Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Se redeschid Economatele la Iaşi

Se redeschid Economatele la Iaşi

Un articol de: Silviu Dascălu - 01 Septembrie 2007

▲ Societatea comercială „SAVA ICA“ S.R.L şi-a manifestat interesul pentru derularea unui astfel de program în cooperare cu municipalitatea ieşeană, prin care să fie înfiinţate o serie de magazine de tip „Economat“ ▲ Produsele comercializate în aceste magazine vor trebui să aibă un preţ cu cel puţin 10% mai scăzut faţă de preţul mediu stabilit în municipiul Iaşi ▲ Un alt proiect important aflat pe ordinea de zi a şedinţei de ieri a fost cel cu privire la rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului Iaşi, deoarece primăria a primit în urmă cu puţin timp, 7,17 de milioane de lei de la bugetul de stat ▲ În interpelările de la începutul şedinţei, consilierul local Virgil Stadoleanu a venit cu propunera ca sâmbăta şi duminica să fie un program care să permită întregii familii să îşi petreacă timpul liber în incinta băii comunale ▲

Consilierii locali municipali au aprobat în şedinţa ordinară de ieri, înfiinţarea unor magazine de tip Economat, care să vină în sprijinul ieşenilor cu venituri modeste. Proiectul votat în unanimitate de consilieri este un parteneriat public-privat între municipalitate şi o firmă privată, care va vinde anumitor categorii de ieşeni produse la preţuri mai mici faţă de cele de pe piaţă.

Societatea comercială „SAVA ICA“ S.R.L şi-a manifestat interesul pentru derularea unui astfel de program în cooperare cu municipalitatea ieşeană. Magazinul deţinut în prezent de această societate funcţionează într-un punct termic dezafectat în mare parte, spaţiul fiind în proprietatea Primăriei. În schimbul practicării unui adaos comercial foarte mic, la o serie de produse de bază destinate persoanelor defavorizate, patronul magazinului cere municipalităţii o reducere a chiriei cu 50%.

Proiectul de hotărâre prevede că produsele alimentare ce vor fi comercializate prin sectorul de tip „Economat“ vor trebui să aibă un preţ cu cel puţin 10% mai scăzut faţă de preţul mediu stabilit în municipiul Iaşi. „Stabilirea preţului se va face de către aparatul de specialitate al primarului, pe baza unui eşantion realizat lunar. Vom lua în considerare preţurile la produsele de bază, furnizate de către Institutul Naţional de Statistică, sau cele mai mici preţuri practicate la aceste produse pe piaţa ieşeană“, a explicat Ionel Calapod, şeful Direcţiei de Asistenţă Comunitară din Iaşi.

În funcţie de necesităţi, lista va putea fi completată şi cu alte produse

Lista produselor ce se comercializeaza prin sectorul de tip „Economat“ poate fi completată şi modificată, în funcţie de solicitarea beneficiarilor, a Consiliului Local Iaşi sau a comerciantului. Modificarea listei respective se va face prin Dispoziţia primarului Municipiului Iaşi. Magazinul va avea afişată la loc vizibil menţiunea „Economat“. Stabilirea preţului mediu se va face de către aparatul de specialitate al primarului, pe baza unui eşantion realizat lunar. Direcţia Corp Control primar şi Direcţia de Asistenţă Comunitară Iaşi vor urmări lunar evidenţa sectorului „Economat“ şi, în funcţie de problemele constatate, vor face propuneri Consiliului Local de modificare a listei de produse, de retragere a dreptului de funcţionare a sectorului „Economat“ şi, dacă este cazul, vor obliga comerciantul la plata retroactivă a valorii reducerii chiriei, de la data constatării neregulilor.

7,17 milioane de la stat, pentru Iaşi

Un alt proiect important aflat pe ordinea de zi a şedinţei de ieri, a fost cel cu privire la rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului Iaşi, deoarece primăria a primit, în urmă cu puţin timp, 7,17 milioane de lei de la bugetul de stat.

Iaşul a primit de la autorităţile centrale suma de 7,17 milioane de lei. Alocarea acestor fonduri s-a făcut de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării (3,07 milioane lei), pentru finanţarea cheltuielilor de capital ale unor unităţi de învăţământ preuniversitar din municipiu, de Ministerului Administraţiei şi Reformei Administrative (2,1 milioane lei), sub formă de subvenţii pentru compensarea creşterilor neprevizionate ale preţurilor la combustibili, şi de la bugetul de stat (2 milioane lei), bani proveniţi din sumele defalcate din taxa pe valoare adăugată, pentru reabilitarea şi modernizarea reţelei de termoficare.

Cea mai mare sumă de bani alocată municipiului Iaşi va fi direcţionată de autorităţile locale pentru finanţarea cheltuielilor de capital ale unor unităţi de învăţământ preuniversitar.

Aceste fonduri vor fi folosite pentru investiţii sau pentru lucrări de consolidare şi reabilitare ale unor grădiniţe, şcoli sau licee din municipiu.

Şcolile care primesc bani

Pe lista unităţilor de învăţământ care vor beneficia de fonduri pentru efectuarea lucrărilor de reabilitare se află Liceele „Al. I. Cuza“ (100 de mii de lei) şi „Miron Costin“ (100 de mii de lei), Grupul Şcolar „Economic“ nr. 3 (200 de mii de lei), Colegiul Tehnic „Gh. Asachi“ (300 de mii de lei) şi Şcolile nr. 22 „B. P. Haşdeu“ (200 de mii de lei), nr. 9 „Elena Cuza“ (150 de mii de lei) şi nr. 43 „D. Sturza“ (60 de mii de lei). Fonduri pentru efectuarea lucrărilor de consolidare a infrastructurii vor primi Grădiniţa cu program prelungit nr. 6 (150 de mii de lei), Şcoala Normală „Vasile Lupu“ (910 mii de lei) şi Colegiul Naţional (250 de mii de lei). La capitolul „investiţii“ figurează o singură unitate de învăţământ, Şcoala nr. 23 „Titu Maiorescu“ (300 de mii de lei).

Bani pentru modernizarea reţelelor de termoficare

Cele 2 milioane de lei alocate municipiului Iaşi de la bugetul de stat vor fi folosite pentru reabilitarea şi modernizarea reţelei de termoficare. Potrivit Hotărârii de Guvern, fondurile au fost alocate pentru investiţii în modernizarea reţelelor primare şi secundare de termoficare, modernizarea Punctelor de Termoficare, montarea unor module termice de bloc şi a unui dispecerat central şi investiţii în modernizarea CET II, în vederea optimizării funcţionării şi a încadrării centralei în programele de conformare de mediu.

Tot în şedinţa de ieri, a fost aprobată şi concesionarea suprafeţei de 4,5 hectare de teren pentru care va fi plătită o redevenţă anuală de 90 de mii de euro. Consilierii au aprobat organizarea unei licitaţii publice pentru concesionarea acestui teren pentru o perioadă de 49 de ani. Terenul respectiv se află în apropierea locului unde se construieşte Carrefour, în zona Baza 3.

Program pentru familişti la Baia Comunală

În interpelările de la începutul şedinţei, consilierul local Virgil Stadoleanu a venit cu propunerea ca sâmbăta şi duminica să fie un program care să permită întregii familii să îşi petreacă timpul liber în incinta băii comunale, deoarece, în prezent, programul este separat, pentru bărbaţi şi pentru femei.

Consilierul a mai sugerat că ar trebui să existe o pauză de 2 ore în timpul programului, pentru ca oamenii să se poată relaxa pe marginea piscinelor.

„Este un program destul de forţat şi, de aceea, propun existenţa a măcar două ore pe zi fără ca în bazin să se ţină lecţii de înot. Sunt persoane care efectiv vin acolo pentru relaxare“, a explicat consilierul Stadoleanu.