Reportaj
Sculptorii români, deschizători de drum în arta Evului Mediu european

Sculptorii români, deschizători de drum în arta Evului Mediu european

Prof. Victor Simion, 11 Iunie 2014

Preocupaţi de problemele cotidiene, scăpăm din vedere evenimente sau fapte semnificative din trecutul istoric, rememorări care se cuvin a fi actualizate, fiindcă fac parte din reperele noastre istorice şi culturale. Aşa, spre exemplu, s-a neglijat faptul că în anul 2013 s-au împlinit 640 de ani de când doi talentaţi sculptori români au realizat, pentru prima oară în istoria Evului Mediu european, o sculptură ecvestră în „ronde-bosse“, şi anume sculptura care-l reprezintă pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe călare, amplasată în vecinătatea Catedralei „Sfântul Vit“ din Praga.

În anul 1373, doi sculptori din Cluj, fraţii Mar­tin şi Gheorghe, fii ai pictorului Nicolae, fi­nalizau comanda împăratului Ca­rol al IV-lea de Luxemburg (de numele căruia se leagă în­flo­rirea oraşului Praga), şi a­nu­me realizarea reprezentării ec­ves­tre a statuii Sfântului Mu­ce­nic Gheorghe. Pentru a în­ţe­le­ge importanţa acestui eveniment pentru istoria artei euro­pe­ne (şi, implicit, pentru istoria ar­tei româneşti), se cuvin câ­te­va precizări.

Principalul monument care se construia în acea vreme în Pra­ga era Catedrala „Sfântul Vit“, pentru a cărei ridicare cti­to­­rul - Carol al IV-lea - i-a adus pe cei mai renumiţi meşteri con­structori ai vremii: Mathias din Arras şi apoi Peter Parler din Gmnd, cel care va prelua şan­­tierul şi va realiza, îm­pre­u­nă cu echipa sa, şi statuile care au împodobit monumentala ca­­te­­drală. Cu toate că beneficia de cei mai faimoşi meşteri ai vre­mii, ctitorul i-a chemat şi pe cei doi fraţi din Cluj pentru a re­aliza, în bronz, reprezentarea ec­vestră a Sfântului Gheorghe, ce­ea ce înseamnă că cei doi se bu­curau de un important pres­ti­­giu în vremea respectivă. De alt­fel, despre realizările celor doi fraţi se ştie că, şi anterior (în anul 1370, regii-sfinţi Şte­fan, Emeric, Ladislau, pentru ca­­tedrala din Oradea), dar şi ul­t­e­­rior, aceştia au realizat, în bronz, reprezentări ale unor im­portante personaje istorice. Fă­ceau deci parte din categoria artiştilor de certă faimă, nu numai naţională.

Primele monumente de for public din arta europeană a Evului Mediu au fost ridicate de meşteri români

Prin ce au atras atenţia cti­to­­rului lucrările celor doi fraţi clujeni?

În primul rând este necesar să ne reamintim că, până a­tunci, asemenea sculpturi erau des­tinate a împodobi numai mo­numentele de arhitectură, deci erau adosate, „lipite“ de zi­du­rile monumentului (ampla­sa­te în nişe, baldachine, pe con­so­­le ş.a.m.d.). Cu alte cuvinte, pu­teau fi privite şi admirate „nu­mai din faţă“, frontal. Se re­cu­­noaşte astăzi, ca o noutate, că cei doi sculptori (argintari la ori­gine) sunt autorii, prin a­ces­te statui menţionate, ai pri­me­lor monumente de for public din arta europeană a Evului Me­diu, deci cu mult înainte ca meş­terii din vremea Renaşterii i­taliene ai secolului al XV-lea să realizeze asemenea lucrări.

În al doilea rând, cu referire di­rectă la statuia ecvestră a Sfân­tului Gheorghe de la Hra­dul praghez, avem de-a face aici cu alte notabile premiere e­u­ropene. Lucrarea, datată „1373“ (pe scutul pe care-l avea Sfân­tul Gheorghe, dispărut în­tre timp, se afla inscripţia „A(nno) D(omini) MCCCLVIII hoc opus imaginis S(anctis) Geor­gii per Martinum et Geor­gi­um de Claussenberch conflatum est“), este prima statuie ec­vestră „rotundă“, autonomă, deci care se putea vedea de jur îm­prejur. Pentru a înţelege pri­o­r­itatea, amintim că istoria ar­tei europene îi menţionează pe sculp­torii italieni Donatello (cu lu­­crarea Gattamelata, 1446-1453) sau pe Verrocchio (Co­l­le­oni) drept prime exemple eu­ro­pene de sculptură ecvestră în „ron­de-bosse“, adică inde­pen­de­n­tă de monument. Rea­li­za­rea unei sculpturi independen­te de monument presupunea o se­rie de rezolvări tehnice (difi­ci­­le) şi de gândire artistică pe ca­re cei doi fraţi îndrăznesc să le abordeze şi să le rezolve, pen­tru prima dată, în istoria a­ces­tui gen artistic.

Cei doi autori din Cluj au reuşit să facă ceea ce nu a îndrăznit să facă nici un sculptor, nici înainte, nici după aceea

O sculptură „rotundă“ pre­su­­pune că, din orice parte ai pri­vi-o, ea trebuie să apară ar­mo­­nioasă şi echilibrată. Miş­ca­rea personajelor (aici, eroul, ca­lul şi balaurul) trebuie, de a­se­me­­nea, să se înscrie într-o di­na­­mică firească, logică, fiind vor­ba, de fapt, de trei volume dis­­puse în planuri com­po­zi­ţio­na­le distincte, dar armonios in­te­­grate într-un ansamblu. La toa­te acestea se adaugă faptul că „modelul“ trebuia turnat în bronz, o tehnică dificilă pentru a­semenea scop final, dificultate pes­te care autorii au trecut cu suc­ces, dovedind că stăpânesc per­fect tehnica turnării meta­lu­lui la asemenea dimensiuni. Ia­tă deci doar câteva dintre pro­blemele noi pe care le-au a­vut de rezolvat clujenii Martin şi Gheorghe. „În deplină con­cor­­­danţă compoziţională cu miş­carea calului şi a călă­re­ţu­lui, terenul-suport este agitat, stân­cile care îl compun fiind re­da­­te cu savoarea reprezentării u­nui peisaj într-o miniatură de e­pocă“, nota într-un pertinent stu­diu profesorul Vasile Dră­guţ. Acelaşi eminent cercetător mai nota că cei doi autori au re­u­şit să facă „ceea ce nu a în­drăz­nit să facă nici un sculptor, nici înainte, nici după ace­ea“, referindu-se la îndrăzne­ţele so­luţii compoziţionale.

Din păcate, deşi Praga şi Hra­dul, cu imensa Catedrală „Sfâ­n­tul Vit“, sunt frecvent vizi­ta­te de către grupuri de turişti ro­mâni, nici un ghid nu le a­tra­ge atenţia că acest grup statuar es­te o o­pe­ră în premieră euro­pea­­nă a u­nor artişti români şi că „prea a­des neglijat în marile sin­teze con­sacrate artelor euro­pe­ne me­di­e­vale, el este o expresie conclu­den­­tă a momentului re­volu­ţio­nar pe care îl defineau la timpul lor cei doi fraţi din Cluj. Ne fa­cem o datorie ca, în a­ceste pa­gini, să reamintim (chiar şi fugitiv, la mai bine de 640 de ani) se­me­­nilor noştri, cu jus­tificată mân­drie, acele rea­li­zări ale crea­to­­rilor români din vre­murile de de­mult cu care lu­mea noastră ar­tistică se poate mândri.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!