Scrierile Părinţilor Apostolici - naşterea literaturii creştine

ştefan Mărculeţ, 09 Ianuarie 2008

Operele Sfinţilor Părinţi ai Bisericii ne fascinează prin profunzimea gândirii şi prin simplitatea exprimării. Din ele s-a născut Tradiţia Bisericii, prin care s-au transmis peste veacuri tainele învăţăturii creştine. Primele scrieri de acest gen aparţin urmaşilor Sfinţilor Apostoli şi în ele găsim cuvinte de suflet, simple şi fără o teologie înaltă.

Pe lângă Sfânta Scriptură, creştinismul păstrează ca pe un tezaur sfânt şi alte cărţi, scrise de oameni aleşi de Dumnezeu, în diferite perioade din istoria Bisericii. Aceste opere, cunoscute ca aparţinând Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, formează Sfânta Tradiţie, care alături de Sfânta Scriptură, reprezintă cele două mijloace de relevelare a învăţăturii divine. Primele opere de aceste gen aparţin unor persoane care i-au cunoscut pe Sfinţii Apostoli, fiind chiar ucenici ai acestora. Au rămas cunoscuţi ca „Părinţii Apostolici“, adică cei care au transmis învăţătura apostolilor şi au continuat misiunea acestora.

O altfel de Scriptură

O parte dintre operele Părinţilor Apostolici au fost scrise chiar şi în aceeaşi perioadă cu cele din canonul Noului Testament. Unele au făcut parte iniţial din primele canoane ale Noului Testament, dar cu timpul au fost scoase şi păstrate ca opere ale Tradiţiei. Cercetătorul francez Jean B. Cotelier s-a ocupat în mod special de aceste scrieri, iar în 1672 le-a publicat pentru prima oară, dând-le şi denumirea de „Părinţi Apostolici“. În limba română, au apărut prima dată în colecţia „Părinţi şi Scriitori Bisericeşti“ volumul I, în traducerea şi coordonarea părintelui profesor Dumitru Fecioru.

Didahia - cea mai veche scriere creştină

Cărţile din actualul canon al Noului Testament sunt scrieri aparte, de inspiraţie divină şi, de aceea, cercetătorii consideră că prima operă din literatură creştină care s-a păstrat până astăzi este „Didahia“ sau „Învăţătura celor doisprezece Apostoli“. A fost scrisă în jurul anului 100, într-un mediu creştin, de un autor necunoscut. Cu siguranţă, însă, acesta a fost un bărbat care a stat mult timp în preajma Apostolilor, încât mai târziu a scris învăţătura lor. Manuscrisul ei a fost descoperit în 1875, de mitropolitul Filotei Bryennios, la Ierusalim. A fost publicată la Constantinopol în 1883. Lucrarea este alcătuită din 16 capitole, împărţite în Cărţile vieţii şi ale morţii, în prescripţiile asupra vieţii în comunitate şi încheierea, care tratează despre a doua venire a lui Hristos..

Epistolele lui Clement Romanul

Din colecţia scrierilor Părinţilor Apostolici care s-au păstrat până astăzi, fac parte şi epistolele lui Clement Romanul, care a fost al treilea episcop al Romei, în perioada 91-100, urmând în scaun episcopilor Lin şi Anaclet. Sfântul Irineu de Lyon, cu un secol mai târziu, a arătat că în tinereţe, Clement a cunoscut pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Se presupune că a fost un iudeu elenist, înainte de a deveni creştin. Cele două epistole către Corinteni ale episcopului Clement sunt primele scrieri despre ierarhia Bisericii. Menite să rezolve un conflict din comunitatea din Corint, epistolele, în special prima, amintesc cele trei trepte ale ierarhiei, scopul şi necesitatea existenţei lor. Biserica Catolică foloseşte această intervenţie a episcopului Clement în Biserica din Corint ca argument pentru susţinerea primatului papal, lucru greşit, întrucât autorul se adresează nu ca un superior, iar tonul este prietenesc şi nicidecum autoritar. Alte lucrări neautentice, atribuite lui Clement Romanul sunt Pseudo-Clementinele, 20 de omilii şi 10 cărţi de Recunoaşteri, în care se povestesc călătoriile Sfântului Petru şi controversele cu ereticul Simon Magul.

Ignatie, purtătorul de Dumnezeu

Au rămas celebre cele şapte scrisori ale Sfântului Ignatie Teoforul, discipol al Sfântului Ioan Evanghelistul. Au fost scrise în perioada 104-106, în timpul călătoriei sale la Roma şi se adresează comunităţilor din Asia Mică, care au dat şi numele acestor scrisori: către Efeseni, către Magnesieni, către Trallieni, către Smirneni, către Romani, către Filadelfieni şi ultima către Policarp al Smirnei. Pentru prima dată în istoria creştinismului, Ignatie foloseşte termenul de Biserică Universală, adică singura Biserică a lui Hristos, răspândită pe întreg pământul şi care păstrează adevărata învăţătură. Sfântul Ignatie a fost martirizat la Roma în 107, în circul Colossaeum, în timpul jocurilor organizate de împăratul Traian pentru victoria asupra dacilor.

Primul tratat de exegeză biblică

Alţi doi ucenici ai Sfântului Ioan Evanghelistul au intrat şi ei în rândul Părinţilor Apostolici. Astfel, Sfântul Policarp al Smirnei, martirizat în 155, a rămas cunoscut prin sfinţenia sa şi prin vizita pe care a făcut-o la Roma pentru a se sfătui cu papa Anicet în privinţa datei serbării Paştelui. Chiar dacă nu s-a ajuns la o înţelegere, cei doi s-au despărţit amiabil. Dintre scrierile sale nu s-a păstrat decât Epistola către Filipeni, în care se vorbeşte despre întruparea şi Învierea lui Hristos.

Un alt ucenic al Sfântului Evanghelist Ioan, autor de literatură creştină a fost Papias, episcopul Hierapolei, Frigia. Din principala sa operă, „Explicarea cuvintelor de învăţătură ale Domnului“, în cinci cărţi, nu s-au păstrat decât fragmente. Lucrarea este prmul tratat de exgeză biblică din literatura patristică, dar care nu a fost lipsit de interpretări greşite. De asemenea, este primul care a susţinut hiliasmul, învăţătura greşită conform căreia Hristos va întemeia pe pământ, cu cei drepţi, o împărăţie de o mie de ani.

Scrierile anonime din perioada Părinţilor Apostolici

Colecţia scrierilor Părinţilor Apostolici mai cuprinde şi alte scrieri anonime. Prima dintre ele, „Scrisoarea lui Pseudo-Barnaba“ se pare că a fost scrisă înte 100-140. Specialiştii consideră că autorul nu este Barnaba colaboratorul Sfântului Pavel din prima sa călătorie misionară, ci un iudeu creştin din Alexandria care cunoştea bine Vechiul Testament. Lucrarea este puternic influenţată de „Didahia „ celor 12 Apostoli. A doua lucrare anonimă este „Păstorul lui Herma“. Autorul scrierii Pastorul nu poate fi Herma, menţionat de Sfântul Pavel în Epistola către Romani 16,14 şi nici fratele lui, Pius (140-150), episcopul Romei, cum au afirmat unii critici. Numeroasele ebraisme din scriere indică mai degrabă un autor de origine iudaică, de la începutul secolului al II-lea. Lucrarea cuprinde trei părţi: „Viziunile“, „Poruncile“ şi „Asemănările“. O altă lucrare anonimă este şi „Epistola către Diognet“, o bijuterie a literaturii creştine. Este posibil ca ea să se adreseze învăţătorului Diognetus, care l-a instruit pe împăratul Marcus Aurelius.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!