Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Sărbătoarea Sfinţilor Cuvioşi Ioan Casian şi Gherman

Sărbătoarea Sfinţilor Cuvioşi Ioan Casian şi Gherman

Galerie foto (4) Galerie foto (4) Știri
Un articol de: Gabriel Molocea - 28 Feb 2017

Sfinţii Cuvioşi Părinți stră­români Ioan Casian şi Gherman, care au vieţuit pe meleagurile Scythiei Minor în secolul al IV-lea, au fost prăznuiţi sâmbătă și duminică în chip deosebit în Arhiepiscopia Dunării de Jos. Anul acesta, conform îndru­mărilor tipiconale, în bisericile ocrotite de Sfinții Ioan Casian și Gherman, slujba a fost oficiată în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai.

Manifestările pastoral-misionare organizate cu oca­zia acestui eve­ni­ment se doresc a fi, an de an, o reme­morare şi o actualizare a binecuvântatului moment din zilele de 12-18 octombrie 2002, când moaş­tele Sfântului Ioan Casian au fost aduse, din Franţa, la Iaşi, Galaţi şi Bucureşti, de către o delegaţie a Arhiepiscopiei de Marsilia, condusă de Eminenţa Sa Bernard Panafieu, la invitaţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, şi a ierarhului Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian.

Sâmbătă, 25 februarie 2017, în ajunul sărbătorii, la ceas de „Lumină lină”, o parte din preo­ţimea municipiului Galaţi a pornit în tradiţionala procesiune cu moaştele Sfântului Cuvios Ioan Casian de la Catedrala Arhiepis­copală din Galaţi până la biserica închinată celor doi sfinţi cuvioși străromâni, situată pe faleza superioară a Dunării.

Aici, sfintele moaște au fost întâmpinate de chiriarhul Du­nării de Jos, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian, care, înconjurat de un sobor de preoţi din Administraţia epar­hială şi din municipiul Galaţi, a săvârșit sluj­ba Vecerniei Mari unită cu Litia.

Pe parcursul întregii slujbe, credincioşii, într-o deosebită at­mos­feră de evlavie, s-au închinat şi au sărutat sfintele moaște care, prin prezenţa lor în urbea gălă­ţeană, se constituie într-o mărtu­rie concretă a duhului şi spiritua­lităţii din primele veacuri creş­tine, la gurile Dunării.

În cadrul programului ocazio­nat de hramul acestei biserici, membrii Comitetului parohial au desfăşurat, în cooperare cu filiala gălăţeană a Societății Naționale a Femeilor Ortodoxe Române, o acţiune caritabilă îndreptată către 15 familii defavorizate din parohie, oferind acestora pachete cu alimente.

Totodată, Parohia „Sfinţii Cu­vioşi Ioan Casian şi Gherman” a oferit peste 250 de pachete cu ali­mente credincioșilor prezenți la sfintele slujbe. A doua zi a fost oficiată Sfânta Li­turghie.

În cel de-al doilea mare municipiu al eparhiei, Brăila, la cantina socială ce este aşezată sub ocrotirea Sfântului Ioan Casian a fost săvârşită o slujbă de mul­ţumire şi s-a organizat o agapă pentru cele 85 de persoane asistate, provenite din familii numeroase sau cu venituri reduse.

Liturghie arhierească în Catedrala din Galați

În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian a slu­jit Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din Galați, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Pentru a spori evlavia credin­cioșilor, au fost aduse spre în­chi­nare moaștele Sfântului Cuvios Ioan Casian, care se află în pa­trimoniul sacru al eparhiei, cei prezenți având posibilitatea de a cinsti după cuviință pe cel care este „teolog al virtuților creștine, fiu al pământului ro­mânesc și mare dascăl al mo­nahilor latini”.

La momentul liturgic cuvenit, copiii și cei pregătiți duhovni­cește s-au împărtășit cu Sfintele Taine, după care cei mici au fost invitați la tradiționala agapă creștină la Reședința arhiepisco­pală.

La finalul slujbei, Înaltprea­sfin­țitul Părinte Casian a fost felicitat de cei prezenți cu ocazia sărbătoririi sfântului ocrotitor. În toate bisericile epar­hiei au fost înălțate rugăciuni de mul­ţumire pentru binefacerile revăr­sate asupra ierarhului Du­nării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian.