În Arhiepiscopia Alba Iuliei au fost zidite relativ recent două case unde sunt găzduiţi şi mângâiaţi mai mulţi copii cu dizabilităţi, dintre care unii care nu se pot deplasa şi nu comunică. Părintele
28 Apr, 2024
Sărbătorirea după reţetă obligatorie poartă nefericirea la sânul ei
În zilele premergătoare unei mari sărbători, eşti bombardat de modele în care (crezi că) trebuie să intri. Cumperi cutare şi cutare, faci anumite lucruri, petreci într-un anumit fel. „Altfel... nu e bine!” Aşa pare a-ţi spune totul din jur.
La televizor reclamele abundă de oameni fericiţi, care se distrează în grup. Orice altă variantă este exclusă. Şi dacă iei de bun modelul, atunci ţi-ai ridicat singur închisoarea, făcută după planurile altora. Iată câteva idei care se desprind din sfaturile pe care psihologii ni le dau în legătură cu perioada sărbătorilor.
Singurătatea - inamicul public numărul unu
Singurătatea, cu toate nuanţele şi situaţiile ei, poate fi un subiect bun de sărbători, când... „magia” Crăciunului pare a fi peste tot. Singurătate psihologică, când eşti în cuplu, dar te simţi singur, ba chiar parcă mai singur ca oricând, singurătatea dobândită în urma decesului partenerului, singurătate din pricina distanţei faţă de ţara, prietenii şi rudele tale.
În zilele noastre, când informaţia circulă extrem de uşor şi Crăciunul a devenit şi el parte din industria mondială de vânzări de produse, presiunea pusă asupra ta poate fi mai mare decât odinioară, când oamenii trăiau în comunităţi mici. De peste tot se aruncă cu poleială peste aceste zile de sfârşit de an, creându-se modele de sărbătorire, aşteptări, obligaţii, tipare de gândire şi implicit deziluzii, căderi, inerente stării de comparaţie cu ceilalţi, de fapt cu o imagine a celorlalţi. Chiar poţi crede că pretutindeni oamenii petrec înconjuraţi de rude iubitoare şi prieteni adevăraţi şi numai tu eşti singur.
Poţi cădea în plasa de a crede că sărbătoarea Crăciunului sau orice altă sărbătoare naţională sau planetară se petrece numai într-un singur fel „corect”, cu reţetă clară, cu anumite ingrediente. Crăciunul, spre exemplu, se face cu sarmale, cozonac, porc, brad, în familie, iar dacă eşti singur... nu e bine.
Odată asimiliate aceste reţete, luate de bune, calea spre nefericire este deschisă. Îţi restrângi singur opţiunile de viaţă, te bagi într-un colţ de cameră, cu genunchii la gură şi apoi spui că nu-ţi place ceea ce vezi de acolo.
După ce ai asumat reţeta, urmează cumpărarea ingredientelor care, desigur, pot fi cumpărate - şi aşa intri în avalanşa cheltuielilor de sărbători. Shoppingul, cumpărăturile făcute automat, fără o deplină conştientizare, poate juca şi rolul de mascare a unei nefericiri care există oricum, ceva mai adânc şi abia aşteaptă să scoată capul.
Dar cumperi, cumperi, cumperi de toate, stai la cozi, faci calcule, te enervezi şi nu mai ştii cu adevărat ce se întâmplă cu tine, în tine.
Nu trebuie să petreci neapărat ca odinioară ca să fie bine
Urmează, în mod obişnuit, etapa replicării Crăciunurilor copilăriei. Desigur, este firesc ca omul să încerce, inconştient, să-şi refacă la maturitate starea din copilărie, prin revenirea la modelul de sărbătorire din copilărie, dar desprinderea conştientă de model - dacă este cazul - poate fi şi mai benefică.
Dacă părinţii tăi au trăit în cu totul alt cadru decât tine, aveau altă situaţie economică, alt context social, poate fi neproductivă încercarea de a te plia pe modelul lor de sărbătorire. Poate mama ta era casnică, iar tu lucrezi 10 ore pe zi şi pur şi simplu cazi lată, dacă faci de sărbători tot ce făcea ea. Şi atunci, iată că eşti faţă în faţă cu una din provocările maturizării afective - desprinderea de modelul parental.
Nu poţi frământa cozonaci ca ea, poţi alege să nu faci. Cumperi un cozonac şi te bucuri de el. Dacă n-ai putut să frămânţi şi să coci ca mama ta, asta nu înseamnă că eşti rea sau incapabilă. Nici ea nu ar fi putut în condiţiile tale. Şi nici tu nu eşti condamnată să poţi face tot ce făcea ea, dacă nu alegi singură asta.
Maşinăria de marketing pe care o vedem desfăşurată de jur împrejur, care ne urlă agresiv sau ne şopteşte seductiv tot felul de chestii, nu vrea cu nici un chip să fii singur. Nu vrea să te mulţumeşti cu puţin, să fii fericit privind artificiile cumpărate şi aruncate în aer de alţii. Nu vrea să te mulţumeşti cu ce poţi deocamdată avea şi fi, ci vrea să intri în reţetă, să cumperi cât mai mult, să faci cât mai multe.
De aceea veselia devine în reclame normă, obligaţie, iar singurătatea, boală, stigmat, bau-bau. Poţi ajunge să crezi că aşa este şi atunci tragi consecinţele. Tristeţea (care nu este totuna cu depresia) este considerată sperietoare, iar râsul obligatoriu. Fericirea este băgată pe gât în formă standardizată, şi orice tristeţe introspectivă, orice lacrimă eliberatoare sunt arătate cu degetul, căci nu aduc mulţi bani în casa de marcat.
Dacă tristeţea este parte firească a oricărui drum spiritual, al travaliului dezvoltării personale, vindecării emoţionale şi purificării, deschizând o uşă prin care poţi vedea diverse lucruri importante pentru tine, atunci depresia lasă totul vraişte. Depresia cronică se tratează, tristeţea se foloseşte pentru vindecare. Tristeţea este şi ea valoroasă.
Poţi fi şi trist de Crăciun, nu e interzis. Aşa cum poţi face cozonac şi salată de boeuf şi în miezul verii, dacă ai chef şi te face să te simţi bine.
Nu există reţete obligatorii ale fericirii
Din toate acestea vedem că nu există reţete universal valabile. Iar fericirea ca normă, ca model cu standarde clare, nu e decât poarta către nefericire. Spaţiul singurătăţii, fie că este singurătate... de unul singur, în urma divorţului sau decesului partenerului, fie că este singurătate în cuplu, poate căpăta şi valenţe vindecătoare. Singurătatea nu este decât un spaţiu în care te dilaţi şi vezi mai bine ce nevoi ai, de ce îţi este frică, ce îţi doreşti, de ce îţi doreşti ce-ţi doreşti, de ce fugi. Dacă nu poţi singur, această vedere se reuşeşte în cadrul psihoterapiei sau relaţiei cu duhovnicul - fiecare relaţie are specificul ei şi nu oferă în mod obligatoriu tot, în orice situaţie.
Însă mesajul general este: asumă, nu fugi, cunoaşte, recunoaşte, lasă şi tristeţea să vorbească pe limba ei, vezi în ce tipare permiţi să fii băgat şi cu ce costuri interioare şi nu numai. Poate darul de Crăciun pentru tine este chiar singurătatea.
La mulţi ani!
