Documentar
Sărutul lui Iuda în relatările evangheliştilor

Sărutul lui Iuda în relatările evangheliştilor

Cameliaemilia Vasileniuc, 31 Martie 2010

Evangheliştii sinoptici prezintă prinderea Mântuitorului ca depinzând de identificarea Acestuia făcută de către Iuda printr-un sărut, pentru că gărzile trimise de arhierei şi bătrâni nu L-ar fi putut recunoaşte altfel.

Semnul de identificare era necesar, pentru că era noapte, apoi pentru că mulţi din garda preoţească probabil nu îl cunoşteau pe Iisus. Se consideră că era nepoliticos ca un discipol să-şi sărute învăţătorul, gestul fiind obişnuit mai degrabă invers. Sf. Ioan Gură de Aur întrebându-se retoric: "Pentru ce Iuda a spus că le va da semn?", dă un răspuns precizând că "de multe ori Domnul, fiind înconjurat de iudei, a trecut printre ei fără să-L vadă. Şi s-ar fi putut întâmpla şi atunci aceasta dacă Hristos ar fi voit".

Nici în Evanghelia lui Ioan gărzile nu-L cunosc, dar nu este nevoie nici de Iuda să-L identifice, ideea sărutului lipsind. Hristos Se prezintă singur, întrebându-i pe cine caută, iar la răspunsul lor că îl caută pe Iisus Nazarineanul, Mântuitorul le răspunde prin cuvintele: "Eu sunt". Cu alte cuvinte, Ioan insistă pe faptul că Hristos Însuşi păşeşte spre patimi, asumându-le total. Acest gest îi descurajează pe slujitorii arhiereilor, care "s-au dat înapoi şi au căzut la pământ". Este nevoie ca Hristos să repete întrebarea şi să Se prezinte încă o dată ca respectivii să-şi vină în fire. Episodul apare chiar ironic: înşişi prinzătorii sunt bulversaţi, în vreme ce Hristos rămâne stăpân pe situaţie.

Părintele André Scrima comentează că acest "Eu sunt" este aceeaşi "mare şi de necuprins dezvăluire de sine ca în 8, 58 când declară: "Adevărat, adevărat zic vouă: Eu sunt (egô eimi) mai înainte de a se fi născut Avraam". Nu spune "Eu am fost", ci "Eu sunt". De aceea, relatarea imediat următoare are calitatea unui semn: ostaşii "s-au dat înapoi şi au căzut la pământ". A încerca să ne reprezentăm felul în care gărzile cad, fizic, la pământ ar însemna să trecem pe lângă acest semn. Fiindcă, prin el, Sfântul Ioan îi cheamă pe "cei ce ştiu" să înţeleagă, împreună cu evanghelistul, "şocul" produs de confruntarea cu identitatea lui Iisus, cunoscut în mod curent drept nazarinean, şocul confruntării cu identitatea lui reală. E un şoc ce dăinuie până în zilele noastre: ne răstoarnă adeseori, aşa cum i-a răsturnat pe ostaşi". Sf. Ioan Gură de Aur spune chiar că atunci se produsese o minune. Domnul orbind vederile celor ce veniseră, i-a întrebat: "Pe cine căutaţi?". Ei nu L-au recunoscut, deşi erau cu făclii şi cu lumini şi aveau şi pe Iuda cu ei. Apoi îl întreabă iarăşi pe Iuda. Atunci a îngăduit Hristos să fie prins, după ce Şi-a arătat puterea Sa.

"Prietene, pentru ce ai venit?"

Pe de altă parte, şi între sinoptici există mici diferenţe referitoare la sărutul lui Iuda. Marcu prezintă cel mai simplu: "şIudaţ a zis Lui: Învăţătorule! Şi l-a sărutat"; la Matei Iuda salută după moda grecească: "Bucură-Te, Învăţătorule!". Luca evită prezentarea directă a sărutului: "s-a apropiat de Iisus, ca să-L sărute", dar nu se spune că o şi face, ca şi cum Iuda nu ar fi demn să-L sărute pe Hristos. Mai mult, Hristos anticipează semnificaţia sărutului: "Iuda, cu sărutare vinzi pe Fiul Omului?" , fraza care ar opri gestul lui Iuda de sărutare. Interesant că, la Matei, Mântuitorul îi spune după sărut: "Prietene, pentru ce ai venit?". Denumirea de "prieten" presupune că Hristos îi poate ierta trădarea, lăsându-i posibilitatea de pocăinţă. Pe de altă parte, se foloseşte termenul hetairos, care "reprezintă modul în care era interpelat un necunoscut"; pe ucenici Iisus i-a numit folosind termenul "mult mai cald", philos. Sf. Ioan Gură de Aur comentează: "Evanghelistul Luca spune că, chiar în ceasul acesta al vânzării, Hristos a căutat să-l îndrepte pe Iuda, spunându-i: "Iuda, cu o sărutare vinzi pe Fiul Omului?" "Nici în chipul vânzării nu te ruşinezi, Iudo?", îi spune Domnul. ş…ţ Aceasta însă nu-l scapă pe Iuda de osânda aceea de nesuferit, ci îl osândeşte şi mai mult, pentru că a ajuns mai sălbatic decât o fiară, deşi avusese atâtea dovezi de puterea Lui, de blândeţea şi de bunătatea Lui".

Natalia Manoilescu spune: "Ideea de a face dintr-un sărut ş…ţ un mijloc de identificare a celui vândut a fost fără îndoială zămislită sub influenţa demonică ş…ţ căci singur şIudaţ cu greu ar fi născocit un gest atât de perfid".

"N-am pierdut pe nici unul"

Un fapt specific lui Ioan, Hristos îi roagă pe slujitorii arhiereşti să îi lase pe ucenici să plece, pentru că doar pe El îl caută. Prin aceasta Hristos împlineşte ceea ce a spus El însuşi la Cină: "Dintre cei pe care Mi i-ai dat, n-am pierdut pe nici unul". După observaţia lui J. Schlosser, "notaţia referitoare la fuga însoţitorilor lui Iisus apare ca demnă de încredere în ochii istoricului, tocmai pentru că este stânjenitoare pentru purtătorii tradiţiei, după cum indică scuza teologică avansată de Ioan (chipurile, discipolii pleacă fiindcă Iisus vrea să-i protejeze) şi totala tăcere a lui Luca în legătură cu acest incident. La fel ca şi renegarea lui Petru, fuga discipolilor face parte dintre acele lucruri care nu se inventează".


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!