Scumpiri în august

Cristina Zamfirescu, 12 Septembrie 2018

Citricele şi fructele meridionale (cu 3,1%), dar şi ouăle (cu 1,01%) s-au scumpit cel mai mult în decursul lunii august faţă de iulie la categoria produselor alimentare, în creştere fiind şi tarifele pentru gaze naturale, energie electrică şi tarifele serviciilor poştale şi de transport aerian, reiese din datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate ieri.

Comparativ cu finalul anului trecut, în august s-a majorat cel mai mult preţul gazelor naturale, cu 16,61%, al combustibililor, cu 5,61%. Pe de altă parte, în perioada menţionată nici o categorie nu a consemnat o scădere a preţurilor.

Totodată, rata anuală a inflaţiei a crescut în luna august la 5,1%, de la 4,56% în iulie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 6,78% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, cele alimentare cu 4,15%, iar serviciile cu 2,61%, potrivit aceloraşi date INS.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!