Moldova
Schimonahul Serafim de la Mănăstirea Hadâmbu, purtat către ceruri

Schimonahul Serafim de la Mănăstirea Hadâmbu, purtat către ceruri

Constantin Ciofu, 10 Decembrie 2018

La Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi a fost oficiată sâmbătă, 8 decembrie 2018, de către Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, slujba Înmormântării schimonahului Serafim Bozariu. Ierarhul, delegat al Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, la acest moment trist din viaţa aşezării monahale din Dealu Mare, a fost înconjurat de un sobor mare de preoţi. Mulţi dintre slujitorii sfintelor altare prezenţi au fost ucenici ai schimonahului Serafim, fiind ani la rând beneficiarii sfaturilor sale pline de înţelepciune. Lângă sicriul cu trupul neînsufleţit al părintelui Serafim s-a aflat arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu, care l-a preţuit deosebit de mult pe schimonahul ce a plecat în lumea veşniciei. Cu ochii în lacrimi, monahi, preoţi, membri ai familiei şi apropiaţi ai mănăstirii s-au rugat împreună pentru „părinţelul”, aşa cum îi spuneau cei ce îl cunoşteau îndeaproape. Cu toţii şi-au adus aminte de chipul blând şi de vocea caldă a părintelui ce şi-a îndeplinit ascultarea la magazinul Mănăstirii Hadâmbu, locul de unde mii de oameni au urmat îndemnurile la rugăciune. După slujba Înmormântării, Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul a rostit un cuvânt intitulat „Schimonahul Serafim - făclia din Dealu Mare”. În dangătul clopotelor şi al buciumului, sicriul cu trupul neînsufleţit al părintelui Serafim a fost purat către cimitirul mănăstirii. Prin grija obştii monahale de la Hadâmbu, toţi cei prezenţi au fost invitaţi la agapa oferită pentru odihna sufletului celui răposat. Amintim că din ziua trecerii la cele veşnice şi până în ziua înmormântării, s-a citit din Psaltire neîncetat, iar slujbele Stâlpilor s-au săvârşit în fiecare zi.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!