Schit de maici cu o biserică unicat

29 Octombrie 2007

▲ Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din comuna Hilişeu va funcţiona ca biserică a schitului de maici ▲ Biserica este din lemn, iar clopotniţa din zid este împodobită cu 13 statui ▲ „Vrem să reînnodăm istoria, să reînfiinţăm schitul de maici care a existat odată aici“▲

Fosta biserică de parohie „Adormirea Maicii Domnului“ din Protopopiatul Dorohoi va deveni biserică a schitul de maici care va funcţiona aici. Biserica se află în comuna Hilişeu, la doi kilometri de satele Hilişeu-Horia şi Hilişeu-Crişan. PF Părinte Patriarh Daniel, atunci Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a dat binecuvântarea, în anul 2002, pentru reînfiinţarea shitului, atestat documentar în anul 1759, în prezent, făcându-se demersuri pentru obţinerea unui teren pentru schit şi aducerea călugăriţelor.

Clopotniţă cu 13 statui

Biserica-monument istoric „Adormirea Maicii Domnului“ este ctitoria boierului locului, Vasile Curt, din anul 1821. Biserica are o construcţie unică, întrucât îmbină elemente din tradiţia ortodoxă cu cele din romano-catolicism. Biserica este din lemn, iar clopotniţa din zid are aşezate în faţă, pe câte un soclu, 13 statui în mărime naturală reprezentându-L pe Mântuitorul şi pe cei 12 Sfinţi Apostoli. Statuia Mântuitorului este flancată de doi îngeri care au mâinile împreunate în rugăciune. De o parte şi de alta a Mântuitorului se află dispuse, câte şase, statuile apostolilor. Chipurile lor sunt diferite, având comun părul lung şi barba. Unii ţin în mâini o carte, crucea sau un manuscris. În apropiere se află un monument funerar, cu o cruce şi alţi doi îngeri îngenuncheaţi.

Biserica a fost clădită, atunci, în apropierea unui schit, atestat documentar în anul 1759. Era un schit de maici, care a dat şi numele pădurii din apropiere, „Pădurea Călugăriţa“. „Biserica este din lemn, acoperită cu draniţă, cu supraetajare. Este una dintre cele mai călduroase biserici, din punct de vedere duhovnicesc“, ne-a explicat părintele Stelian Ciurciun, protopop de Dorohoi. „Vrem să reînnodăm istoria, să reînfiinţăm schitul de maici care a existat odată aici“, a mai adăugat pr. Ciurciun.

În prezent, biserica, aflată la marginea satului, este părăsită, locul ei fiind suplinit de Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“, ctitoria actualului primar de Rădăuţi, Mihai Frunză, care a răspuns dorinţei credincioşilor din Hilişeu-Crişan, ce străbăteau tot satul pentru a ajunge la biserică. (Nicoleta Olaru)


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!