Satul şi mănăstirea dintre ape

Narcisa Elena Balaban, 15 Iulie 2007

Mont Saint Michel este astăzi loc de pelerinaj la fel ca Ierusalimul, Roma sau Santiago de Compostella. Este o stâncă granitică în Golful Saint Malo, în nord-vestul Franţei, din Marea Mânecii. Aici are loc, la ore deja ştiute, cel mai reprezentativ fenomen de flux şi reflux. În timpul fluxului, Mont Saint Michel este insulă, iar în timpul refluxului, devine peninsulă. Stânca este ocupată de un sat de 130 de locuitori şi de o mănăstire fortificată. Muntele „Sfântul Mihail“ a jucat un rol important în istoria Franţei, fiind singurul loc care nu a putut fi cucerit de armatele engleze în timpul „Războiului de 100 de ani“(1337-1453). Din anul 1979, se află pe lista patrimoniului mondial UNESCO. „Minune a Occidentului“, aşezată la limita dintre Bretania şi Normandia, această mică insulă de granit are perimetrul de 900 de metri.

Legenda Muntelui Saint Michel spune că într-o noapte de octombrie a anului 708, episcopul Aubert de la Avranches dormea un somn frământat de vise. Ca şi în nopţile trecute, Sfântul Arhanghel Mihail îi apărea, poruncindu-i să-i construiască un sanctuar, pe vechiul munte Tombe, în mijlocul golfului. La începutul secolului al VIII-lea, muntele Tombe era o ridicătură rotunjită de granit, înaltă de 78 de metri, în mijlocul unui golf adânc, al cărui profil nu are nimic în comun cu ceea ce vedem azi, întrucât aici pământul a câştigat peste tot în lupta cu marea. În vârful ridicăturii de granit era o piatră mare, despre care se spune că a înfipt-o chiar Satan. Şi nimeni nu putea să scoată această piatră pentru începerea construcţiei sanctuarului. A reuşit până la urmă copilaşul Bain, cel de-al doisprezecelea fiu al unuia din lucrători, tot aşa cum tânărul Arthur, viitor rege legendar al Bretaniei, încă adolescent, reuşise să smulgă spada Excalibur din stânca în care fusese înfiptă.

„Ce frumos este să vezi!“

Tradiţia fixează ziua de 16 octombrie 708, ca fiind ziua în care s-a sfinţit noul sanctuar în vârful muntelui Tombe. Apoi episcopul Aubert a organizat viaţa religioasă în munte, instalând aici doisprezece călugări „care trebuie să persevereze, cu reguli precise, în serviciul preafericitului arhanghel“. Aceştia au format prima comunitate instalată şi organizată vreodată în munte. Tot Sfântul Mihail l-a înştiinţat în chip minunat pe episcopul Aubert de existenţa unei surse de apă potabilă în zonă. Datorită rugăciunilor de aici, pelerinii care au venit să viziteze mănăstirea din mijlocul apei, au simţit adevărate minuni. Un pelerin orb sosit acolo a exclamat: „Ce frumos este să vezi!“. Pe la sfârşitul veacului al X-lea, muntele a luat definitiv numele actual, „Sfântul Mihail“. Rând pe rând, în jurul mănăstirii au apărut noi construcţii, muntele căpătând o înfăţişare din ce în ce mai apropiată de cea actuală. Construcţiile s-au realizat cu mare dificultate. Blocurile de granit au fost aduse pe corăbii din Insulele Chausey, în ritmul mareelor. O dată aduse, tăietorii de piatră le fasonau în blocuri definitive, apoi aceste blocuri grele de piatră erau urcate în vârf şi aşezate la locul potrivit.

3.200.000 de vizitatori annual

În 1066, Wiliam, ducele Normandiei, pornea expediţia de cucerire a Angliei, pe care vărul său Eduard i-o lăsase moştenire. Soţia sa, Mathilde de Flandra, a reprezentat pe o tapiserie Muntele Saint Michel, loc în care trupele normande ale lui William Cuceritorul, înainte de a trece Marea Mânecii, au mers spre a cere ajutorul lui Dumnezeu. Mănăstirea l-a ajutat pe William cu şase corăbii.

Foarte curând, frumuseţea construcţiilor din Mont Saint Michel, ridicate spre slava lui Dumnezeu, a început să atragă din ce în ce mai mulţi pelerini, ale căror daruri au facilitat ridicarea de noi şi noi construcţii, unele mai măreţe decât celelalte. Mont Saint Michel a devenit astăzi un loc la fel de vizitat ca Ierusalim, Roma sau Santiago de Compostela din Spania.

Cronicile muntelui semnalează pelerinaje ale „ciobănaşilor“, bande de copii care îşi părăseau familiile pentru a merge la Arhanghel. Primul dintre aceste pelerinaje este consemnat în anul 1333. Însă aceste pelerinaje erau foarte rare şi nu se ştie precis ce îi motiva pe copii să le facă.

După căderea Bastiliei (14 iulie 1879), în 1790, revoluţionarii au ocupat şi Bastilia mărilor, transferând la Avranches, unde se află şi în prezent, preţioasele manuscrise cu miniaturi, create de călugării de altădată în mănăstire. Mont Saint Michel a devenit închisoare pentru preoţii refractari la noul regim ateu. A urmat Imperiul, care începând cu 1811 a transformat muntele într-o închisoare permanentă, apoi Restauraţia, care a continuat ceea ce a început Imperiul, dând muntelui numele de „Casă de Forţă şi de Corecţie“.

Astfel, timp de 47 de ani, 14.000 de deţinuţi au vieţuit şi au murit în vechea mănăstire. Abia în luna octombrie a anului 1863, Napoleon al III-lea a desfiinţat această închisoare centrală. În 1965, benedictinii s-au reinstalat în Munte, însă fără ca abaţia să fie reorganizată autonom.

În prezent, pe munte se află Fraternitatea Monastică de la Ierusalim (Abaţia Mont Saint Michel). Dacă în 1368, Confreria „Sfântul Iacob“ declara că la Mont Saint Michel vin 15.570 de pelerini, astăzi, aici sosesc 3.200.000 de vizitatori anual.

„Ceea ce Marea Piramidă este pentru Egipt“

În 1874, statul francez a lansat realizarea unui dig neinundabil, destinat uşurării accesului la munte. Aceste lucrări au dăunat sitului, din cauza acumulării nisipului, pericolul ca muntele să piară era din ce în ce mai mare. Acest gest l-a determinat pe Victor Hugo, să scrie înainte cu puţin înainte de moarte: „Muntele Saint Michel este pentru Franţa ceea ce Marea Piramidă este pentru Egipt. Trebuie să-l protejăm de orice mutilare. Trebuie ca Muntele Saint Michel să rămână o insulă. Trebuie protejată cu orice preţ această dublă operă a naturii şi a artei“. Pentru protejarea insularităţii muntelui, în anii 1983-1984, digul Roche-Torin a fost distrus.

Cele mai puternice maree din lume

Mont Saint Michel se înfăţişează vizitatorului ca o mică piramidă stâncoasă, înconjurată de o întindere netedă nesfârşită de ape. O şosea pietruită asigură, în ultima vreme, legătura permanentă cu ţărmul Bretaniei. Indicatoarele din parcare sau de pe şosea anunţă orele la care începe fluxul. Maşinile parcate corespunzător nu sunt în pericol de-a fi inundate. Mareele în zona Muntelui Saint Michel sunt considerate printre cele mai puternice din Europa. La echinocţii, în timpul refluxului, marea se retrage până la 15-18 km, iar fluxul este printre cele mai înalte din lume. La ora anunţată, uriaşe mase de apă se revarsă dinspre larg, cu o viteză nemaiîntâlnită peste marile întinderi de nisip încă umed, rămase în urma refluxului. Începe fluxul şi totodată spectacolul.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!