Reportaj
„Satul zânei“ din Munţii Cindrelului

„Satul zânei“ din Munţii Cindrelului

ştefan Mărculeţ, 22 Februarie 2013

Între vechile sate româneşti din partea de Ardeal unică prin istorie şi tradiţii, cunoscută sub numele de Mărginimea Sibiului, localitatea Jina impresionează vizitatorii prin peisajele de munte, oamenii primitori şi un trecut de care sătenii sunt mândri. Au locuit aici de-a lungul secolelor români vrednici, care au înfruntat cu multă credinţă toate încercările istoriei şi nu şi-au părăsit nici un moment credinţa străbună.

Urcuşul spre localitatea Jina din judeţul Sibiu ne deschide o altă lume, în care munţii încep să ne înconjoare, iar aerul curat şi liniştea ne determină să uităm repede de viaţa citadină. Din loc în loc se zăresc pe munţi turme de oi, păzite de vreun cioban îmbrăcat în suman şi sprijinit într-un ciomag, iar fâneţele dese ne arată că aici îşi duc traiul şi trudesc din greu oameni vrednici, despre care legendara „Mioriţa“ ne vorbeşte atât de plăcut. Poposim în satul Jina, unde casele mari şi frumoase ne spun povestea unor oameni gospodari, curajoşi, mândri că s-au născut aici şi că au avut înaintaşi despre care istoria vorbeşte asemenea legendarelor figure din antichitate.
 
Frumuseţea acestor meleaguri binecuvântate de Dumnezeu a atras aici oameni încă din vechime. „Se povesteşte că a venit aici în timpuri străvechi o femeie căpitan, despre care se spune că era frumoasă ca o zână. De aici vine şi denumirea localităţii noastre, ca «satul zânei», sau «satul jinei», cum spuneau strămoşii noştri. În 1396, a venit o delegaţie din Ţara Românească şi a cerut azil politic. Aceştia s-au adresat scaunului săsesc de Sebeş, cerând loc de posesie pentru turmele lor, pentru că nu mai puteau sta în ţara lor. Au cerut aceste locuri pentru a le fi oază de linişte şi de bucurie“, ne-a povestit părintele Pavel Oltean de la vechea biserică din Jina, un lăcaş de cult închinat Bunei Vestiri pe care trebuie să-l vizitezi odată ce ai ajuns în aceste locuri.

„Oamenii munţilor“

De la părintele Pavel Oltean aflăm multe lucruri despre sat, despre oamenii de aici şi mai ales despre istorica lor biserică. Cu mult respect pentru credincioşii săi, părintele paroh ne povesteşte cum încercările istoriei din Ardeal nu au ocolit Jina. Această linişte a locurilor şi bucuria pe care o aduce în suflete au fost adesea ameninţate de prigoana habsburgică şi de prozelitismul uniaţilor, aprige în acţiunea lor de a-i îndepărta pe români şi de a-i forţa să-şi părăsească credinţa ortodoxă. „Jinarii nu s-au lăsat ademeniţi şi când a fost nevoie au trecut munţii în Ţara Românească şi au format comunităţi precum Vaideeni, Băbeni, Corbii de Piatră, Novaci. Şi-au păstrat acolo credinţa şi au spus tuturor că nu îi poate îndepărta nimeni de Dumnezeu. Aceşti oameni au fost oameni ai munţilor şi au învăţat duritatea vieţii. Au întâmpinat adesea intemperii, îşi păzeau turmele lor în condiţii grele şi aveau conştiinţa că sunt în mâinile lui Dumnezeu, Care le trimite pedeapsa, sau belşugul şi binecuvântarea. Credinţa lor a fost atât de puternică încât declarau adesea că nu se pot lăsa de credinţa ortodoxă. S-au călit în aceste vremuri grele şi să ştiţi că mulţi se luptau cu ursul ca să scoată vitele din gura lor. Am întâlnit femei care mi-au spus că taţii lor le-au pedepsit că au lăsat mielul să fie luat de lup şi nu s-au dus după el cu bâta. Aceste lucruri m-au determinat să-i caracterizez ca nişte oameni hotărâţi, puternici, cu multă credinţă în Dumnezeu“, ne-a mai spus părintele Pavel Oltean.

Legaţi de trecut

În acest sat de români simpli, de oieri, s-au născut şi personalităţi mari, care au rămas în istoria ţării noastre. Sunt amintiţi cu mândrie oameni ca Naum Râmniceanu, un strălucit istoric şi poet, care povesteşte în lucrările sale că a trecut munţii într-o dăsagă aşezată pe un cal, pus acolo de părinţii lui, refugiaţi în Ţara Românească pentru a scăpa de prigoana catolică. Un alt nume de care jinarii sunt mândri este căpitanul Vlad Stejar, despre care se spune că a studiat la Viena şi că a fost un apropiat al primului mitropolit din Ardeal, Sfântul Ierarh Andrei Şaguna. În zilele noastre, ne spune părintele Oltean, jinarii au rămas cu o puternică amprentă a trecutului, chiar dacă cei de azi şi-au schimbat modul viaţa şi nu mai stau atât de mult în munţi cu oile, iar mulţi au mers şi au întemeiat localităţi şi prin Banat sau Maramureş. „Sămânţa creştină a trămas în sufletele lor“, rosteşte cu tărie părintele paroh.
 
Munţii care înconjoară localitatea au intrat în posesia oamenilor prin daniile primite după efectuarea stagiului militar. Personalul grăniceresc era recrutat din rândul sătenilor, existând şi o şcoală specială, în limba germană. La eliberarea din stagiul militar, soldaţii primeau posesii în munţi, pentru a-şi duce traiul zilnic prin păstorirea turmelor.

Biserica istorică din sat

Cea mai puternică legătură cu trecutul lor, cu strămoşii lor ce nu şi-au lepădat pentru nimic în lume credinţa ortodoxă este vechea biserică din sat, amintită mai sus. A fost zidită în 1795, după ce generalul Bucow, în 1760, a început campania de dărâmare a bisericilor ortodoxe din Transilvania. Credincioşii au vândut pământuri de la Albele, de lângă Miercurea Sibiului şi au zidit o minunată biserică de piatră. A fost pictată la câţiva ani după zidire, în 1801, de zugravul Vasile Muntean din Laz. Pictura se păstrează în original şi a fost restaurată recent, după ce în urmă cu 20 de ani au mai fost executate lucrări de reînfrumuseţare a podoabei. „De două sute de ani, această pictură ne încântă, iar cei care vin să viziteze biserica noastră rămân impresionaţi de frumuseţea ei“, ne-a mai spus părintele paroh. În ultima perioadă, pe lângă restaurarea picturii, lucrare coordonată de pictorul Mihai Bârhală, au fost efectuate şi alte lucrări de renovare, toate fiind binecuvântate de Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, pe 20 ianuarie 2013. 

Tradiţii vechi păstrate de tineri

Ne-a impresionat la Jina ataşamentul oamenilor faţă de credinţa strămoşilor şi faţă de tot ceea ce este românesc. Biserica „Buna Vestire“ este plină duminica de oameni înveşmântaţi în costume populare moştenite de la bunici şi străbunici. Am întâlnit la poarta bisericii doi tineri îmbrăcaţi „româneşte“ ce invitau sătenii la cel mai fericit eveniment din viaţa lor: nunta, ţinută la o săptămână după duminica respectivă. Adi şi Mihaela ne-au povestit câteva lucruri despre tradiţiile de nuntă din Jina, păstrate încă de tinerii de aici. „La noi, lumea se cheamă la nuntă cu o săptămână înainte. Trebuie să ne îmbrăcăm în portul popular, ieşim în centru şi la biserică, îi chemăm pe toţi cei întâlniţi, iar domnişorilor şi domnişoarelor le spunem să vină duminica dimineaţa la noi, băieţii la mire, fetele la mireasă. În ziua nunţii, băieţii merg la mireasă acasă şi după domnişoare, mergem cu toţii la biserică, la cununie şi începe nunta şi fericirea noastră de o viaţă“, ne-au mărturisit cei doi. De la ei am aflat şi că obiceiurile vestite de la Crăciun se păstrează încă la Jina. Ceata junilor vine în centrul satului şi colindă în ziua de Crăciun, iar în fiecare duminică se îmbracă în costumele populare vechi şi unice, care cu greu se mai fac în zilele noastre, pentru a veni la biserică. „Biserica noastră veche ne face să simţim o uniune cu Dumnezeu. Lumea se simte bine la biserică, unde ne adunăm gândurile. La sate încă se merge la biserică în număr mare, mai ales când suntem acasă, pentru că noi mergem la oi, în munţi, în anumite perioade“, ne-au mai spus cei doi tineri.
 

Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!