, Primăria Municipiului Gherla, Casa Municipală de Cultură din Gherla, Ansamblul folcloric „Zestrea” și Grupul folcloric „Tradiții” organizează duminică, 11 septembrie, începând cu ora 15.00, la Grădina de vară - Restaurant Parc Gherla, „Sărbătoarea cântecului, jocului și portului popular românesc - Jocu’ la șură”, ediția a II-a.

Manifestarea propune publicului, în sens educativ, în special copiilor, tinerilor, dar și adulților, cunoașterea, promovarea și perpetuarea jocului popular autentic de șură și al horitului tradițional, introducerea acestora în circuitul valorilor spirituale românești, evidențierea și prezentarea nealterată a costumelor populare din lada de zestre a părinților și bunicilor, create și purtate în vatra satului românesc.

Sunt invitate grupuri tradi­ționale de dansatori și horitori, precum şi ceterași acompaniați de grupuri instrumentale tra­diționale („Trio Transilvan” - ceteră, contră și gordună) din zona etnofolclorică a Văii Someșului, al ținutului Gherlei și din alte zone ale județului, reprezentative din punct de vedere folcloric. Va fi organizată şi o expoziție etnografică cu obiecte casnice și gospodărești, costume populare tradiționale de colecție care aparțin Muzeului „Poarta de su’ Feleac”.

Programul muzical va fi susținut de grupurile Trio Transilvan: „Tradiții”, primaș Mihai Zegrean, „Ardealul” , primaș Emil Mihaiu, iar invitatul special este ceterașul Bob Siminic. Vor hori Vasile Soporan (Frata) - Tezaur Uman Viu, Traian Balcău, Cesărean Gheorghe, Iacob Morar (Ceanu Mare), Emil Moldovan (Poiana Frății), Victoria Roman (Orman), Teodorica Leaș (Bol­duț), Grigore Sâmboan (Agrieș - Bistriţa Năsăud), Irimie Perșa (rapsod-fluier). Vor evolua și grupurile folclorice de horitori și dansatori: „Tradiții” al familiei Zegrean-Istici și „Jucăușii de la Orman”. Chi­zeșul sărbătorii va fi Gligor Bercea. Se vor acorda premii în produse tra­diționale și diplome pentru: „Cel mai bun jucăuș”, „Cea mai bună pereche de jucăuși”, „Cele mai frumoase costume populare” (bărbătesc și femeiesc), „Cea mai frumoasă pereche sau familie în costum popular”, „Cel mai bun horitor/ horitoare”, „Cel mai bun povestitor umorist” etc. Coordonatorul proiectului este Constantin Istici, referent cultural la Casa Municipală de Cultură din Gherla. Pentru publicul participant, intrarea este liberă, conform unui comunicat al CJ Cluj.