Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Moldova Satul românesc omagiat în conferinţa de primăvară din Protopopiatul Piatra Neamţ

Satul românesc omagiat în conferinţa de primăvară din Protopopiatul Piatra Neamţ

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Moldova
Un articol de: Ziarul Lumina - 20 Martie 2019

Conferinţa de primăvară a preoţilor din Protopopiatul Piatra Neamţ, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, a fost organizată ieri în Parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” - Viişoara.

După slujirea în sobor a Liturghiei Darurilor înainte sfinţite, în biserica parohială s-au derulat lucrările conferinţei. Părintele dr. Cătălin Mihai Bucur de la Parohia „Ştefan cel Mare” II a susţinut referatul cu tema „Biserica - centrul vieţii spirituale a satului românesc”, în care a relevat imaginea ţăranului român din timpurile trecute, cu credinţele şi tradiţiile lui, şi a schiţat în cuvinte, însoţite de proiecţii, specificitatea satului românesc şi viaţa puternic ancorată în Dumnezeu.

Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan a adus în discuţie ideea de unitate. Unirea din familie şi unirea din obştea parohială, prelungite la obştea din protopopiat sau obştea monahală, întreţin şi adapă unirea cea mare. Astfel, un eveniment istoric este întreţinut, şi atenţia noastră asupra lui ne aminteşte că nu este un dat veşnic. Ne este clar că prezenţa Mântuitorului dă conţinut şi coeziune adunării, obştii, iar viaţa liturgică este cea care dezvoltă şi întreţine unitatea.

Au urmat propuneri de revigorare a vieţii şi credinţei în satul românesc, pornind de la realitatea actuală şi de la cea de odinioară. Dintre idei s-au evidenţiat importanţa muzeului parohial, a înfrumuseţării troiţelor conform canoanelor Bisericii, implicarea preotului în evenimentele comunităţii şi descoperirea tezaurului ascuns în inimile bătrânilor satului. Un alt punct pe ordinea zilei a fost iniţiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan de a oferi familiilor din parohii, prin preoţi, cartea de căpătâi - „Învăţătura de credinţă ortodoxă”. Au existat apoi luări de cuvânt ale participanţilor cu referire atât la tema zilei, cât şi la unele subiecte de interes pastoral şi duhovnicesc.

(Pr. Ştefan Zaharia, pr. Bogdan Constantin Stan)