Repere şi idei
Scrisoare către Sfânta Parascheva

Scrisoare către Sfânta Parascheva

Ștefania Coșuleanu, 15 Octombrie 2016

Picuri mărunți de ploaie spală gândurile mele. Mi‑e dor de tine, Sfântă a milostivirii. Străzile Iașiului iar miros a busuioc și a dumitrițe. Oameni de peste tot vin să îți aducă prinosul lor de mulțumire și rugăciune. Te‑ai pregătit de sărbătoare, Sfântă purtătoare de lumină!

De ani buni departe de tine, rememorez clipele de bucurie pe care mi le‑ai dăruit. Le‑am sigilat în adâncul inimii cu pecetea dorului. Încă de mică, Sfânta Parascheva a reprezentat pentru familia mea un reper. M‑am trezit mergând la tine, la ocrotitoarea și prietena casei noastre. Așa încât atunci când am crescut am continuat să vin singură la Sfânta, cu puternicul sentiment că revin de fiecare dată acasă. Ca studentă și profesoară mai apoi, mi‑am alcătuit drumul către Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași în așa fel încât să pot trece pe la Sfânta Parascheva, fie dimineața, fie seara. Știu exact unde este poziția soarelui, la fiece oră din zi, față de turlele Catedralei. Când soarele se îndrepta spre odihna sa, pășeam și eu în odihna Sfintei. Zgomotul și graba zilei rămâneau în urmă. Iar timpul parcă se oprea în loc. Chiar de la primii pași făcuți în curtea Catedralei Mitropolitane din Iași primeam sentimentul unei familiarități absolut firești. Locurile și oamenii mă primeau de fiecare dată cu o delicată dragoste. Mă așezam la rând alături de credincioșii care așteptau să se închine și îmi pregăteam gândurile și sufletul pentru întâlnirea cu Sfânta aducătoare de liniște sufletească.

Îți sărutam mâna, iar timpul pe care îl petreceam cu tine, Sfântă a iubirii, mi se părea întodeauna insuficient. Puneam cu sfială mâna mea peste mâna ta cu atingerea unui fior ce mă cutremura și mă încuraja în același timp. Ți‑am spus întotdeauna nevoile, ce mă doare ori ce mai am de făcut. M‑ai ascultat de fiecare dată și m‑ai însoțit în drumurile și preocupările mele.

Sunt tristă, pentru că în acest an de sărbătoarea ta sufletul meu nu se mai împăr­tășește, direct sau prin atingere, de liniștea ta și de darurile tale. Anul acesta mă lipsesc de această bucurie, care altădată îmi hrănea sufletul pentru mult timp. Departe fiind, obligațiile zilei mă opresc de la această întâlnire. Sufletul mi‑e plin de mireasma sărbătorii tale: tâmâie, flori, busuioc și mai ales multă evlavie. Mii de oameni din întreaga țară caută să se întâlnească cu tine - „trandafir neatins de viermele trufiei”.

An de an, te‑am însoțit în pelerinajul din zorii zilei, alături de sute de credincioși. Lumina lumânării pe care o țineam în palma făcută căuș îmi era și căldură în diminețile răcoroase de octombrie, dar și îndemn la căutarea sfințeniei. Mergând discret pe străzile Iașiului în convoiul ce te însoțea, mi se părea că particip la o tainică procesiune în ceruri. Mulțime de preoți, monahi și monahii îți cântau în mireasmă de tămâie și busuioc cântarea ce ți se potrivește: Întru tine, Maică, cu osârdie s‑a mântuit cel după chip… Mi se părea că orice aș face e insuficient! De aceea am participat adesea ca voluntar la pregătirea sărbătorii tale. Iar noaptea stăteam alături de tine, împărțind flori și făcând tot ce era nevoie. Orele înaintau adânc în noapte, frigul mușca din obrajii și mâinile noastre. Șirul de închinători înainta într‑o liniște deplină. Era noaptea marii întâlniri. Lacrimi și suflete sfâșiate de necazuri, pe toate le primeai. Am privit adesea la pacea adâncă a credincioșilor care au stat zeci de ore la rând ca și cum au stat o clipă. Iar după ce treceau de racla ta, se mai opreau un moment alături. Plângeau... Și își ascundeau lacrimile în batistă ori broboadă. Chipul le era luminat și privirea senină. Dar nu puteau opri lacrimile bucuriei și fiorului sfințeniei, la care ne‑ai îndemnat de fiecare dată, Sfântă, doctor ceresc.

Într‑o asemenea noapte a marilor întâlniri, adunând florile lăsate de credincioși la racla ta, ți‑am pipăit genunchii. M‑am cutremurat! Mâinile mele speriate s‑au retras într‑o fulgerare care leagă ziua de noapte și viața de moarte. Erai adevărată! Cu degetele tremurânde ți‑am atins din nou genunchii de copilă, într‑o îndrăzneală poate nepermisă. Ești adevărată, om adevărat și sfântă adevărată. Ți‑am pipăit genunchii nu cu îndoiala lui Toma, ci cu sufletul și inima mea înfometate de hrana pe care o împărțeai tuturor cu atâta generozitate. Mi‑aduc aminte că această atingere de sfințenia ta mi‑a dat susținere și înaripare. N‑am mai dormit nopți în șir fără să simt oboseala, iar dimineața participam la slujbe și mai apoi ajutam la tot ce era nevoie pentru sărbătoare. Iar seara reveneam cu dor la racla ta, purtătoare de bucurii cerești. Port încă în podul palmelor mele atingerea genunchilor tăi. Nimeni și nimic nu‑mi poate lua fiorul sfințeniei tale, nici măcar depărtarea.

De câte ori în drumurile mele ajung prin Iași, alerg să mă închin la Sfânta. Sufletul se odihnește pentru o clipă, revenind acasă. Sfântă Parascheva, îți mai amintești de mine? Port rănile grabei și ale zgomotului străinătății. Pacea o regăsesc tot mai greu. Descurajarea mă cuprinde. Acoperă‑mă, Sfântă dătătoare de vindecări sufletești și trupești.

Ca reporter la TRINITAS TV, am revenit pentru filmări în Iași. Odată am cerut îngăduința colegului operator, care mă însoțea, să merg pentru câteva momente spre a mă închina Sfintei. El a rămas pe o bancă la poarta Catedralei. Nu am îndrăznit să îl invit în casa Sfintei, nedorind să atentez la libertatea sufletului și credinței sale. M‑am întors după câteva minute, nedorind să îl las să mă aștepte prea mult. Era transfigurat. O cunoscuse pe Sfânta prin oamenii care veneau sau plecau de la Catedrală. Crescut în iureșul Capitalei, mi‑a spus răspicat: Oamenii de aici vin la Sfânta Parascheva ca acasă, ca la cineva din familia lor. Colegul meu se întâlnise cu Sfânta Parascheva pe banca de la poartă, nici nu intrase în Catedrală, venise ea alături de el.

Bucuriile de‑o clipă devin bucurii eterne în adâncul inimii noastre. Purtăm pecetea întâlnirilor din viața noastră. Fiecare întâlnire ne modelează caracterul, croind drumuri noi în sufletul și în viața noastră. Unul dintre drumuri rămâne mereu deschis către tine; Sfântă a iubirii lui Dumnezeu, pleacă milostivirea ta peste toți cei înstrăinați, sărmani și neaju­torați!


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!