Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Moldova „Sărbătoarea Crăciunului şi a Anului Nou la casa românului“, în Parohia „Sfântul Nicolae“ din Piatra Neamţ

„Sărbătoarea Crăciunului şi a Anului Nou la casa românului“, în Parohia „Sfântul Nicolae“ din Piatra Neamţ

Un articol de: Ziarul Lumina - 23 Decembrie 2015

Joi, 17 decembrie 2015, de la ora 18:00, la Parohia „Sfântul Nicolae“ din Piatra Neamţ a avut loc evenimentul „Sărbătoarea Crăciunului şi a Anului Nou la casa românului“, susţinut de elevii clasei a XI-a de la Seminarul Teologic din Piatra Neamţ, sub îndrumarea părintelui diriginte prof. dr. Ştefan Oprea, paroh al Bisericii „Sfântul Nicolae“.

Programul artistic a început cu un cuvânt de bun venit din partea părintelui profesor Ştefan Oprea, adresat oaspeţilor, dar şi cu o scurtă incursiune în istoria tradiţiilor de Crăciun din spaţiul carpato-danubiano-pontic. Elevii şi-au început programul cu o mini-scenetă, care a evidenţiat pregătirea familiei creştine pentru aşteptarea marii sărbători a Naşterii Domnului, precum şi activităţile de odinioară a familiei tradiţionale româneşti dinaintea Crăciunului.

După miniscenetă, elevii seminarişti au susţinut un concert de colinde, prin care s-a vestit venirea lui Mesia pe pământ. Colindele, aşa cum părintele profesor a amintit, „exprimă florile alese ale simţământului religios, ele sunt peste veacuri ca o oglindă în care se reflectă componenţa religioasă a sufletului bunului român creştin (…); acestea nefiind altceva decât coardele măiestre prin care s-a cântat de-a lungul veacurilor credinţa în Dumnezeu, optimismul robust, dragostea de om şi de viaţă şi dorul inimii după vremuri mai bune şi luminoase“.

După ce colindele intonate au răsunat în „bisericuţa de pe deal“, aşa cum îi place părintelui profesor să o numească, elevii seminarişti au recitat urături tradiţionale româneşti specifice începutului de An Nou. Prin acest eveniment s-a dorit „aducerea în sufletul tuturor a nostalgiei Crăciunului, a prispei ţărăneşti cu stâlpi şi viţe la streaşină, unde răsună cristalin glasul de colinde şi apoi pluguşorul, prin aceasta observându-se că neamul nostru şi-a înnobilat sentimentul duratei prin credinţa în perpetuitatea Întrupării“, a precizat pr. prof. dr. Ştefan Oprea.