Theologica
Se îndrăcea sau proorocea? Despre 1 Regi 18, 10

Se îndrăcea sau proorocea? Despre 1 Regi 18, 10

Lect. Alexandru Mihăilă, 24 Februarie 2010

Dacă vom compara traducerile româneşti ale textului de la 1 Regi 18, 10, vom observa diferenţe foarte mari. Biblia de la 1914 traduce prin „a rămas uimit“, Cornilescu prin „proorocea“, Gala Galaction (1936) - „umbla zbuciumându-se“, Biblia sinodală (începând cu cea din 1936 până astăzi) -„se îndrăcea“, IPS Anania - „vorbea în dodii“, iar Septuaginta de la Colegiul Noua Europă - „a început să profeţească“. Subiectul este Saul, iar întâmplarea apare chiar înainte ca regele să încerce să-l ucidă pe David cu lancea.

Situaţia confuză se păstrează şi dacă vom consulta traduceri străine: „profeţea“ (King James, New International Version, New English Translation), „aiura“ (raved - Revised Standard, New American Standard, ), „a căzut în frenezie“ (New Jerusalem Bible), „a intrat în transă“ (TOB), „ a intrat în delir“ (La Bible de Jerusalem), „era tulburat“ (raged - New American Bible), „a fost cuprins de furie“ (Raserei - Luther, Einheitsübersetzung).

Deja versetul devine foarte curios. Dacă ne uităm în original, ne vom întâlni cu una dintre marile probleme ale criticii textuale la Cărţile Regilor. Textul de la 1 Regi 18, 10 există doar în Biblia ebraică şi în anumite recenzii (Lucian şi Origen) ale Septuagintei, dar în textul de bază grecesc (de exemplu în Codexul de la Vatican) lipseşte. Dincolo de versetul nostru, unitatea din care face parte (cap. 17 şi 18) cuprinde în Septuaginta cu 50 de versete mai puţin decât în textul masoretic (G. Dorival / M. Harl / O. Munnich, La Bible grecque des Septante, Éd. du Cerf / Éd. du C.N.R.S, Paris, 1994, p. 176). Unii cercetători (Wellhausen) consideră mai veche versiunea lungă a textului masoretic ebraic, alţii, mai noi, dimpotrivă, versiunea mai scurtă a Septuagintei.

Interesant, atât textul ebraic, cât şi recenziile Septuagintei care reflectă varianta mai mare folosesc termenul „profeţea“, în ebraică hitnabbeâ, un hitpael, adică un reflexiv intens al rădăcinii n-b-â, însemnând „a se comporta ca un nabi (profet)“, în greacă tradus întocmai proepheteusen, iar în Vulgata prophetabat.

Îndepărtarea Duhului Domnului şi plinirea locului rămas liber cu „un duh rău“

Profetizarea se obţinea doar prin pogorârea Duhului lui Dumnezeu, iar Saul, ca şi judecătorii sau conducătorii charismatici de la început, s-a bucurat de acest lucru. Samuel îi vesteşte aceasta când îl unge: „Şi, când vei intra în cetate, vei întâlni o ceată de prooroci coborându-se de pe înălţime, iar înaintea lor se cântă din psaltire şi din timpan şi din fluier şi din harpă, iar ei proorocesc. Atunci va veni peste tine Duhul Domnului şi vei prooroci şi tu cu ei şi te vei face alt om“ (1 Regi 10, 5-6). Acest semn se împlineşte la intrarea în Ghibeea: „Iată i-a întâmpinat o ceată de prooroci şi a venit peste el Duhul lui Dumnezeu şi a proorocit şi el în mijlocul lor“ (v. 10). Lucrarea lui Saul se desfăşoară prin acţiuni prefaţate de coborârea Duhului: „Atunci S-a coborât Duhul lui Dumnezeu asupra lui Saul, când a auzit el cuvintele acestea“ (1 Regi 11, 6). După ce Saul este lepădat de Dumnezeu, din cauza neascultării sale (1 Regi 13 şi 15), „S-a depărtat de la Saul Duhul Domnului şi-l tulbura un duh rău, trimis de Domnul“ (1 Regi 16:14). De altfel, îndepărtarea Duhului Domnului este amintită imediat după ce se arată că Dumnezeu Şi-a ales un nou rege, pe care Samuel l-a uns în secret şi peste care S-a pogorât Duhul lui Dumnezeu (v. 13). Pare că Dumnezeu, lepădându-l pe Saul, i-a retras acestuia asistenţa Duhului, pe care a acordat-o lui David, dar locul rămas libere umplut de „un duh rău“.

Aşa se explică poate de ce se menţionează existenţa unei zicale în popor, „Oare şi Saul este printre prooroci?“ (cf. 1 Regi 10, 11), care trădează o oarecare confuzie şi nesigu-ranţă cu privire la statutul profetic al lui Saul. Ea apare prima dată în contextul întâlnirii lui Saul cu grupul de profeţi extatici din Ghibeea, iar a doua oară când îl urmărea pe David, care însă se refugiase la Samuel. Saul trimise două rânduri de slujitori să-l prindă pe David, dar aceştia, întâlnindu-se cu grupul de profeţi conduşi de Samuel, au început şi ei să proorocească. Până la urmă, Saul se duce în persoană, dar de la izvorul Soco de lângă Rama până la Naiot va trăi el însuşi această experienţă extatică: „Dar pe cale S-a pogorât peste el Duhul lui Dumnezeu, iar el a mers proorocind până a ajuns la Naiotul Ramei. Acolo s-a dezbrăcat de haine şi a proorocit înaintea lui Samuel şi toată ziua aceea şi toată noaptea a şezut dezbrăcat. De aceea se zice: Au doară şi Saul este printre prooroci?“ (1 Regi 19, 23-24).

Terapie muzicală pentru recâştigarea Duhului

Manifestările extatice asociate profeţiei sunt influenţate şi de muzică. Am observat deja la grupul de prooroci din munte, în Ghibeea, că ei profeţeau în cântări de psaltire, timpan, fluier şi harpă. Profetul Elisei primeşte mesaj de la Domnul pentru cei trei regi coalizaţi, ascultând însă cântece de harpă: „Acum însă chemaţi-mi un cântăreţ! Şi dacă a început acesta a cânta, S-a atins mâna Domnului de Elisei. Şi acesta a zis: Aşa grăieşte Domnul“ (4 Regi 3, 15-16). Înţelegem astfel şi de ce Saul a apelat la terapia muzicală. Depărtându-Se Duhul Domnului de la el, iar în loc venindu-i duhul cel rău, dorea de fapt să recâştige venirea Duhului Domnului prin cântare. „Iată un duh rău trimis de Domnul te tulbură. Să poruncească dar domnul nostru slugilor sale care sunt înaintea ta şi să caute un om iscusit la cântarea din harpă, şi când va veni asupra ta duhul cel rău trimis de la Dumnezeu, atunci acela, cântând cu mâna sa, te va linişti“ (1 Regi 16, 15-16).

Totuşi, muzica singură nu poate salva. Saul încerca fără izbândă să atragă Duhul lui Dumnezeu doar prin mijloace artificiale. În textul nostru din 1 Regi 18, 10 îl regăsim în mijlocul casei, stăpânit de duhul necurat. Sub această impresie se petrece ceea ce am văzut atât de diferit tradus. Ebraica şi, sub influenţa ei, greaca au folosit acelaşi cuvânt pentru amândouă lucrările, atât profetizarea pozitivă, sub inspiraţia Duhului lui Dumnezeu, dar şi extazul negativ provocat de stăpânirea duhului necurat. De altfel, ambii agenţi sunt numiţi ruah, „duh“. Dar rezultatul este total diferit şi se poate vedea imediat. Stând cu lancea în mână, Saul încearcă să-l ucidă pe David, pironindu-l de perete.

Iahve are putere asupra tuturor duhurilor

Biblia sinodală avea la dispoziţie traduceri care ţineau strâns de original: „au prorocit“ - Biblia de la Bucureşti (1688) şi Biblia de la Blaj (1795). Noul Testament însă oferea o altă perspectivă, pentru că folosea pentru cei stăpâniţi de duhurile necurate verbul daimonizomai, pe care vechile traduceri, precum Noul Testament de la Bălgrad (1648), Biblia de la Bucureşti şi Blaj, îl redau prin „a fi (în)drăcit“. De obicei verbul se găseşte la participiu pasiv, daimonizomenos sau daimonistheis. O singură dată, la Matei 15, 22, el apare predicativ. Din păcate, poate, Biblia sinodală a periat toate aceste ocurenţe, înlocuindu-le cu variante mai moderne, „a fi demonizat“ sau, în Matei 15, 22, „a fi chinuit de demon“. (Datorez aceste informaţii workshopului condus de pr. Constantin Coman pentru revizuirea textului sinodal al Noului Testament).

Foarte interesant este însă că dacă, pe de o parte, în Noul Testament „îndrăcit“ a fost modificat cu „demonizat“, pe de altă parte, în Vechiul Testament, termenul bivalent „a profeţi“ din 1 Regi 18, 10 a fost transformat, prin relectura sa nou-testamentară, în „a se îndrăci“, rămânând de altfel singurul loc din Biblia sinodală în care mai apare. Istoric vorbind, traducerea este problematică, pentru că vechile texte ebraice nu pomenesc nimic despre satan, diavol sau chiar demon. Satan cu sens demonic apare abia în textele postexilice (1 Paralipomena 21, 1; Iov 1, 6 etc; Zaharia 3, 1-2), până atunci având sensul obişnuit de „vrăjmaş“, „potrivnic“ (cf. 1 Regi 29, 4). De remarcat în acest context formularea ebraică din Numeri 22, 22, în care îngerul lui Iahve (malâakh Yahve) i-a stat în drum vrăjitorului Balaam ca „potrivnic“ (satan).

Textele preexilice vorbesc de acţiunea duhurilor rele, atât că folosesc imaginea globală a trimiterii lor tot de Iahve. În textul nostru, duhul cel rău este „de la Domnul“. Se accentuează prin aceasta că Iahve are putere asupra tuturor duhurilor, iar atunci când cele rele lucrează, aceasta se face cu permisiunea lui Iahve.

Oricum, soluţia Sinodalei, privită nu istoric, ci exegetic, mi se pare genială, aceasta dovedind oarecum şi că există traducere confesională şi interpretare a textului biblic în duhul (iarăşi duhul!) unei tradiţii. Biserica Ortodoxă se revendică de la creştinismul primar, iar autorii apostolici vedeau realmente viaţa omului ca pe o luptă cu puterile nevăzute: „Îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului. Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh“ (Efeseni 6, 11-12). Părinţii pustiei (de pildă, Sf. Antonie cel Mare) considerau că asceza înseamnă lupta cu diavolul, iar cel care este înfrânt devine supus diavolului şi stăpânit de acesta, deci „îndrăcit“.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!