Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Banat Schimbarea la Față a Mântuitorului în aşezămintele bănăţene

Schimbarea la Față a Mântuitorului în aşezămintele bănăţene

Galerie foto (17) Galerie foto (17) Banat
Un articol de: Protos. Iustin Popovici - 08 August 2018

De praznicul Schimbării la Față a Domnului nostru Iisus Hristos, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a slujit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, Preasfințitul Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepisco­piei Timișoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Săraca, iar Preasfințitul Emi­lian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Parohia Țela.

 Sărbătoarea Schimbării la Faţă a Mântuitorului Hristos a început la Mănăstirea Hodoș-Bodrog încă din ajun, atunci când Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a participat la slujba de Priveghere să­vârșită în biserica veche a mănăstirii.

În ziua praznicului, chiriarhul arădean a săvârşit slujba Sfintei Liturghii, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în altarul de vară al Mănăstirii Hodoş-Bodrog. Din sobor au făcut parte părintele Grigorie Timiș, starețul mănăstirii, arhim. Nestor Iovan, protos. Iustin Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului, protos. Nicolae Tang, lector universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad, arhid. Tiberiu Ardelean, inspector eparhial, și arhid. Gherasim Tompa.

În cuvântul de învăţătură chiriarhul a vorbit despre „Omul după chipul lui Dumnezeu” (conform lecturilor biblice ale praznicului: II Petru 1; Matei 17) sau strădania spre desăvârșire, aceea de a ajunge la asemănarea cu Dumnezeu, redobândind starea de început, cea adevărată. `Neputința de a vedea fața lui Dumnezeu îl face pe acesta să conștientizeze pre­zența Lui în viața de toate zilele. Mântuitorul Însuși ne încredin­țează prin minunea sărbătorită astăzi de această stare”, a subliniat Înaltpreasfinția Sa.

În cadrul Sfintei Liturghii, tânărul teolog Nicolae-Cristian Monea a fost hirotonit diacon, urmând a fi hirotonit preot pe seama Parohiei Tăgădău, Protopopiatul Ineu.

La finalul slujbei, preacuviosul părinte stareţ protos. Grigorie Timiş a mulţumit Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei şi tuturor clericilor şi credincioşilor pentru participarea la hramul paraclisului de iarnă din incinta mănăstirii.

Hramul Mănăstirii Săraca

Mănăstirea Săraca din cuprinsul Arhiepiscopiei Timişoarei şi-a sărbătorit hramul istoric cu ocazia praznicului Schimbării la Față a Domnului. Bucuria sărbătorii a fost încununată de prezenţa Preasfinţitului Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, în mijlocul obştii de călugări, condusă de arhim. Climent Vântu, stareţul mănăstirii. Cu acest prilej, ierarhul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit în altarul de vară al aşezământului Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. La slujbă au luat parte numeroși credin­cioși din localitățile învecinate, precum și pelerini de la parohiile timișene. La final a fost oficiată îndătinata slujbă de binecuvântare a roadelor de struguri, precum şi o slujbă de pomenire pentru monahii și frații trecuţi la Domnul care au vieţuit în această sfântă mănăstire.

Mănăstirea Săraca este așe­zată în localitatea Șemlacul Mic, comuna Gătaia, la o distanță de 67 kilometri sud de Timișoara. Odorul cel mai de preț al mănăstirii îl reprezintă biserica veche cu hramul „Schimbarea la Față”, care datează de la jumătatea secolului al XV-lea, fiind ridicată pe locul unui locaș mai vechi. Aceasta a fost rezidită din piatră și cărămidă în 1443 de către călugărul Macarie de la Tismana, trimis aici de Sfântul Nicodim (de la Tismana), și apoi renovată în 1730, de către Giuriciko Lazarevici și fiii săi, Nicolae și Chiriac. Locașul de cult este în formă de cruce greacă având brațele libere; absida altarului este semicirculară și naosul acoperit cu o turlă octogonală. La exterior, biserica este lipsită de orice decorație, având forme masive și o volumetrie foarte sobră. Pridvorul actual a fost adăugat în secolul al XIX-lea. Pictura bisericii datează din 1730 și este realizată de zugravii Andrei, fiul său, Andrei, Ioan și Chiriac, vrednici urmași ai iconografiei bizantine din țara noastră.

Biserica din Țela și-a sărbătorit hramul

Ziua praznicului Schimbării la Față a Domnului nostru Iisus Hristos a fost una de aleasă bucurie pentru credincioşii Parohiei Țela, Protopopiatul Lipova, întrucât, cu binecuvântarea Înaltprea­sfinţitului Părinte Arhiepiscop Timotei, Arhiepiscopul Aradului, în mijlocul lor a poposit Preasfinţitul Emilian Crişanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului.

Ierarhul a fost întâmpinat de un sobor de preoți avându-l în frunte pe părintele Nelu Mercea, protopopul Lipovei, care a adresat un frumos cuvânt de întâmpinare. A urmat Sfânta Liturghie la care au fost prezenți numeroși credin­cioși ai Parohiei Țela, dar și cre­dincioși din satele vecine.

​La vremea cuvenită, Preasfinţitul Părinte Emilian Crişanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a rostit cuvântul de învăţătură despre Schimbarea la Față. Preasfinția Sa a arătat motivul pentru care Mântuitorul Hristos S-a urcat pe Muntele Taborului, „pentru că muntele reprezintă prin înălțimea sa legătura dintre pământ și cer. Și astăzi Muntele Taborului în ziua sărbătorii este învăluit în ceață, amintind de norul de lumină care L-a învăluit pe Mântuitorul Hristos”. Preasfinția Sa a subliniat faptul că „fața omului este importantă pentru că ea reflectă ceea ce purtăm noi în suflet. Sfinții Părinți ai Bisericii consemnează că și fața Mântuitorului se schimba în funcție de persoana cu care inter­acționa... Prin Schimbarea la Față, Hristos Domnul le arată celor trei ucenici și prin ei oamenilor că El este Fiul lui Dumnezeu, și nu este nici Moise, și nici Ilie sau un alt proroc, așa cum unii oameni din acea vreme credeau despre El. Această minune a Domnului nostru Iisus Hristos demonstrează că învățătura Sa este dumnezeiască și îi pregătește pe ucenicii Săi să poată să-L vadă în lumina dumnezeirii Sale de după Înviere”.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa, alături de părintele protopop Nelu Mercea, părintele Șirian Mircea, secretarul protoieriei, şi membrii Cercului misionar-pastoral Lipova, coordonat din încredințarea Înaltprea­sfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, de către părintele Ardeuan Florin, au săvâr­șit Sfânta Taină a Maslului. Potrivit rânduielii liturgice, a urmat tradiționala înconjurare a sfântului locaș.

La final, preotul paroh Blidariu Aurel a adus mulțumiri Înaltprea­sfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei pentru purtarea de grijă și delegarea Preasfințitului Părinte Emilian la această parohie, cu ocazia hramului. Preacucernicia sa a adresat mulțumiri Preasfin­țitului Părinte Emilian Crișanul, oferindu-i în dar o icoană cu chipul Maicii Domnului și i-a invitat pe toţi cei prezenţi la o agapă fră­țească.